Energy Design & Consulting anunţă o creştere de 10 ori a cifrei de afaceri la aniversarea a 10 ani de activitate

A.F.
Companii / 20 mai

Dr. ing. Mihail Coteanu, Director General, Energy Design & Consulting SRL

Dr. ing. Mihail Coteanu, Director General, Energy Design & Consulting SRL

Energy Design & Consulting (ED&C), companie specializată în proiectare şi consultanţă în sectorul energetic, sărbătoreşte în luna mai a acestui an un deceniu de activitate remarcabilă. Compania marchează acest moment important, raportând o creştere de peste 10 ori a cifrei de afaceri, de la aproximativ 830.000 de lei în 2014, anul înfiinţării, la peste 7,4 milioane de lei în 2023, conform unui comunicat remis redacţiei.

Conform comunicatului, pentru anul 2024, ED&C estimează o cifră de afaceri de 9 milioane de lei, consolidându-şi poziţia ca unul dintre cei mai importanţi jucători din piaţa de profil, la nivel naţional şi regional.

"În luna mai 2014, un grup de profesionişti cu experienţă în proiectarea şi consultanţa pentru sistemele electroenergetice a dat naştere unei viziuni îndrăzneţe - fondarea unei companii de proiectare care să revoluţioneze piaţa serviciilor energetice. Împreună, am adus o abordare proaspătă şi inovatoare în acest domeniu, atrăgând atât profesionişti de marcă, cât şi tineri talentaţi, determinaţi să facă o diferenţă într-un mediu de lucru prietenos şi stimulativ. În decursul anilor, ne-am consolidat ca un grup puternic de proiectare şi inginerie, care acţionează independent şi neutru faţă de toţi clienţii săi - de la marii producători de energie electrică la instituţii financiare de prestigiu şi dezvoltatori din diverse sectoare. Astăzi, continuăm să ne dedicăm misiunii de a oferi soluţii de vârf şi de a ne îndeplini aspiraţiile personale, contribuind la un viitor mai sustenabil în sectorul energetic", a declarat Dr. ing. Mihail Coteanu, Director General, Energy Design & Consulting SRL

Pe parcursul anilor, Energy Design & Consulting s-a impus ca unul dintre cei mai importanţi jucători din piaţa energetică la nivel naţional şi regional, dezvoltând un renume profesional solid. Compania a devenit furnizorul principal de servicii de proiectare şi inginerie pentru CNTEE Transelectrica SA. De asemenea, a colaborat cu instituţii financiare internaţionale precum Banca Mondială şi BERD în proiecte de consultanţă de amploare, inclusiv "Interconectare Energetică Moldova-România - Faza 1" şi "Georgia-Romania Undersea Power Cable and Digital Interconnection Project". Pe lângă aceste proiecte de anvergură, Energy Design & Consulting a dezvoltat şi implementat numeroase alte proiecte remarcabile, printre care se numără proiectul pilot al staţiei digitale Alba Iulia 220/110 kV pentru Transelectrica SA şi retehnologizarea staţiei 400/110/20 kV Smardan.

Evoluţia companiei a presupus şi creşterea constantă a numărului de angajaţi, de la 9, în anul înfiinţării, la 40, în 2024. Echipa Energy Design & Consulting înseamnă astăzi 40 de specialişti în domeniul circuitelor primare, circuitelor secundare, SCADA, telecomunicaţii, construcţii-civile, arhitectură, instalaţii aferente construcţiilor, linii electrice, etc. Echipa, formată din îngemănarea generaţiilor cu foarte mare experienţă cu generaţiile tinere pline de entuziasm şi putere de muncă, oferă expertiza completă necesară pentru abordarea unei game foarte largi de lucrări din domeniul energetic. În ultimii 2-3 ani eforturile de resurse umane au fost dedicate atragerii şi angajării de studenţi şi masteranzi, precum şi a celor mai bune talente existente pe piaţa muncii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb