FDA a autorizat vaccinul anti-COVID-19 produs de Moderna

J.P.
Internaţional / 19 decembrie 2020

 FDA a autorizat vaccinul anti-COVID-19 produs de Moderna

Agenţia pentru medicamente (FDA) a Statelor Unite a acordat ieri autorizaţia de urgenţă pentru folosirea vaccinului împotriva COVID-19 creat de compania Moderna, informează AFP, citat de Agerpres.

Vaccinul tinerei firme americane din domeniul biotehnologiei se alătură astfel celui creat de Pfizer / BioNTech în imensa campanie de vaccinare care a început luni în Statele Unite.

"Felicitări, vaccinul Moderna este acum disponibil!", a declarat preşedintele Donald Trump.

Ca şi în cazul vaccinului Pfizer / BioNTech, autorizat în urmă cu o săptămână, acceptul FDA a fost acordat a doua zi după avizul favorabil al unui comitet de experţi americani.

Dacă remediul Pfizer / BioNTech a stabilit deja un record, nici Moderna nu se lasă mai prejos: vaccinul său a fost aprobat la 19 zile de la depunerea cererii oficiale, comparativ cu 22 de zile, cât a durat în cazul Pfizer.

"Cu două vaccinuri disponibile acum pentru prevenirea COVID-19, FDA a făcut un nou pas crucial în lupta împotriva acestei pandemii", a declarat şeful agenţiei, dr. Stephen Hahn.

Distribuţia dozelor, gândită de luni de zile, urmează să "înceapă imediat", a precizat Moderna într-o declaraţie făcută după anunţul obţinerii autorizaţiei.

Vaccinul, din care executivul american a pre-cumpărat 200 de milioane de doze (comparativ cu 100 de milioane de la Pfizer), este eficient în proporţie de 94.1%, conform unei sinteze a informaţiilor furnizate FDA de către Moderna.

Firma din Massachusetts a promis să distribuie 20 de milioane de doze până la sfârşitul lunii decembrie 2020, apoi alte 80 de milioane în primul trimestru al anului 2021 şi restul de 100 de milioane în al doilea trimestru (adică până la sfârşitul lunii iunie 2021). Deoarece este administrat în două doze la un interval de patru săptămâni, aceasta înseamnă că vor fi vaccinate 100 de milioane de persoane.

Moderna, care a primit fonduri federale în valoare de 2.5 miliarde de dolari ca parte a operaţiunii Warp Speed, a lucrat la acest vaccin în parteneriat cu Institutul pentru boli infecţioase.

Formula companiei poate fi stocată la -20°C şi nu la -70°C, cum este cazul vaccinul dezvoltat de Pfizer. Punerea în flacoane are loc la subcontractorul Catalent din Bloomington, Indiana, unde Moderna livrează pungi de 50 de litri de vaccin fabricat în New Hampshire.

Statele Unite sunt ţara cea mai afectată de pandemie cu peste 313.000 morţi şi peste 17.4 milioane de cazuri confirmate de COVID-19.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb