Orange şi Bouygues Telecom confirmă discuţiile în vederea unei fuziuni

Adina Lateş
Companii / 5 ianuarie 2016

Orange, cel mai mare operator francez de telefonie, şi Bouygues Telecom, numărul trei, au confirmat marţi în mod oficial că poartă discuţii în vederea unei fuziuni, relatează AFP.

Dacă această operaţiune se va concretiza, numărul jucătorilor de pe piaţa franceză de telecomunicaţii se va reduce de la patru la trei, iar entitatea combinată ar avea o cotă de peste 50% pe segmentul telefoniei mobile.

Într-un comunicat de presă, grupul Bouygues a confirmat semnarea unui acord de confidenţialitate cu Orange care permite celor două grupuri să facă schimb de informaţii sensibile. "Până la această dată nu a fost luată nicio decizie şi nimic nu garantează rezultatul acestor discuţii preliminare. În funcţie de evoluţia lor, noi informaţii vor fi comunicate în timp util", a precizat Bouygues, care pe lângă sectorul telecomunicaţiilor este prezent de asemenea şi în sectorul construcţiilor şi media.

La rândul său, Orange a precizat că aceste discuţi preliminare "nu sunt constrânse de un calendar anume şi nu urmează o schemă predefinită".

Însă reuşita unei eventuale fuziuni depinde de obţinerea aprobărilor necesare din partea organismelor de reglementare a concurenţei din Franţa şi Bruxelles. În cazul în care discuţiilor se vor finaliza cu succes, Orange, la care statul francez este principalul acţionar, ar putea fi obligat să vândă active în valoare de aproximativ cinci miliarde de euro, şi de asemenea să se angajeze să limiteze consecinţele sociale pentru angajaţii Bouygues Telecom.

Potrivit publicaţiei franceze "Le Journal du Dimanche", Orange vrea să preia Bouygues Telecom pentru 10 miliarde de euro în numerar şi acţiuni. În plus, Bouygues Telecom ar urma să primească o participaţie de 15% la noua entitate rezultată în urma fuziunii, în timp ce participaţia satului francez la Orange se va reduce de la 23% până la sub 20%.

Grupul Orange, cunoscut anterior sub numele de France Telecom, este prezent în 209 de ţări, cu 247 de milioane de clienţi, dintre care 185 de milioane abonaţi la serviciile de telefonie mobilă. Orange a realizat anul trecut vânzări de 39 de miliarde de euro şi avea 155.000 de angajaţi la nivel mondial. Orange este lider de piaţă în România, cu 10,205 milioane de clienţi şi venituri de 453,9 milioane de euro la 30 iunie 2015.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb