Profitul net al Raiffeisen a crescut cu 39%, la 322 milioane de euro

A.C.
Bănci-Asigurări / 14 noiembrie 2017

 Profitul net al Raiffeisen a crescut cu 39%, la 322 milioane de euro

Profitul net al Raiffeisen Bank International a urcat cu 39%, la 322 de milioane de euro (375,7 milioane de dolari) în perioada iulie-septembrie 2017, în timp ce analiştii se aşteptau la 255 de milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă.

Marţi, RBI a dat asigurări că a ieşit cu bine din perioada mai dificilă şi va plăti primele dividende din ultimii patru ani. Indicele de adecvare a capitalului Tier 1 al RBI a atins la 30 iunie 2017 ţinta pe termen mediu de 13%, faţă de 12,8% la 30 iunie 2017 şi 12,4% în 2016.

Veniturile nete din dobânzi au urcat cu 9,7% în trimestrul trei din 2017, la 803 milioane de euro, în timp ce veniturile din comisioane au crescut la 429 de milioane de euro.

Luna aceasta, agenţia de evaluare financiară Moody's a revizuit în creştere, de la "Baa1" la "A3", ratingurile atribuite pentru datoriile şi depozitele pe termen lung ale grupului austriac Raiffeisen Bank International AG (RBI) şi a menţinut perspectiva acestor calificative la stabilă. De asemenea, Moody's a îmbunătăţit vineri ratingul BCA (de soliditate financiară) al RBI de la "ba2" la "ba1", şi ratingul BCA ajustat, de la "ba1"la "baa3", se arată în comunicatul Moody's.

Revizuirea în creştere a ratingulului BCA (de soliditate financiară) de la "ba2" la "ba1" reflectă evaluarea Moody's referitoare la îmbunătăţirea solvabilităţii instituţiei financiare, datorită întăririi parametrilor privind creditele neperformante şi capitalizarea, la 30 iunie 2017. De asemenea, îmbunătăţirea calificativului reflectă îmbunătăţirea calităţii activelor băncii şi a capitalizării, precum şi perspectivele Raiffeisen Banking Group de a înregistra o profitabilitate durabilă mai ridicată.

Nivelul creditelor neperformante ca procent din împrumuturile brute ale RBI s-a îmbunătăţit la 7,3% la 30 iunie 2017, de la 8,7% în 2016 (pro forma). Vânzarea creditelor neperformante, alături de redresarea economiei în multe state din Europa Centrală şi de Est (CEE), a fost motorul cheie pentru îmbunătăţire.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. In raportul de mai sus nu se mentioneaza prin ce mijloace s-au obtinut profiturile si sumele pe care trebuie sa le returneze in urma hotiei dovedite si sanctionate prin ordinul ANPC. E bine, insa, ca au de unde.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb