Estimările iniţiale arată că Real va pune în vânzare peste 500 de tone de legume din producţia autohtonă, destinată pregătirii proviziilor pentru sezonul rece, transmit reprezentanţii hypermarketului într-un comunicat de presă.
Real va pune în vânzare la raioanele specializate de la prune, struguri şi mere până la gogonele, vinete, ceapă albă şi roşie, castraveţi cornichon, ardei capia roşu, varză roşie, morcovi, păstârnac, hrean, ţelina, usturoi, toate de producţie autohtonă. Unele dintre acestea, precum ceapa, usturoiul şi ardeiul roşu fiind disponibile atât la kilogram cât şi pe funie.
"Pentru o economie sănătoasa, este vital să existe locuri de muncă şi noi putem face asta sprijinind afacerile dezvoltate în România, pentru creşterea gradului de bunăstare al populaţiei. Totodată evităm importurile, care devin din ce în ce mai scumpe, deodată cu devalorizarea monedei locale în raport cu monedele de referinţă", explică Michel Lamoot, director general al Real Hypermarket România.
Producătorii români se implică pentru a-şi creste afacerea: de la investiţii generatoare de profit până la colaborarea pentru decorarea punctelor de vânzare, în cadrul unor acţiuni dedicate.