tbi bank a emis cu succes obligaţiuni de 20 milioane euro

A.F.
Bănci-Asigurări / 28 iunie

 tbi bank a emis cu succes obligaţiuni de 20 milioane euro

tbi bank, una dintre cele mai importante bănci challenger din Europa de Sud-Est, a emis cu succes obligaţiuni în valoare de 20 milioane de euro (eligibile MREL). Oferta a fost suprasubscrisă pe Bursa din Bulgaria, ceea ce i-a permis să atingă cel mai înalt nivel din suma planificată iniţial (de la 10 la 20 de milioane), devenind astfel cea mai mare ofertă de obligaţiuni emisă de tbi bank până în prezent, conform unui comunicat remis redacţiei.

Conform comunicatului, emisiunea a fost gestionată exclusiv de echipa tbi, iar consultantul juridic a fost Tsvetkova, Bebov & Partners (TBP), parte din Eversheds Sutherland. Rata anuală a dobânzii este de 9% (plătită trimestrial), cu scadenţa la sfârşitul anului 2026. Banca are dreptul de a răscumpăra obligaţiunile cu un an mai devreme.

"Dorim să le mulţumim tuturor investitorilor pentru că ne-au acordat încrederea şi în a treia emisiune consecutivă de obligaţiuni în decurs de un an. Suntem bucuroşi să vedem un interes în creştere din partea tuturor tipurilor de investitori, care au recunoscut eforturile noastre de a oferi un instrument flexibil şi o valoare excelentă din perspectiva raportului risc-randament. Noua emisiune va sprijini creşterea noastră continuă, peste nivelul pieţei, inclusiv din punct de vedere al reglementărilor în vigoare", a spus Lukas Tursa, Executive Director, tbi bank.

În ultimii trei ani, tbi bank s-a impus ca lider pe piaţa bulgară a obligaţiunilor, reuşind să strângă un total de 50 de milioane de euro prin diverse obligaţiuni cu capital hibrid. Obligaţiunea va fi listată pentru tranzacţionare la Bursa din Bulgaria în luna iulie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb