Consultanţii "Paradis Vacanţe de Vis", cu sediul principal în Constanţa, au realizat un studiu privind principalele 10 motive pentru a vizita litoralul românesc al Mării Negre în acest an, conform unui comunicat remis redacţiei.
Potrivit sursei citate, "Paradis Vacanţe de Vis" are 22 de ani de experienţă în promovarea litoralului românesc.
1.Tarife foarte bune.
Un hotel de 3 stele porneşte cu tarife de la 99 de lei / cameră / noapte, în iunie, şi poate ajunge în vârful de sezon la aproximativ 300-350 de lei pe cameră / noapte, cu mic dejun inclus.
Un hotel de 4 stele pleacă de puţin peste 100 de lei / cameră / noapte în iunie şi ajunge la 400-500 de lei pe cameră / noapte în vârful de sezon, cu mic dejun inclus.
Nu în ultimul rând, din cauza situaţiei create de conflictul din vecinătatea României şi a creşterii generale a preţurilor, de la produsele de larg consum până la utilităţi, multe oferte tip early booking s-au prelungit până la 31 mai, cu reduceri cuprinse între 10 şi 20%.
Tarifele de vânzare în această perioadă, pentru vară, sunt chiar mai mici decât cele practicate anul trecut, în acelaşi interval de timp, în special datorită reducerilor early booking prelungite.
2.Peste 30 de hoteluri all-inclusive.
Hotelurile all-inclusive de pe litoralul românesc însumează peste 6000 de camere. În prezent, un turist îşi poate rezerva o cazare cu all inclusive de la 300 de lei / cameră / noapte în iunie, până la 550 - 600 de lei / cameră / noapte în vârful de sezon. Deci media ar fi de 110 euro camera / noapte în vârf de sezon, la hoteluri de 3 şi 4 stele, subliniază sursa citată.
3.Cel mai ieftin şi rapid acces într-o destinaţie de vacanţă de vară.
Majoritatea turiştilor români pot ajunge în câteva ore cu automobilul personal, cu trenul sau cu autocarul pe litoralul românesc.
4.Nenumărate posibilităţi de distracţie.
Pe litoralul românesc se află mai multe parcuri acvatice, atât în Mamaia, cât şi în sudul Litoralului precum şi un parc de aventură la Neptun. De asemenea, litoralul românesc găzduieşte pe tot parcursul sezonului nenumărate evenimente, festivaluri, competiţii etc. În România nu mai există nicio restricţie şi viaţa şi-a revenit la normal. Cluburile de noapte, prezente tradiţional în Mamaia, au început să se extindă şi în sudul litoralului. Delfinariul din Constanţa este, în continuare, o atracţie fabuloasă şi unică. Portul turistic din Constanţa şi faleza cazinoului constituie una dintre principalele zone de relaxare şi promenadă. Nu în ultimul rând, nenumăratele restaurante cu specific de toate tipurile -
românesc, turcesc, grecesc, mediteranean etc. şi nenumăratele pescării atrag din ce în ce mai mulţi turişti. Alte atracţii sunt plimbările cu barca din porturile nautice din Constanţa, Eforie, Mangalia şi Limanu, respectiv sporturile acvatice - scuter, caiac, alte ambarcaţiuni, diving etc. De asemenea, nenumăratele crame dobrogene care s-au dezvoltat în ultimii ani - multe dintre ele, branduri noi - oferă degustări şi alte programe diverse.
5.Obiective turistice majore în proximitatea Litoralului.
Delta Dunării - atracţie unică a României şi a Europei, aflată 1 oră şi jumătate de mers cu automobilul, oferă ocazia unei excursii unice de o zi.
Castelul Reginei Maria de la Balcik este, la fel, inclus în excursiile de o zi.
6.Investiţii majore în ultimii 6-7 ani.
În momentul de faţă, litoralul românesc deţine o bază hotelieră renovată sau complet reabilitată în proporţie de 99%.
7.Plaje lărgite şi amenajate impecabil.
Litoralul românesc are plaje curate, cu şezlonguri, umbrele, beach bar-uri, cu servicii de colectare selectivă a deşeurilor şi cu amenajare zilnică. Avem deja 4 plaje care deţin standardul "Blue Flag".
8.Infrastructura mult îmbunătăţită în staţiuni.
Alături de Mamaia, unde infrastructura era pusă la punct de foarte mulţi ani, de câţiva ani a fost reabilitată şi infrastructura din majoritatea staţiunilor din sudul litoralului, de la Eforie până la Mangalia, ceea ce implică drumuri, trotuare, parcări, iluminat, spaţii verzi, mobilier urban.
9.Posibilitatea de a ajunge cu avionul pe litoral.
Pentru sezonul estival, sunt zboruri către Constanţa din Cluj-Napoca şi Oradea. Turiştii sunt preluaţi cu transfer şi transportaţi direct la hotel.
10.Turism de sănătate.
Litoralul românesc are mai multe hoteluri cu baze de tratament, dar şi centre de wellness şi spa, din Mamaia până la Mangalia. Ca un singur exemplu, efectele terapeutice ale nămolului din Techirgiol sunt recunoscute în toată lumea.
"În momentul de faţă, Paradis Vacanţe de Vis aduce anual circa 150.000 de turişti pe litoralul românesc. Suntem principalul touroperator dedicat litoralului românesc şi avem aproape 1000 de agenţii de turism partenere care revând produsele noastre. Litoralul românesc a fost şi rămâne principala destinaţie turistică a românilor. Avantajul nostru este că avem sediul în Constanţa, suntem constănţeni şi cunoaştem permanent realitatea turistică a regiunii. Mă bucură că, pe lângă litoral, din ce în ce mai mulţi turişti aleg circuite şi programe în regiunea Dobrogei", subliniază Aurelian Marin, director general "Paradis Vacanţe de Vis", se menţionează în comunicat.