14 candidaţi s-au înscris pentru cele şapte posturi din Consiliul de Administraţie al Electrica

ANDREI MURGULEŢ
Ziarul BURSA #Companii / 9 decembrie 2015

14 candidaţi s-au înscris pentru cele şapte posturi din Consiliul de Administraţie al Electrica

14 candidaţi s-au înscris pentru cele şapte posturi de membri în Consiliului de Administraţie al Electrica, printre aceştia fiind şi cei actualii, demişi în urma deciziei acţionarilor de a trece de la un CA format din cinci membri la unul cu şapte.

Acţionarii urmează să aleagă o nouă conducere în Adunarea Generală de luni.

Victor Cionga, Michael Adriaan Maria Boersma, Arielle Malard De Rothschild, Cristian Busu şi Ioana Alina Drăgan sunt cei cinci membri ai actualului Consiliu care au fost înscrişi de drept pe lista candidaţilor, potrivit informaţiilor Electrica.

Conform companiei, Ministerul Energiei, care deţine cea mai mare participaţie la Electrica, cu 48,78% din titluri, a propus doi candidaţi, Constantin Bulac şi Corina Georgeta Popescu. Bulac este decanul Facultăţii de Energetică din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti, în timp ce Corina Popescu este şef de departament la OMV Petrom.

Bogdan George Iliescu şi Pedro Mielgo Alvarez sunt alţi doi candidaţi, propuşi de către Swiss Capital, respectiv Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). BERD este al doilea acţionar al Electrica, după statul român, având 8,65% din titlurile companiei, mai arată sursa citată.

Bogdan Iliescu este în prezent director executiv BRD - Groupe Societe Generale Departamentul Corporate Finance şi membru al Consiliului de Administraţie al Transgaz (TGN). Pedro Alvarez conduce fondul Nereo GreenCapital, înregistrat în Luxemburg, din postura de preşedinte, în timp ce la compania spaniolă Madrilena Red de Gas deţine postul de preşedinte neexecutiv.

Candidatul selectat din partea agenţiei de recrutare independentă Pedersen& Partners este Alin Andrei Hareţ, propus de către fondul NN Pensii SAFPAP.

Hareţ are experienţă de peste 18 ani în funcţii de management pentru SABMiller şi BAT.

Alţi patru candidaţi au fost propuşi de unul sau mai mulţi acţionari persoane fizice. Aceştia sunt Stelian Gal, manager de proiect al Romanian Energy Center, Ovidiu Demetrescu, fostul director general al companiei de proiect Hidro Tarniţa, Mihai Păun, consilier la European Network of Transmission System Operators for Electricity şi vicepreşedinte al Romanian Energy Center, şi Graţian Mircea Ilie, directorul general al firmei de consultanţă MGI International Advisors.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb