15 producători de mobilă vor fi supuşi unor audituri

A.G.R.
Ziarul BURSA #Companii #Bunuri Industriale / 5 septembrie 2008

15 producători de mobilă vor fi supuşi unor audituri

Un număr de 15 companii producătoare de mobilă din România vor fi supuse, începând cu această lună, unor audituri profunde, exhaustive, care vor viza sănătatea şi siguranţa la locul de muncă, a anunţat ieri într-un seminar, Pavlos Kimtsaris, consilier pe probleme economice în cadrul Uniunii Europene a Mobilei (UEM). El a explicat că un expert britanic specializat în sănătate şi siguranţă la locul de muncă va vizita cele 15 firme, va pune întrebări în domeniul vizat şi apoi va face recomandări. Un astfel de audit începe cu o întâlnire cu reprezentanţii firmei, un tur al locului, o şedinţă de concluzie, documentare, analiza dosarelor, toate acestea fiind urmate de propuneri, sugestii şi calculul costurilor pentru implementarea recomandărilor.

Kimtsaris a îndemnat firmele româneşti să se înscrie la audit, deoarece rapoartele întocmite de expertul britanic nu vor fi date publicităţii, ci vor fi predate fiecărei societăţi în parte. De asemenea, pe lângă recomandări, specialistul va furniza companiei şi informaţii asupra modului în care aceasta va putea obţine finanţări pentru investiţii prin intermediul fondurilor structurale.

Consilierul UEA a precizat că aceste audituri se vor realiza în cadrul proiectului FACTS II, propus de Uniunea Europeană a Mobilei, proiect ce se înscrie în programul de Susţinere în Afaceri, dezvoltat de Comisia Europeană, care abordează în mod specific problema transferului acquis-ului legislativ al UE firmelor şi organizaţiilor reprezentative de afaceri. Lista directivelor specifice sectorului cuprinde 22 de astfel de documente.

Pavlos Kimtsaris a subliniat că astfel de audituri în profunzime au fost realizate şi în Bulgaria, în zece companii producătoare de mobilă, în timp ce în Croaţia şi Turcia vor avea mai mult caracter informativ.

Partenerii acestui proiect sunt în număr de patru, câte unul din fiecare ţară căreia i se adresează proiectul, în cazul României fiind vorba despre Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România (APMR).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb