Exporturile de ceasuri elveţiene au înregistrat în luna septembrie o creştere deosebit de puternică, ceea ce creşte şansele ca industria de orologerie din ţara cantoanelor să înregistreze un an record în 2022, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.
Datele statistice publicate joi de Federaţia Industriei Elveţiene de Orologerie arată că exporturile de ceasuri au crescut cu 19,1% în luna septembrie până la 2,23 miliarde franci (2,2 miliarde de dolari). "Exporturile de ceasuri elveţiene au înregistrat o creştere deosebit de puternică în septembrie, atingând una din cele mai ridicate valori din istorie", subliniază Federaţia Industriei Elveţiene de Orologerie.
Cu excepţia pieţei din Hong Kong, toate principalele pieţe pentru exporturile de ceasuri elveţiene au înregistrat creşteri puternice în luna septembrie, în special cele din SUA (creştere de 33,2%), Japonia (34,2%), Singapore (38,9%) şi Emiratele Arabe Unite (36,1%). Majoritatea celorlaltor pieţe importante au înregistrat şi ele creşteri de două cifre, inclusiv cele China (15%), Marea Britanie (18%), Germania (22,2%), Italia (12,9%) şi Coreea de Sud (14%).
Cele mai căutate au fost ceasurile cu preţuri mai mari de 3.000 de franci (2.987 dolari), cu o creştere de 24%, în timp ce ceasurile cu preţuri cuprinse între 500 şi 3.000 de franci au crescut cu 18%. În schimb, livrările de ceasuri cu preţuri cuprinse între 200 şi 500 de franci au scăzut cu 21%.
În total, pe primele nouă luni, exporturile de ceasuri elveţiene au crescut cu 12,6% în ritm anual până la 18,1 miliarde de franci (18 miliarde de dolari).
Industria de orologerie reprezintă aproximativ 10% din exporturile totale ale Elveţiei şi asigură aproximativ 57.000 de locuri de muncă.
1. Opa
(mesaj trimis de NuMe în data de 23.10.2022, 17:14)
Cred că acestei țări încep să i se scufunde corăbiile. A ajuns să-și facă reclamă în mass-media românească. E groasă pentru Elveția. Sistemul bancar se zdruncină serios. Companiile din Sectorul Alimentar nu stau nici acestea pe roze... E nasoală treaba!!!
Au rămas cu ceasurile, nu dăm nume că le facem reclamă degeaba. Dar și milionarii ăștia, câte ceasuri elvețiene să cumpere?!? Și cui să se mai laude cu ele? Ce să mai facă cu ele, să se admire singuri în baie? Eventual în timp ce tremură de frig ca să ajute la reducerea consumului de energie și gaze...
Bănuiam că Elveția e în cădere liberă, acum am confirmarea.