2Performant îl numeşte pe Cristian Iosub în funcţia de Growth Manager

G.U.
Piaţa de Capital / 3 februarie 2022

2Performant îl numeşte pe Cristian Iosub în funcţia de Growth Manager

Compania de tehnologie 2Performant, liderul pieţei de marketing afiliat din România, listată pe piaţa AeRO a BVB (simbol bursier 2P), îl numeşte pe Cristian Iosub în poziţia de Growth Manager începând cu 1 februarie 2022, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei. Acesta va conduce divizia Growth Unit a companiei, care are rolul de a testa şi valida pieţe şi abordări noi în business pentru 2Performant şi se va implica în identificarea oportunităţilor de creştere ale companiei prin raportare la realităţile tehnologice şi la schimbările alerte din domeniul digital.

Potrivit sursei citate, în luna aprilie a anului trecut, 2Performant a anunţat organizarea companiei în două Business Units: Growth Unit şi 2Performant România şi Bulgaria, divizie condusă de Country Managerul Raluca Negrea.

Cristian Iosub are o experienţă de peste 17 ani în marketing digital, marketing afiliat şi e-commerce şi a ajutat la creşterea şi maturizarea mai multor companii din diverse domenii, prin implementarea unor strategii clare de dezvoltare. A coordonat operaţiunile platformei Profitshare - al doilea jucător pe piaţa de afiliere din ţara noastră, parte din grupul eMAG - în România şi Bulgaria, fiind direct implicat în identificarea potenţialului de creştere a activităţii în regiune şi în colaborarea cu advertiseri internaţionali. Şi-a consolidat experienţa semnificativă în management şi proiecte de internaţionalizare prin colaborarea cu Retargeting Biz ca Partnership Manager, poziţie ce a presupus consolidarea relaţiei cu companiile partenere din ţară şi străinătate, dar şi prin implicarea în deschiderea şi adaptarea platformei CourierManager, o soluţie software dedicată companiilor de curierat, pentru noi pieţe din Asia şi Europa, în calitate de Growth Manager.

Backgroundul tehnic şi pregătirea de specialitate în cibersecuritate, alături de o constantă pasiune pentru a învăţa lucruri noi i-au permis lui Cristian să fie mereu la curent cu noile tehnologii şi să fie un early adopter strategic pentru companiile cu care lucrează. A coordonat echipe întregi în domeniul marketingului afiliat, influencer marketing şi e-commerce şi este o prezenţă constantă la evenimentele de reper ale industriei de e-commerce din România şi din Sud-Estul Europei.

"Cristian Iosub este un profesionist cu o experienţă vastă în afiliere şi cu o înţelegere foarte bună a domeniului atât din punct de vedere tehnic, cât şi al business-ului, ceea ce se întâlneşte rar pe piaţa pe care activăm. În plus, practica sa pe pieţele internaţionale este un atu care se va face simţit în proiectele de extindere pe care le avem. Mă bucur că echipei 2Performant i s-a alăturat un specialist alături de care vom continua să consolidăm viziunea companiei noastre, aceea de democratizare prin tehnologie", spune Dorin Boerescu, CEO şi acţionar majoritar 2Performant.

"Marketingul afiliat se află pe un trend ascendent şi va creşte în segmentul e-commerce în următorii ani, alături de social commerce. 2Performant este o companie cu un produs matur şi validat, consolidată pe piaţa locală de marketing afiliat. Este un pas firesc să se extindă pe noi pieţe şi să dezvolte produse bazate pe tehnologie, într-o lume tot mai digitală. Pornesc la drum alături de echipa 2Performant pentru a descoperi noi oportunităţi de creştere şi pentru a identifica împreună cele mai bune resurse pentru implementarea acestora în regiune", spune Cristian Iosub, Growth Manager 2Performant.

Anul trecut compania a demarat importante proiecte de internaţionalizare prin tehnologie şi de consolidare a poziţiei de jucător pe piaţa internaţională, planuri susţinute şi prin capitalul atras în urma operaţiunii de majorare derulate pe Bursa de Valori Bucureşti. Ca parte din strategia sa de a realiza integrări cu parteneri internaţionali, 2Performant a încheiat un parteneriat cu reţeaua internaţională de afiliere Admitad, prezentă pe pieţele din Europa, Asia şi America de Sud. Prin acest parteneriat, 2Performant are acces la toate cele 2.000 de programe de afiliere ale Admitad, la nivel global. În 2021, 35 de noi programe de afiliere au fost lansate în 2Performant.com, printre care: AliExpress, Zaful, Hawes & Curtis UK sau Lacoste Ungaria, Cehia, Polonia, Slovacia.

Compania va continua să lanseze în platforma sa şi alte programe ale unor branduri mari din e-commerce-ul global. Astfel de integrări cu alte reţele care au în portofoliul lor clienţi mari şi foarte mari, dintr-o mulţime de pieţe, reprezintă o strategie eficientă pentru extinderea unei companii de tehnologie, aşa cum este 2Performant, care în acest fel poate deveni un jucător internaţional în afiliere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb