Numărul milionarilor în dolari, din întreaga lume, a ajuns la 8,7 milioane anul trecut, în creştere cu peste 6% faţă de anul anterior, informează un studiu realizat de "Merrill Lynch" şi "Capgemini". Autorii arată că evoluţia se datorează creşterii puternice a economiei mondiale, dar şi performanţelor pieţelor financiare. "Merrill Lynch" şi "Capgemini" subliniază că, în 2005, numărul milionarilor aproape s-a dublat faţă de anul 1996, cînd lumea avea 4,5 milioane de milionari. Raportul notează că au fost luaţi în evidenţă cei cu averi de cel puţin un milion de dolari (exclusiv reşedinţa principală).
Averile celor amintiţi însumează 33.300 miliarde de dolari, în creştere cu 8,5% faţă de 2004. Regiunea cu cei mai mulţi milionari în dolari rămîne America de Nord - 2,9 milioane de milionari, adică cu 6,9% mai mulţi faţă de 2004. Aceştia au, împreună, bogăţii de 10.200 miliarde de dolari. În Europa, numărul milionarilor a crescut cu 4,5%, la 2,8 milioane. În Asia-Pacific, creşterea a fost de 7,3%, la 2,4 milioane, în America Latină - de 9,7%, la 300.000, iar în Africa - de circa 12%, la 100.000.