RĂZBOI ÎNTRE DISTRIBUITORI DE PRESĂ, NETWORK PRESS ŞI O BANCĂ Rodipet, pus la colţ

L.D.
Ziarul BURSA #Media-Advertising / 9 martie 2011

Rodipet, pus la colţ

Aflat departe de România, Hassan Awdi a lăsat în urmă praf şi pulbere.

Asta s-a ales de Rodipet, actuala companie Network Press Concept, aflată în insolvenţă.

Contractele sinuoase pe care le-au lăsat în urmă firmele sale i-au asmuţit unii împotriva celorlalţi pe distribuitorii de presă, fosta Rodipet şi o bancă. Este vorba de divizia de leasing a Credit Europe Bank.

Unii dintre ei mai calmi, alţii prea colerici, la prima vedere toţi par să aibă dreptate şi arată cu degetul unii spre alţii, dar în cele din urmă toţi spre unul singur - Awdi.

DIICOT a emis o ordonanţă pentru sigilarea chioşcurilor ocupate de firmele de distribuţie, dar demersul a fost amânat

Apostolache Gabriela, Premier Consulting Press: " ne cere chirie pe chioşcuri, dar se pare că adevăratul proprietar este Credit Europe Leasing"

Paul Gonţea, Pres Com: "Când AVAS a privatizat Rodipet, a numit nişte oameni care să monitorizeze activitatea societăţii timp de cinci ani; i-a arestat cineva pentru prejudiciul produs?!"

DIICOT Bucureşti le-a transmis procurorilor locali, săptămâna trecută, să sigileze chioşcurile ocupate de mai mult firme de distribuţie a presei.

Problemele întâmpinate la faţa locului au făcut ca acest demers să fie amânat, spre nemulţumirea celor de la Network Press.

Surse din fosta Rodipet susţin că mai multe chioşcuri ale societăţii sunt ocupate de firme de distribuţie a presei care fie nu şi-au plătit chiria, fie nu au încheiat contracte pentru a le ocupa.

În timp ce reprezentanţii Rodipet afirmă că punctele de vânzare a presei îi aparţin, firmele de distribuţie se disculpă invocând faptul că societatea nu are, de fapt, actele de proprietate şi nu-i pot plăti chiria.

Adevăratul proprietar al chioşcurilor ar fi Credit Europe Bank, care ar fi încheiat cu firma Supremo un contract de leasing.

Opt sute de chioşcuri cu proprietar incert

Reprezentanţii fostei Rodipet susţin că, începând cu 2004, în reţeaua de chioşcuri a societăţii au fost amplasate 834 de chioşcuri noi, care ar fi fost construite de firme din grupul Awdi.

Supremo ar fi vândut aceste chişcuri către Rodipet, după care ar fi încheiat un contract de leasing cu Credit Europe Leasing, în 2006 şi 2008, pe aceleaşi chioşcuri, cu toate că aveau deja un proprietar.

"Este o situaţie foarte complicată care se poate rezolva numai în instanţă", spune reprezentantul Network Press.

Contactaţi de ziarul "BURSA", avocaţii Credit Europe Leasing au refuzat să ne dea prea multe detalii despre situaţia chioşcurilor.

Ei s-au rezumat în a preciza, într-o scrisoare deshisă, că societatea a încheiat cu firma Supremo patru contracte de leasing financiar, în perioadele septembrie-octombrie 2006 şi februarie-aprilie 2008, având ca obiect 833 de chioşcuri de distribuţie a presei.

"În urma încheierii acestor patru contracte de leasing, Credit Europe Leasing a achiziţionat de la furnizorii indicaţi de utilizator, obiectul contractelor de leasing. Conform normelor legale în vigoare, Credit Europe Bank este singurul proprietar al acestor 833 de chioşcuri achiziţionate, plătite integral şi apoi oferite spre folosire către utilizator", se arată în scrisoare.

Avocaţii băncii au refuzat să ne spună care este firma de la care au cumpărat chioşcurile.

Prejudiciul Rodipetului: 35,5 milioane de euro

În primăvara lui 2009, AVAS desfiinţează contractul de privatizare al Rodipet, sub motivul că obligaţiile investiţionale nu au fost respectate de cumpărător.

În octombrie 2009, firma de distribuţie a presei intră în insolvenţă.

Încă din 2006, exista un dosar pe numele fraţilor Awdi, ne-a explicat reprezentantul Network Press.

În vara lui 2010, DIICOT a dispus urmărirea lor penală, precum şi a altor persoane implicate în dosar, pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere, constituire şi aderare la un grup infracţional organizat.

În noiembrie 2010, DIICOT pune sechestru asigurator pe chioşcurile fostei Rodipet.

Procurorii au stabilit că prejudiciul total adus Rodipet este de 35, 5 milioane de euro.

Reprezentantul Network Press ne-a explicat că, înainte ca Rodipet să intre în insolvenţă, societatea a semnat cu distribuitorii de presă noi contracte de închiriere, de data aceasta pe altă firmă, West-land.

După ce Rodipet intră în insolvenţă, administratorul special Uifălean Vasile denunţă în instanţă contractul firmelor de distribuţie cu Westland, la nici două luni după semnarea lor, şi le cheamă să semneze, în martie 2010, documente noi cu Network Press.

Pres Com semnează contractul cu Network Press. După 60 de zile de neplată a chiriei, adunarea creditorilor hotărăşte rezilierea contractului cu această firmă, pe care o somează să părăsească locaţiile ocupate.

Însă Pres Com refuză să plece din chioşcuri, pe motiv că a achitat la primărie datoriile din urmă ale Rodipet. În plus, reprezentanţii Pres Com susţin că nu ştiu cui să plătească chiria pentru chioşcuri, pentru că nu ştiu cine este adevăratul proprietar.

Network Press a dat în judecată Pres Com şi solicită o despăgubire de aproape 300.000 de euro pentru perioada de folosinţă a chioşcurilor.

Paul Gonţea, Pres Com: Aştept să se hotărască cine sunt proprietarii chioşcurilor pe care le ocup

După ce Supremo nu şi-a mai plătit ratele către Credit Europe Leasing, contractul a fost reziliat, ne-a declarat Paul Gonţea, administratorul Pres Com, precizând, furios: "Credit Europe Leasing ne-a spus că este proprietarul chişcurilor. Ne-a arătat contractul de leasing.

Pe procesul verbal din 25.06.2010, comitetul creditorilor, inclusiv Consulta 99 (administratorul judiciar al fostei Rodipet) şi domnul Vasile Uifălean, admite că banca este proprietarul chioşcurilor. Network Press ne-a minţit!"

Paul Gonţea susţine că Pres Com a achitat datorii de 500.000 de lei (circa 119.000 euro, la un curs de 4,2 lei/euro) către primării, ca să-şi poată continua activitatea de distribuţie a presei.

"Taxele şi impozitele locale erau plătite prin Supremo. Când această firmă nu şi-a mai plătit datoriile către primării, le-am preluat noi. Plătesc în continuare statului pentru domeniul public pe care îl ocup, ca să nu-mi ridice chioşcurile. Am fiscalizat toate chioşcurile, oamenii muncesc, îşi iau salariile. Nu este nimic de ascuns", spune Gonţea.

Domnia sa susţine că banca l-a chemat la discuţii să preia contractul de leasing pe chioşcurile folosite, însă a refuzat propunerea până când nu se clarifică cine este proprietarul lor.

Iar Network Pres nu i-a dovedit că are acte de proprietate asupra chioşcurilor, se vaită Gonţea, conştient că Rodipet nu a ajuns singur în această situaţie: "Problema Rodipetului trebuie rezolvată. Să fie arestaţi vinovaţii! Când AVAS a privatizat Rodipet, a numit nişte oameni care să monitorizeze activitatea societăţii timp de cinci ani. I-a arestat cineva pentru prejudiciul produs? Este o linişte mormântală. Dacă unu` a repus o activitate în funcţiune şi a angajat oamenii fostei Rodipet, trebuie distrus, închis?! Îmi pare rău că m-am băgat în aşa ceva. Pentru mine este o povară să dau salarii la 450 de oameni, în vremurile astea".

Reprezentanţii Network Press ne-au declarat că actul care dovedeşte proprietatea firmei asupra celor 1.484 de chioşcuri, la nivel naţional, în care sunt incluse şi cele 870 de chioşcuri pe care DIICOT trebuie să le sigileze, există la Consulta 99.

O altă neînţelegere: numărul de chioşcuri închiriate

O altă divergenţă între Network Press şi Pres Com se consumă asupra numărului de chioşcuri închiriate de Paul Gonţea. În timp ce acesta din urmă susţine că ocupă doar 260 de puncte de distribuţie a presei, reprezentantul Rodipet are altă părere. El spune că Press Com ocupă 377 de chioşcuri, după ce a fost reziliat contractul pentru Botoşani, unde salariaţii au demisionat în masă.

Apostolache Gabriela, Premier Consulting Press: Cred că Rodipet nu va mai fi pus pe picioare, în veci!

Apostolache Gabriela susţine că a plătit către primării datoriile istorice ale Network Press şi a încheiat contracte noi cu acestea, de data acesta pe firma Premier Consulting.

După ce Network Press a intrat în insolvenţă şi AVAS a anulat contractul de privatizare, preluând pachetul majoritar de acţiuni, Westland i-a propus lui Premier Consulting un contract de franciză.

"Westland motiva, la acea dată, că a semnat un contract cu Supremo, prin care poate închiria chişcurile. Supremo, la rândul său, motiva că a luat chioşcurile prin leasing, de la Credit Europe Leasing".

Westland ceda, în schimbul chiriei, folosinţa chioşcurilor. Premier Consulting îşi procura singură marfa.

Când a semnat contractul cu Westland, care furniza doar chioşcurile, Network Press figura ca utilizator al domeniului public.

Am plătit către primării datoriile istorice ale Network Press

Pentru că Network Press avea datorii către primării, acestea au reziliat contractul. "Atunci, noi am preluat contractul cu primăriile pentru domeniul public pe care West-land a amplasat chioşcurile.

Am plătit datorii de aproape 100.000 de lei în contul Network Press.

Acum, fosta Rodipet şi Credit Europe Leasing îşi dispută dreptul de proprietate asupra chioşcurilor", spune Gabriela Apostolache.

Pe parcursul derulării contractului cu West-land, reprezentanţii Network Press le-au spus celor de la Premier Consulting să semneze contractul cu ei, pentru că ei sunt adevăraţii proprietari ai chioşcurilor.

"Am întrerupt contractul cu Westland, însă Network Press nu ne-a arătat actele de proprietate. Drept urmare, nu am putut să încheiem un contract cu ei. Între timp, banca ne- a solicitat să încheiem cu ea contract de vânzare-cumpărare sau de închiriere. Am semnat un precontract cu banca, urmând să negociem preţul final de achiziţie. Între timp, negociem cu Network Press un contract de asociere în participaţiune, pentru a evita sigilarea chioşcurilor, anunţată de DIICOT".

Dacă ordonanţa DIICOT de sigilare a chioşcurilor ar fi pusă în aplicare, acest lucru "nu va face altceva decât să ne oblige să achiziţionăm chioşcuri noi şi să le înlocuim pe cele asupra cărora fosta Rodipet pretinde că are drept de proprietate", susţine administratorul Premier Consulting, adăugând: "Părerea mea sinceră este că Rodipet nu va fi pus în veci pe picioare. Chiar dacă acum îşi ia înapoi chioşcurile, nu va mai primi credit din partea primăriilor şi editurilor. În plus, celălalte firme de distribuţie au acum autorizaţii de funcţionare de la primării. Unele firme au încheiat contarcte de concesiune pe 5, 10 sau 20 de ani.

Alte contracte se înnoiesc lunar sau anual".

Premier Consulting ocupă un număr de 45 de chioşcuri.

Într-un contract de leasing sunt parcurşi doi paşi: prima dată, societatea finanţatoare trebuie să achiziţioneze bunurile de la un producător indicat de beneficiarul finanţării; apoi, se încheie contractul de leasing cu societatea care solicită finanţarea.

"Din documentele pe care ni le-au prezentat cei de la Premier Consulting, rezultă că au încheiat contracte de concesiune cu primăriile doar pentru 8 puncte de lucru, în Zimnicea şi Videle", spune reprezentantul Network Press.

La fel ca Paul Gonţea, administratorul Premier Consulting Press, Apostolache Gabriela, susţine că Network Press nu a dovedit că este proprietarul chioşcurilor, adăugând: "Cei de la DIICOT ne-au anunţat că vor sigila chioşcurile pe care le ocupăm, acum o săptămână, pentru că au descoperit nişte acte care atestă că adevăratul proprietar este fosta Rodipet, nu Credit Europe Leasing. Pe plăcuţele de înmatriculare din interiorul chioşcurilor apare menţionat Credit Europe Leasing, în calitate de cumpărător, şi Supremo Media, ca utilizator. Deci, se pare că Awdi a vândut chioşcurile către Network Press după ce a încheiat contractul de leasing".

Reprezentantul salariaţilor din fosta Rodipet susţine că Orange a semnat cu Supremo un contract de publicitate în valoare de 2 milioane de euro pe an, fără TVA. Publicitatea se făcea, însă, pe chişcurile Rodipet.

"Există documente care atestă că Supremo solicită firmei Orange să vireze banii pe publicitate direct către Credit Europe Leasing", ne-a explicat sursa noastră.

Pentru litigiul dintre Network Press şi Credit Europe Bank, încă nu a fost deschisă o acţiune în instanţă.

"Nu are ce să se judece. Procurorii DIICOT i-au informat pe bancheri că aceste chioşcuri fac obiectul spălării de bani. Rodipet plătea, practic, din banii de publicitate pentru contractul de leasing al Supremo", susţine reprezentantul Network Press.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. paul gontea, un om fara cuvant,un tiran, isi tine salariatii de 2 luni fara un ban,mai rau deact arabul...rusine...se da tare pentru ca are sustinere de la PDL,caci dansul este consilier in brasov

    este gresala vietii daca va incumetati sa lucrati cu o neprofesionista precum D-na Apostolache pe langa faptul ca habar nu are cum se lucreaza cu presa nici nu vrea sa asculte sfaturile celor care au habar cum se mananca presa,probabil din mandrie,dar din aceea prosteasca,fac un apel celor de la Network sa ia masuri urgente pentru a indeparta incompetenta si lipsa de profesionalism a acestei VEDETE.

    Faptul ca nu vrei sa stai de vorba cu simplul angajat care de fapt si de drept ELiti aduce banul spune mult din bunul simt pe care nu-l are aceasta fiinta la afaceri este zero barat stie doar sa tipe precum o tata si nu putem comunica la un nivel mai civilizat,Fratilor de la vechiul Rodipet uitati-va bine cum aceasta fiinta isi bate joc de angajati in ultimul hal nu este o inventie,este crudul adevar al unei simple persoane care nu are respect si recunostinta pentru cel care vrea sa lucreze in conditii de civilizatie si liniste.Rusine pentru acest comportament mizerabil,de fapt si de drept toti suntem egali in fata lui DUMNEZEU,dar pe aceasta faptura cine sa o invete?

    1. Perfect adevarat verificati doar daca sunt platite toate cele ce trebuiau eu garantez ca nu sunt numai gura este de ea,de fapt nu ea este doar cu numele,altcineva este in spatele ei este un simplu om care se viseaza.....mare sefa de fapt este mare incompetenta.

    Am scapat in sfarsit de cea care se credea mare sefa...ai gresit enorm Gabriela daca lasai mandria prosteasca desigur la o parte si ascultai de sfaturile celor ce au lucrat cu presa mai mult de 15 ani era totul bine si acum,dar cum se putea sa asculti tu de cei de jos,asta a demonstrat ca esti o parvenita acum stai si plangi pana nu mai poti,asta inseamna sa fii mandra pe faptul ca DOMNUL DAN APOSTOLACHE,sotul tau desigur,vezi ca am scris cu litere mari,o merita pe deplin ti-a dat o afacere pe mana dar tu ai fost,esti si vei ramane o mare incompetenta. Lasa dracu mandria ta de parvenit deoparte daca vrei sa faci ceva in viata,altfel o iei in mana........

    Am scapat in sfarsit de cea care se credea mare sefa...ai gresit enorm Gabriela daca lasai mandria prosteasca desigur la o parte si ascultai de sfaturile celor ce au lucrat cu presa mai mult de 15 ani era totul bine si acum,dar cum se putea sa asculti tu de cei de jos,asta a demonstrat ca esti o parvenita acum stai si plangi pana nu mai poti,asta inseamna sa fii mandra pe faptul ca DOMNUL DAN APOSTOLACHE,sotul tau desigur,vezi ca am scris cu litere mari,o merita pe deplin ti-a dat o afacere pe mana dar tu ai fost,esti si vei ramane o mare incompetenta. Lasa dracu mandria ta de parvenit deoparte daca vrei sa faci ceva in viata,altfel o iei in mana........

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb