Ca orice stat membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite, România are de plătit o cotizaţie anuală. Suma poate fi diminuată sau integral compensată prin prestarea unor servicii. O cale prin care ţara noastră s-ar putea achita de aceste obligaţii ar fi punerea la dispoziţie a 10-12 elicoptere militare, pentru îndeplinirea misiunilor ONU. Pentru a face faţă exigenţelor specifice ale ONU, elicopterele deţinute de MApN trebuie să fie modernizate.
IAR Ghimbav a răspuns la o cerere de ofertă din partea Ministerului Apărării pentru modernizarea a 12 elicoptere PUMA, dintre cele pe care ministerul le deţine. Preţul total solicitat de producătorul român (deţinut de stat) a fost de 68 milioane de euro, pentru 12 elicoptere complet echipate pentru exigenţele misiunilor ONU.
Intenţia României de a pune la dispoziţia ONU elicopterele sale este însă speculată de Airbus Helicopters, care - prin Malta Lease Company - propune României un contract, prin care România ar putea să achiziţioneze 10 elicoptere de tip Airbus H 215 Super Puma, care ar urma să fie date în leasing sub egida ONU cu o limită de 600 de ore de zbor pe unitate, pentru misiuni umanitare şi pentru menţinerea păcii.
Preţul cerut, conform propunerii comerciale, este de aproximativ 15 milioane de euro per elicopter. Dacă facem un calcul simplu, 10 elicoptere ar costa nu mai puţin de 150 de milioane de euro, la nivel standard, fără echipamentele specifice, care ar urca suplimentar preţul.
În oferta transmisă Romtehnica, Malta Lease Company menţionează şi faptul că un general francez, detaşat la ONU, se va alătura echipei care va pregăti contractul cu România şi ONU.
Privind afacerea din perspectiva banului public, se pot pune câteva întrebări:
1. De ce ar trebui România să plătească 100 de milioane de euro în plus, pentru a oferi ONU elicoptere Super Puma, când şi elicopterele Puma satisfac cerinţele respective?
2.Este bine ca România să cumpere elicoptere H 215 Super Puma, când - se ştie - din cauza unor grave defecţiuni (poate chiar de proiectare), acestea s-au prăbuşit într-un număr suficient de mare pentru ca toate cele aproape 200 de elicoptere civile de acest tip din lume (!) să aibă interdicţie de zbor, încă din primăvara acestui an?!?
3. Factorii de decizie ştiu oare că, în aceste circumstanţe, Norvegia şi Indonezia au denunţat contractele de achiziţie a 7, respectiv 3, elicoptere H 215 Super Puma?
4. Oare cele 10 elicoptere oferite României sunt tocmai cele 10 rămase fără cumpărător?
5. Oare vizita preşedintelui Franţei are legătură cu acest contract?
Preşedintele Franţei, Francois Hollande, va inaugura săptămâna viitoare fabrica Airbus de la Ghimbav. Potrivit lui Serge Durand, directorul general al Airbus Helicopters Industries, primul elicopter produs la Ghimbav va fi livrat abia la finele lui 2017, iar capacitatea maximă, de 20 de elicoptere produse pe an, va fi atinsă abia în anul 2020. Să sperăm că vor fi produse şi nu doar asamblate! Oricum, numărul mic de elicoptere avut în vedere a fi fabricate ne face să credem că investiţia Airbus vizează practic numai piaţa românească...
• UE a interzis, în această vară, zborurile aparatelor Puma
Uniunea Europeană a impus, acum câteva luni, interdicţie de zbor pentru versiunea civilă a aeronavei - Puma, relatează Reuters. Un elicopter Airbus H225 Super Puma, care transporta pasageri de pe o platformă petrolieră operată de Statoil, s-a prăbuşit în data de 29 aprilie, provocând moartea a 13 persoane. Acest ultim accident a fost provocat de desprinderea unei pale de la rotorul principal al elicopterului. În urma accidentului, Agenţia Europeană pentru Siguranţă Aeriană (AESA) a dispus interzicerea zborurilor elicopterelor Airbus H225 LP and AS332 L2 Super Puma. AESA a anunţat că interdicţia se aplică în toate ţările Uniunii Europene.
1. fără titlu
(mesaj trimis de De ce? în data de 09.09.2016, 02:04)
Intrebarea nu isi are locul. Daca vine Holand inseamna ca este o investitie strategica. Presedintele Frantei nu este un primar de sector din Bucuresti. Are toate informatiile iar tot articolul vrea sa ne spuna ca Holand chiar nu stie ce are de facut...
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.09.2016, 03:26)
Nu vericule, articolul vrea sa ne spuna ca noi suntem cei care nu stim ce avem de facut, ca suntem atat de cazuti in fund ca ne vine Hollande, incat suntem dispusi sa cheltuim aiurea ceva sute de milioane de euro (evident, cu vreo spaga unuia de-ai nostri).
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.09.2016, 06:57)
Oare serialul "sa cumparam gunoaie cu bani multi" continua? Sper ca dl Ciolos care desi filofrancez, pare un om cu scaun la cap si patriot, nu continua jaful endemic, instalat de 26 de ani in Romania.
Herr Iohannis sper ca in revista presei pe care o primiti va aplecati si asupra acestui subiect.
3. Mafia Franceza
(mesaj trimis de Marci în data de 09.09.2016, 10:56)
Mafia capitalista din nou in actiune!!!!!
Aviatia romana are aprox. 100 de elicoptere Puma din care 60 se canibalizeaza pentru ca nu are bani pentru exploatarea altor 40.
Suntem niste nebuni sa aruncam elicopterele care le avem pentru alte elicoptere care fac acelasi lucru.
Sa vanda la tarile africane.
Pentru noi sunt necesare elicoptere antitank, de transport avem sa dam si la altii.
4. fără titlu
(mesaj trimis de Vanat în data de 09.09.2016, 11:04)
De ce sa sustinem economia noastra si bugetul (prin impozitele pe profit si pe forta de munca) si de ce sa facem cativa romani fericiti asigurandu-le locuri de munca cand putem sa contribuim la prosperitatea altora? Suntem atat de bogati (sau mai degraba condusi de idioti) incat ne permitem sa tinem romanii in somaj sau sa ii trimitem afara sa lucreze pentru altii, sa distrugem familiile si sa diminuam incasarile la buget (daca companiile autohtone si romanii nu au de lucru, de unde bani la buget)!
5. poza
(mesaj trimis de poza în data de 09.09.2016, 20:48)
poza e veche. s-a mai rotunjit de atunci, iar scalpelul straluceste bec in ziua de astazi. actualizati baza de date, ca parca vad ca se reped gagicile sa sara pe el, si poate-l dejghina...