A avut loc reuniunea Comitetului Mixt Româno-American

F.A.
Comunicate de presă / 19 mai 2011

La Palatul Cercului Militar Naţional, s-a desfăşurat pentru implementarea prevederilor Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind activităţile forţelor Statelor Unite staţionate pe teritoriul României, document cunoscut sub numele de Acord de Acces, arată un comunicat remis redacţiei.

În cadrul reuniunii, oficialii români şi americani au trecut în revistă activităţile desfăşurate de la reuniunea din luna decembrie 2010 a Comitetului Mixt şi până în prezent, au fost prezentate informări referitoare la: folosirea pe termen mediu a facilităţilor puse la dispoziţia forţelor SUA prin Acordul de Acces, exerciţiile Black Sea Rotational Force şi Combined Endeavor, situaţia de mediu din Centrul Administrativ Mihail Kogălniceanu, activităţi de control al armamentelor şi verificare organizate în România, în anul 2010.

De asemenea, părţile au discutat modalităţile de implementare a Acordului de Acces, posibilităţile de revizuire a unor prevederi din unele Aranjamente de Implementare şi au fost trecute în revistă aspecte ale situaţiei construcţiilor din Centrul Administrativ Mihail Kogălniceanu, precum şi alte probleme curente.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3881
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3816
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8120
Gram de aur (XAU)Gram de aur454.7122

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930