Cea de-a doua etapă de vânzare a unităţilor locative din cartierul german "Residenz" a fost demarată, anunţă Eurisko - promotorul investiţiei. Termenul de livrare este luna iunie 2008. În lunile iulie-august, cei interesaţi pot beneficia de o ofertă promoţională pentru apartamentele din această fază.
Complexul "Residenz" este situat pe şoseaua Banatului, din oraşul Chitila, într-o zonă aflată în plin proces de extindere şi dezvoltare economică. Proiectul va include 48 de clădiri cu trei, patru şi cinci etaje şi va cuprinde 480 de apartamente de două-patru camere şi penthouse-uri cu cinci incăperi. Suprafaţa locuinţelor este cuprinsă între 66,06 şi 185,62 mp.
Ansamblul rezidenţial beneficiază de o parcare păzită (cu o capacitate de 320 de garaje subterane şi 338 de locuri de parcare supraterane), o galerie comercială de 2.200 mp, la parterul clădirilor, un discount- market, o piaţă agroalimentară, un teren de joacă, o grădiniţă şi un lac artificial.
Proiectul este derulat în patru etape, finalizarea fiind programată în decembrie 2007, iunie 2008, decembrie 2008 şi respectiv iunie 2009. Beneficiarii pot achita un avans de 25% din valoarea apartamentelor, restul de 75% putând să fie plătit la finalul construcţiei. O altă modalitate de plată presupune 25% avans, 72% în tranşe, pe durata construcţiei şi 3% la livrare.