A început Maratonul Vaccinării la Timişoara

S.B.
Miscellanea / 23 aprilie 2021

A început Maratonul Vaccinării la Timişoara

Peste o sută de oameni s-au aşezat la coadă, vineri, cu câteva ore înainte de deschiderea centrului de vaccinare de la Centrul Regional de Afaceri din Timişoara (CRAFT), în cea mai mare acţiune de acest fel organizată până acum în România, Maratonul Vaccinării, potrivit news.ro.

Timp de trei zile şi trei nopţi, peste 10.000 de doze de vaccin Pfizer sunt pregătite pentru cele 30 de fluxuri de vaccinare deschise la CRAFT.

Maratonul Vaccinării împotriva COVID-19 are loc sub sloganul "Pune umărul pentru Timişoara!".

Sute de voluntari, societatea civilă şi administraţia locală şi-au unit forţele într-o iniţiativă comunitară cu un scop unic: victoria prin vaccinare a Timişoarei, în faţa pandemiei. Centrul Regional de Afaceri CRAFT, de pe bulevardul Eroilor de la Tisa 22, a devenit, practic, timp de trei zile, cel mai mare centru de vaccinare din vestul României.

S-au creat fluxuri speciale de intrare şi ieşire, s-au delimitat spaţiile de vaccinare, s-a amenajat o zonă de aşteptare pentru ca aceia care au fost deja imunizaţi să stea cele 15 minute de după administrarea serului pentru a vedea dacă au sau nu efecte adverse. Au fost aduse chiar şi chiuvete portabile, sute de doze de dezinfectant şi frigiderele unde vor fi ţinute dozele de vaccin.

Pentru Maratonul Vaccinării au fost pregătite peste 10.000 de doze de vaccin Pfizer.

"Este un gest minunat pe care comunitatea medicală îl face faţă de concetăţenii săi, un gest de responsabilitate. Vrem să resuscităm spiritul vaccinării în Timişoara şi, dacă se poate, şi în vestul României. Deşi am avut la dispoziţie doar o săptămână, am reuşit să adunăm foarte multă lume şi azi suntem extrem de fericiţi că avem o problemă de aglomeraţie. În premieră am obţinut aprobarea ca vaccinarea să se facă cu buletinul, pe loc, fără programare, şi este o iniţiativă bună, pentru că mulţi oameni nu au posibilitatea să se programeze. Sunt peste 500 de voluntari care au făcut această acţiune şi sperăm cu asta să ne apropiem de limanul normalităţii", a declarat medicul Dorel Săndesc, vicepreşedintele Asociaţiei pentru ATI "Aurel Mogoşanu", iniţiatorul acţiunii.

Printre cei care s-au vaccinat la scurtă vreme după deschiderea centrului de vaccinare de la CRAFT se numără membrii trupei Cargo din Timişoara, care au vrut să dea un exemplu şi să îndrume cât mai mulţi oameni să se imunizeze.

Proiectul iniţiat de Asociaţia pentru ATI "Aurel Mogoşanu" a adunat peste 400 de medici, asistente medicale de la toate spitalele din Timişoara, dar şi studenţi la Medicină. Aceştia s-au organizat în grupe care se schimbă la câteva ore pentru a face faţă afluxului mare de pacienţi la care se aşteaptă organizatorii.

Orice persoană cu vârsta peste 16 ani poate veni la Maratonul Vaccinării doar cu buletinul, la orice oră din zi ori din noapte, de vineri după-amiază, de la ora 16.00, şi până luni dimineaţă la ora 8.00. Pot veni chiar şi cei programaţi deja în platforma naţională, care nu vor să mai aştepte.

Doritorii se pot înscrie pe loc, cu cartea de identitate, nefiind nevoie de o programare prin platforma naţională de vaccinare. Pentru minori este necesar un acord scris al unui părinte sau tutore legal.

Rapelul se va asigura printr-un maraton identic, la 21 de zile de la prima doză. Rapelul este programat peste drum de Centrul Regional de Afaceri, la Sala Olimpia.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. E mai corect asa, decat sa se aseze la o coada de asteptare la nu stiu ce centru de vaccinare pana le vine randul sau sa plece sa se vaccineze prin alte localitati...

    Odata a fost credit doar cu buletinul..acu e vaccin doar cu buletinul.. Ne-am scos si de data asta! 

    1. Maratonul este o pedeapsa pentru timisoreni pentru ca au fost fraieri si l-au votat pe ciumetele ala.

    frate, ce penibili sunt astia cu "normalitatea". nu mai traiti in trecut.

    Romanii dau navala! E gratis.

    in Timisoara si Cluj am vazut la tv oameni care pleaca de la masa de revelion sa se puna la coada sa plateasca impozitele , care pot fi platite pina pe 31 martie , pentru reducere . unii vor spune ca sint f corecti ( asa este ) dar altii vor spune si altceva .....

    1. Sunt corecti nu ca borfashii care fac optimizare fiscala.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb