ABN Systems a vândut produse Tellur în valoare de 12,36 milioane de euro

Piaţa de Capital / 8 octombrie 2021

ABN Systems a vândut produse Tellur în valoare de 12,36 milioane de euro

Singurul brand 100% românesc de accesorii telecom şi produse Smart Home, Tellur, deţinut de ABN Systems International, a înregistrat vânzări totale de 61,17 milioane de lei (12,36 milioane de euro), de la începutul anului 2017 şi până la finele primului semestru din 2021. Vânzările, care au totalizat peste 2,51 milioane de produse, în acelaşi interval, au fost realizate în România şi în alte 25 de ţări de pe trei continente, demonstrând succesul brandului peste hotare şi atestând strategia de dezvoltare a companiei, care îşi propune să transforme exporturile într-un motor de creştere semnificativă a cifrei de afaceri şi a profitului, conform unui comunicat remis redacţiei.

Numărul altor state, în afara României, unde sunt vândute produsele Tellur, a urcat constant, de la 13 - în 2017, la 25 - în S1 2021. Principalele pieţe externe unde au fost înregistrate exporturi Tellur, de la începutul anului 2017 până la 30 iunie 2021, sunt situate în Europa, America şi Orientul Mijlociu, în ţări precum Africa de Sud, Canada, Franţa, Germania, Israel, Italia, Mexic, Polonia, Spania, Suedia, Turcia, UK şi SUA.

La nivelul volumului de bucăţi vândute, cele mai bune performanţe Tellur, în intervalul amintit, au fost înregistrate la categoriile cabluri (circa 605.000 de produse), audio (circa 454.000 de unităţi), urmate de holdere (peste 384.000). La nivel valoric, cele mai mari vânzări au fost înregistrate de produsele audio (13,8 milioane lei), cabluri (8,66 milioane lei), respectiv accesorii auto (8,18 milioane lei).

"Odată cu avansul transformării digitale a societăţii, am identificat o nevoie în creştere pentru produse, accesorii IT&C şi Smart Home, iar prin brandul propriu, Tellur, am răspuns acestei cereri. Rezultatele de vânzări, din România şi de pe pieţele externe, au fost în creştere de la an la an, ceea ce ne-a confirmat că avem produse viabile, la preţuri competitive, care îndeplinesc exigenţele consumatorilor, atât pe pieţe emergente, cât şi pe cele dezvoltate. Perspectivele de creştere ale produselor din gama Tellur, atât pe pieţele externe unde suntem deja prezenţi, precum şi pe altele unde ne pregătim să intrăm, sunt excelente, iar atragerea de finanţare de pe piaţa de capital ne va ajuta să consolidăm poziţia pe piaţa din România şi să ne creştem exporturile," a declarat George Barbu, CEO al ABN Systems International.

Creat în 2015, brandul Tellur îşi propune să susţină accesul universal la produse care, în epoca tehnologiilor digitale pe care o parcurgem, să contribuie la creşterea standardelor de viaţă şi de securitate. În prezent, există peste 200 de produse Tellur active, dintr-un total de 2.000 lansate de-a lungul anilor, iar principalele game sunt: (1) Audio (căşti, boxe, kituri audio pentru maşină); (2) Cabluri (Lightning, Micro-USB, Type-C, adaptoare); (3) Energie (încărcătoare de priză şi wireless, baterii externe, încărcătoare auto); (4) Suporţi pentru telefoane mobile; şi (5) Smart Home (produse de securitate şi monitorizare, senzori smart, comutatoare inteligente WiFi, produse pentru climatul şi confortul casei).

Orice utilizator poate gestiona toate produsele din gama Smart Home pe care le deţine sau le va achiziţiona ulterior graţie aplicaţiei Tellur Smart (accesibilă via AppStore şi GooglePlay). Numărul utilizatorilor Tellur Smart a urcat de peste 27 de ori în ultimii 3 ani, de la 900, în 2018, la 24.700, la finele S1 2021.

Numele Tellur este inspirat din denumirea celui de-al 52-lea element chimic din Tabelul Periodic, telurul, metal rar descoperit, în 1782, în minele aurifere de la Zlatna (Munţii Apuseni). Pentru a populariza importanţa acestui minereu, ABN Systems International s-a asociat cu Muzeul Naţional de Geologie, pentru organizarea expoziţiei "Telurul - Singurul element natural descoperit în România".

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. gata ne-am prins

    vine cu plasament 

    dupa palavrageala din text pare sa fie cu tradevile

    inca o masinarie de dat comunicate si in rest placuta suedeza actionarilor----multa,multa gratuita si majorare cu bani cu date intercalate 

    1. Cum sa faci sa dea bine cifrele?

      Le socotesti cum iti convine tie. 

      In exemplul de astazi, ucenicii AeRO au ocazia sa faca urmatoarea adunare: 

      2017+2018+2019+2020+ jumatate din 2021=12,36 milioane de euro

      Felicitari fra ... pardon, absolventilor! 

      A doua lectie pe ziua de astazi se refera la cursul valutar.

      In 2017, 2018, 2019, 2020 si jumatate din 2021, vanzarile au totalizat 61,17 milioane de lei, adica 12,36 milioane de euro. 

      De aici invatam, dragi copii, ca a fost un curs de schimb mediu de 4.9490 lei per euro. 

      Morala povestii este: descifrati ceea ce vi se serveste mura-n gura!

      A treia si ultima lectie, pe ziua de astazi, este cea de geografie economica.

      Conform comunicatului remis redactiei, adica voua, dragi cititori/elevi, au fost vandute produse in 25 de tari (va rog frumos sa ignorati faptul ca sunt pe trei continente, este complet irelevant). Presupunand ca 50% din cele "2,51 milioane de produse" au fost vandute in ultimele 12 luni (perfect imposibil, dar mergem mai departe de dragul argumentului), rezulta ca au fost vandute 50.200 de produse pentru fiecare tara in parte, adica o medie de 4.183 de produse per luna si per tara.

      Succesul international nu este garantat cu astfel de cifre, insa succesul plasamentului privat da! 

      Excelente observatiile tale!Practic arunca in ridicol toate mizeriile astea produse de piaristi de dambovita.

    Si amatorisme crase, la nivel de redactare, (Domnul make, avem pretentii!)

    De la mfinante citire, despre ABN Systems international (CIF 14988404):  

    - 2020, CA 93,5 mil lei, profit net 5,7 mil lei 

    - 2019, CA 91,6 mil lei, profit net 5,3 mil lei 

    - 2018, CA 94 mil lei, profit net 4,6 mil lei 

    - 2017, CA 82,4 mil lei, profit net 4,4 mil lei 

    Cica traim in epoca informatiei! Da' nu verifica nimeni. Inghitim ca pelicanii. 

    1. Numărul utilizatorilor Tellur Smart a urcat de peste 27 ori în ultimii 3 ani, de la 900, în 2018, la 24.700, la finele S1 2021.

      Adica 800 utilizatori au generat 94 mil lei in 2018. Adica 117,5 mii lei per utilizator. Wow!!! 

      Sa zicem ca pe S1 2021, CA este de 61,17 mil lei. Adica 61,17x10*6/24700 = 2476 lei/utilizator. Shit! De peste 46 ori mai putin decit in 2018.

      Aritmetica si carnea de porc sint chestii grele. Analistii financiari stiu asta. PR-isitii stiu doar de carnea de porc 

      Nu mai pune si tu la suflet. Astea sunt comunicate care pleaca de la ideea ca trebuie prostit investitorul si apoi se vomita niste cifre si litere fara legatura cu realitatea ca sa iasa self fulfilling prophecy =am mai facut rost de niste tolomaci.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb