Aceasta este Europa pe care o votăm?

Farsa democraţiei europene presupune ca, odată la cinci ani, cetăţenilor continentului să li se ofere iluzia alegerii. Nu contează că interesul este tot mai scăzut, în special pe fondul puterilor tot mai mari şi tot mai discreţionare pe care şi le-au asumat instituţii cărora le este frică de confruntarea directă cu alegătorii.

Alegerile din acest an au, însă, un caracter aparte. Ele se desfăşoară pe fondul unei crize fără precedent în istoria europeană postbelică, iar cetăţenii, din Nordul bogat până în Sudul falimentar, nu mai pot să-i creadă pe conducători. De ce? Pentru că nu le mai permite portofelul.

Salvarea cu orice preţ a băncilor şi impunerea unei austerităţi fără sfârşit pentru cetăţeni au fost decise în spatele uşilor închise, unde şantajul şi nesocotirea suveranităţii naţionale au reprezentat modul obişnuit de lucru.

În memoriile sale recent publicate ("Testul de stres: reflecţii asupra crizelor financiare"), Timothy Geithner, fost Secretar al Trezoreriei americane şi fost preşedinte al Federal Reserve Bank of New York, s-a declarat şocat de "panica violentă" manifestată de autorităţile europene în anii de vârf ai crizei.

"Le-am spus europenilor că dacă doresc să ţină cizma pe gâtul Greciei, atunci trebuie să convingă pieţele că nu vor permite falimente ale statelor sau colapsul unor întregi sisteme bancare", mai scrie Geithner în cartea sa. Oare de ce a folosit fostul oficial american imaginea cizmei pe gâtul poporului? Reflecta prea bine realitatea pentru a fi ignorată?

Dar extraordinarul abuz de putere al autorităţilor europene este descris ulterior în "Testul de stres". "Câţiva oficiali europeni ne-au abordat cu o propunere pentru eliminarea lui Silvio Berlusconi de la conducerea guvernului italian", arată Geithner, prin "refuzul susţinerii creditelor de la FMI pentru Italia". În acea perioadă turbulentă, presa europeană a scris şi despre "înrolarea" BCE în sprijinul "nobilei" cauze, prin lipsa de acţiune în faţa creşterii accelerate a randamentelor obligaţiunilor guvernamentale italiene.

Dacă acestea au fost presiunile exercitate asupra Italiei, oare ce fel de presiuni s-au exercitat asupra autorităţilor noastre (n.a. vorba vine, nu mai sunt demult ale noastre), în condiţiile în care ne-am "trezit" că avem nevoie de 20 de miliarde de euro, la scurt timp după declaraţii optimiste ale guvernului şi Băncii Naţionale?

Dezvăluirile lui Geithner l-au determinat pe Ambrose Evans-Pritchard să scrie, în cotidianul britanic The Telegraph, că "acesta este un scandal constituţional de importanţă capitală", iar decizia oficialilor de a ignora procesul parlamentar în numele "sanctităţii uniunii monetare" nu reprezintă altceva decât o "dictatură monetară".

Referitor la declaraţiile autorităţilor europene privind sfârşitul crizei, Evans-Pritchard aminteşte că semnalele recesiunii au reapărut în Europa, iar efectul nu poate fi decât o accelerare a procesului de creştere a datoriilor publice.

"Pe cine vor mai da jos elitele europene şi ce alte conspiraţii vor mai pune la cale pentru a perpetua o aventură monetară care nu serveşte niciunui scop moral?", se mai întreabă jurnalistul britanic, concluzia lui fiind aceea că "elitele trebuie oprite".

Dar blocarea proiectului elitist al Europei Unite nu este deloc uşor. Participarea scăzută la urne nu va constitui un semnal pentru Bruxelles că cetăţenii s-au săturat de experimentele care se fac pe pielea lor.

Într-un interviu acordat revistei austriece Format, Harald Greib, vicepreşedinte al institutului LEAP din Paris (Laboratoire Européen d'Anticipation Politique), arată că "UE şi-a pierdut raţiunea de a exista", iar "dacă Europa doreşte să aibă un viitor, atunci UE trebuie să rămână doar o zonă de liber schimb". În opinia lui Greib, "criza a demonstrat că promisiunile europene au o valoare nesemnificativă", iar oficialii nu au motive să-i judece pe cei care se îndreaptă către aşa-numitele formaţiuni populiste, deoarece "nu cetăţenii au întors spatele Europei, ci Uniunea Europeană a întors spatele cetăţenilor".

Ultima analiză publicată de LEAP arată că "evoluţia crizei din Ucraina a adunat toate elementele care să ofere un impuls salvator Europei". Autorii se referă, bineînţeles, la utilizarea pe scară largă a ameninţării ruseşti, astfel încât cetăţenii UE să voteze, sub imperiul fricii, pentru "securitatea" şi "căldura" casei comune europene. Deocamdată nu ştim de unde va veni "căldura". Să fie gazele din Rusia?

Lăsând la o parte întrebările retorice, trebuie să remarcăm primitivismul campaniei pentru alegerile europarlamentare din acest an. După atâţia ani de "convergenţă", "beneficii", "spirit european" şi "uniune monetară" a rămas frica singurul catalizator al prezenţei la urne şi al votului pentru Europa?

Dacă răspunsul este afirmativ, atunci "evoluţia" din ultimele decade a UE a fost în zadar. Votul nu ar trebui să fie pentru Europa, ci pentru libertate politică şi economică. Dar unde ne sunt candidaţii care să lupte pentru astfel de idealuri? Din păcate nu se regăsesc pe listele oficiale, iar singura speranţă rămâne, oricât de paradoxal ar părea, criza, dar nu o criză care să "călească" Uniunea Europeană, conform viziunii lui Jean Monet, ci o criză care să-i vindece definitiv pe cetăţenii europeni de aşteptările nerealiste privind bunăstarea planificată.

Până la noua Renaştere, nu ne rămâne decât să ne abţinem sau să "votăm" Parlamentul care ne va călăuzi, sub înţeleapta îndrumare a Comisiei Europene, încă cinci ani prin noul "ev întunecat" al Europei.