Acord între Moscova şi Kiev pentru continuarea retragerii armamentului din estul Ucrainei

Internaţional / 14 aprilie 2015

Actualizare 08:28

Miniştrii de Externe rus şi ucrainean au ajuns la un acord în vederea continuării retragerii armamentului din estul Ucrainei, luni noaptea, la Berlin, în prezenţa omologilor lor francez şi german, pe fundalul intensificării ostilităţilor pe teren, relatează Deutsche Welle în pagina electronică.

Şefii diplomaţiilor din Ucraina, Rusia, Franţa şi Germania au îndemnat totodată la o consolidare a rolului misiunii observatorilor din cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi la retragerea armamentului greu de pe linia frontului, în regiunea ucraineană Donbas (est).

Cele peste patru ore de negocieri, găzduite de către ministrul german de Externe Frank-Walter Steinmeier, s-au desfăşurat pe fondul unei intensificări a violenţelor într-un sat de la Marea Azov. Forţele ucrainene şi insurgenţii proruşi s-au acuzat reciproc de încălcarea armistiţiului încheiat în februarie în capitala belarusă Minsk.

Negocierile au fost "foarte lungi, foarte intense, iar uneori foarte controversate", dată fiind situaţia tensionată de pe teren, a recunoscut Steinmeier la finalul reuniunii, după miezul nopţii.

"Toată lumea ştie că ne aşteaptă un drum lung", a declarat el, "însă vom face tot ceea ce putem pentru a continua procesul".

Şeful diplomaţiei germane a subliniat că nu există alternativă la înţelegerile de la Minsk.

Moscova şi Kievul au căzut de acord să retragă armamentul de calibru mai mic de pe linia frontului, într-o încercare de a pune capăt conflictului.

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov şi omologul său ucrainean Pavlo Klimkin au fost, de asemenea, de acord să sporească susţinerea acordată observatorilor internaţionali şi să creeze grupuri de lucru care să abordeze cele mai urgente probleme cu care se confruntă locuitorii civili din zona de conflict, în care separatiştii proruşi luptă împotriva trupelor guvernamentale din aprilie anul trecut.

Steinmeier a anunţat că noul acord implică retragerea mortarelor şi armamentului greu de calibru sub 100 de milimetri, dar şi toate tipurile de tancuri.

Acordul îndeamnă, de asemenea, la organizarea unor alegeri locale în zonele ocupate de către rebeli, la continuarea schimbului de prizonieri de război şi la o îmbunătăţire a situaţiei economice disperate din zona de conflict.

---

Miniştrii afacerilor externe german, francez, rus şi ucrainean şi-au exprimat luni noapte "profunda îngrijorare" asupra violărilor încetării focului în Ucraina, cerând oprirea luptelor şi un dialog politic, într-un comunicat comun citat de AFP.

Facem apel la toate părţile să înceteze luptele", au declarat cei patru miniştri din cadrul aşa-numitului format "Normandia", într-un text difuzat la sfârşitul unei lungi reuniuni la Berlin.

Ei au cerut "retragerea armamentului greu", dar de asemenea retragerea "mortierelor, armelor grele cu calibrul sub 100 mm, precum şi tuturor tipurilor de tancuri". Acest apel "merge mai departe" de acordul de la Minsk semnat în februarie, a declarat şeful diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier, comentând rezultatul reuniunii în faţa reporterilor.

El a insistat asupra importanţei de a lucra la organizarea de alegeri locale în estul Ucrainei.

Cei patru miniştri şi-au anunţat intenţia de a înfiinţa "patru grupuri de lucru cât mai curând posibil în cadrul grupului de contact trilateral", ce include Ucraina, Rusia şi OSCE. Ele trebuie să se ocupe de "securitatea, procesul politic, chestiunile umanitare şi afacerile economice" în zona de conflict.

Steinmeier a subliniat că discuţia de luni noapte a fost "foarte lungă, foarte intensă şi în parte foarte conflictuală".

"Nimic nu este uşor în criza ucraineană, nu este o noutate", a remarcat el, subliniind că nu există "nicio alternativă" la dialogul politic.

Miniştrii afacerilor externe german, francez, rus şi ucrainean s-au întâlnit luni seară la Berlin pentru a discuta despre punerea în practică a acordurilor de la Minsk ameninţate de tensiuni în estul Ucrainei, relatează Reuters şi AFP.

Acordul de încetare a focului, negociat la Minsk la mijlocul lunii februarie, este încă în vigoare din punct de vedere tehnic, deşi fiecare parte o acuză pe cealaltă de intensificarea atacurilor în ultimele zile, notează Reuters. Luni, un militar ucrainean a fost ucis şi alţi şase răniţi în teritoriul controlat de rebeli. La rândul lor, autorităţile separatiste au anunţat patru civili răniţi în zona sub controlul lor, aminteşte AFP.

Rezultatele întâlnirii de la Berlin vor fi discutate pe larg la o reuniune a miniştrilor afacerilor externe ai G7 marţi şi miercuri la Lübeck (nordul Germaniei), în timp ce violenţa s-a intensificat în estul Ucrainei în ultimele zile.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb