ACŢIONARII BVB AU RESPINS URGENTAREA FUZIUNII BURSELOR Fercală, SIF Transilvania: "Dacă nu vrea fuziunea burselor, conducerea BVB nu reprezintă interesele principalilor acţionari"

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 27 aprilie 2016

Conducerea Bursei de Valori Bucureşti (BVB) nu reprezintă interesele principalilor acţionari, dacă nu doreşte urgentarea fuziunii celor două burse locale, ne-a declarat Mihai Fercală, preşedintele executiv al SIF Transilvania, după ce acţionarii BVB au respins ieri propunerea SIF3 în acest sens.

Consiliul BVB a transmis acţionarilor că intenţionează ca bursa bucureşteană să absoarbă Sibex, aceasta urmând să dispară.

În acest context, SIF3 Transilvania a solicitat stabilirea unui termen de 120 de zile de la data AGA, în care Proiectul de fuziune să fie întocmit şi depus la Oficiul Registrului Comerţului, însă, acest punct a fost respins, ieri, de acţionari BVB, la fel ca propunerea selectării unui evaluator pentru societăţile implicate în fuziune. În schimb, AGA BVB a aprobat începerea negocierilor cu Sibex în vederea unei posibile fuziuni.

AGA BVB a mai decis distribuirea unor dividende de 6,66 milioane de lei (0,8687 lei/acţiune), din profitul pe anul trecut.

De asemenea, acţionarii au aprobat strategia de afaceri pentru 2016-2020 şi remuneraţii suplimentare pentru administratorii societăţii.

Acţionarii BVB au mai aprobat de principiu implementarea soluţiei Contraparte Centrală externă şi o investiţie de maximum două milioane de euro, care ar permite BVB obţinerea statutului de acţionar al Contrapărţii Centrale externe.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. De ce il mai intereseaza pe Fercala, fiindca oricum va zbura de acolo in foarte scurt timp?

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb