Acţionarii "Rulmentul" Braşov discută dizolvarea companiei în martie

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 27 februarie 2007

Acţionarii producătorului de rulmenţi din Braşov vor analiza în 5 martie, programul de restructurare totală întocmit prin ordonanţă de guvern şi adoptarea deciziei de dizolvare şi lichidare voluntară, a anunţat, ieri, un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti, citat de NewsIn. La adunarea generală pot participa acţionarii care deţin titluri la data de 1 martie 2007. În cadrul adunării se va discuta şi desemnarea unui administrator unic până la numirea lichidatorului, specifică comunicatul.

"Rulmentul" Braşov a înregis­trat, în ultimul trimestru al anului 2006, o pierdere netă de 8 milioane lei (2,4 milioane euro), de peste trei ori mai puţin faţă de perioada similară a anului precedent, când compania a obţinut o pierdere de 28 milioane lei. Cifra de afaceri a companiei a fost, în trimestrul al patrulea al anului trecut, de 27 milioane lei (opt milioane euro), în scădere cu 17% faţă de perioada similară a anului 2005, când "Rulmentul" a obţinut o cifră de afaceri de 32,3 milioane lei.

Pierderea netă a Rulmentul pe întregul an 2006 a fost de 40,6 milioane lei (12 milioane euro), cu 3% mai mult faţă de anul anterior, în care pierderile au însumat 39,42 milioane lei. Cifra de afaceri a companiei în 2006 a fost de 114,6 milioane lei (34 milioane euro), în scădere cu 10% faţă de perioada similară a anului precedent, când Rulmentul a obţinut o cifră de afaceri de 127,4 milioane lei.

Acţiunile companiei din Braşov se tranzacţionează la Bursa de Valori Bucureşti din aprilie 1998, sub simbolul RBR. Compania are un capital social de 32,91 milioane lei, principalul acţionar fiind statul român care controlează 50,9% din acţiunile companiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb