Acţiunile "Compa" Sibiu s-au apreciat cu 123% în ultima lună

Izabela Sîrbu
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 8 mai 2009

Acţiunile "Compa" Sibiu s-au apreciat cu 123% în ultima lună

Titlurile societăţii "Compa" Sibiu (simbol CMP) au fost cele mai performante acţiuni de pe bursă în ultima lună, înregistrând, în perioada 6 aprilie - 6 mai, o apreciere de 123% (raportat la moneda europeană), până la 0,308 lei/titlu, în şedinţa de tranzacţionare de ieri.

Şi investitorii care au profitat de conjunctura favorabilă şi au ales drept plasamente indicii bursieri, în intervalul analizat, au avut de câştigat. Indicele BET (exprimat în euro), care prezintă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la Bursa de Valori Bucureşti, a consemnat o apreciere de 17,57% în ultima lună, în timp ce indicele BET-FI, care reflectă evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a avut un randament de 41,42%. Şi indicele BET-XT, care arată modificarea preţurilor celor mai lichide 25 de titluri de la BVB, a crescut cu 24,43%.

Tradiţionaliştii care au preferat, la 6 aprilie, să constituie depozite în euro la "Banca Românească" sau "Romanian International Bank" au obţinut în continuare randamente uşoare, în ciuda deprecierii monedei europene în raport cu leul. Astfel, persoanele care, în urmă cu o lună, au ales să îşi direcţioneze economiile către acest tip de plasament, au obţinut, miercuri, un câştig de 0,54% din suma depusă.

Cu toate acestea, investitorii care s-au hotărât, în perioada analizată, să constituie depozite în lei la băncile comerciale, s-au dovedit mai inspiraţi, înregistrând creşteri mai mari la această categorie de plasament. Cei mai norocoşi au fost cei care s-au orientat spre "Romanian International Bank", care a continuat să ofere cele mai bune randamente, fructificând contul deponenţilor cu 1,03%.

Mai mult însă au câştigat persoanele care au achiziţionat titluri la fondul "Active Dinamic", cele mai performant în perioa­da analizată. Acestea au raportat un profit de 45,18% în ultima lună.

Au obţinut câştiguri uşoare şi cei care au decis să achiziţioneze bijuterii şi alte obiecte din aur, în perioada de referinţă. Metalul galben a câştigat 4,33% în perioada analizată, pe fondul scumpirii preţului acestuia la nivel mondial.

La polul opus însă au fost cei care au preferat, luna trecută, să îşi păstreze banii "la ciorap". Astfel, persoanele care nu au ales niciun alt tip de plasament au înregistrat o pierdere de 0,21%, în intervalul 6 aprilie - 6 mai, pe fondul deprecierii leului în raport cu moneda europeană.

Precizare

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb