Titlurile societăţii "Dafora" Mediaş (simbol DAFR) au fost cele mai performante acţiuni de pe bursă în ultima lună, înregistrând, în perioada 28 august - 28 septembrie, o apreciere de 65,32% (raportat la moneda europeană), până la 0,12 lei/titlu, în şedinţa de tranzacţionare de ieri.
Investitorii care au ales drept plasamente indicii bursieri, în intervalul analizat, au avut şi ei de câştigat. Indicele BET (exprimat în euro), care prezintă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la Bursa de Valori Bucureşti, a consemnat o apreciere de 1,61% în ultima lună, în timp ce indicele BET-XT, care arată modificarea preţurilor celor mai lichide 25 de titluri de la BVB, a crescut cu 5,59%. Tot pe plus s-a situat şi indicele BET, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), apreciindu-se, în perioada menţionată, cu 13,19%.
Tradiţionaliştii care au preferat, la 28 august, să constituie depozite în euro la "Garanti Bank" sau "Banca Comercială Carpatica" au obţinut în continuare randamente uşoare, în ciuda deprecierea monedei europene în raport cu leul. Astfel, persoanele care, în urmă cu o lună, au ales să îşi direcţioneze economiile către acest tip de plasament, au obţinut, luni, un câştig de 0,35% din suma depusă.
În schimb, investitorii care s-au hotărât, în perioada analizată, să constituie depozite în lei la băncile comerciale, s-au dovedit şi mai inspiraţi, înregistrând câştiguri mai mari la această categorie de plasament. Cei mai norocoşi au fost cei care s-au orientat spre "Millennium Bank" şi "Garanti Bank", care au oferit cea mai bună ofertă de pe piaţă, majorând suma din contul deponenţilor cu 1,39%.
Mai mult însă au câştigat persoanele care au achiziţionat titluri la fondul de investiţii "Active Dinamic", cele mai performante în perioada analizată. Acestea au raportat un profit de 9,82% în ultima lună.
Au înregistrat câştiguri uşoare şi cei care au decis să îşi păstreze banii "la ciorap". Astfel, persoanele care nu au ales niciun alt tip de plasament au beneficiat în plus de 0,49% din suma economisită, pe fondul aprecierii leului în raport cu moneda europeană.
Tot pe plus au fost şi cei care au preferat, luna trecută, să achiziţioneze bijuterii şi alte obiecte din aur. Metalul galben a câştigat 2,27% în perioada 28 august - 28 septembrie, pe fondul cererii accentuate a aurului din ultima perioadă
Precizare
Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.