Sindicaliştii de la SC "Tractorul UTB" SA au suspendat pînă luni, 21 noiembrie, acţiunile de protest planificate a se desfăşura pînă în 25 noiembrie. Liderul de sindicat de la Uzina de tractoare, Gheorghe Apostu, a declarat că sindicaliştii "vor să demonstreze că sunt deschişi dialogului şi că dau Guvernului posibilitatea de a se achita de promisiunile făcute în cursul zilei de marţi, 15 noiembrie, la Bucureşti".
Promisiunile făcute de guvernanţi se referă la facilitarea obţinerii unui credit de 80 de miliarde de lei pentru plata facturilor la utilităţi, şi acordarea subvenţiei de 150 de miliarde de lei pentru continuarea programului de achiziţionare de tractoare şi utilaje agricole de către fermieri.
Vicepremierul Gheorghe Pogea, cu care s-a negociat în cursul zilei de marţi la Bucureşti, a declarat că acordarea subvenţiei de 150 de miliarde de lei este condiţionată de diponibilizarea unui număr de 1.455 de salariaţi din cei 3.300.
Referitor la disponibilizări, liderul de sindicat a precizat că acceptă, "dar numărul final se va stabili în funcţie de necesităţi şi de restructurarea societăţii".
Liderul de sindicat a mai spus că are promisiuni din partea conducerii societăţii că, în cursul zilei de miercuri, se va plăti şi lichidarea pentru luna octombrie, care trebuia primită de salariaţi la începutul lunii noiembrie.
Timp de două zile, 2.000 de salariaţi de la "Tractorul" au protestat organizînd marşuri şi pichetări în faţa Prefecturii Braşov. Sindicaliştii cer privatizarea urgentă a societăţii şi păstrarea locurilor de muncă, continuarea acordării subvenţiei pentru achiziţia de tractoare şi utilaje agricole pentru fermieri, acordarea unui credit de 80 de miliarde de lei pentru plata facturilor la utilităţi şi acordarea la timp a salariilor. AVAS negociază în prezent cu firma indiană "Mahindra&Mahindra" preluarea pachetului majoritar de acţiuni de la "Tractorul". Este a doua încercare de privatizare a societăţii după ce, în anul 2003, firma italiană Landini nu a mai dorit preluarea uzinei.
SC "Tractorul UTB" are 3.300 de salariaţi şi peste 6.000 de miliarde de lei datorii la bugetul statului. Societatea a disponibilizat, în anul 2003, 3.100 de salariaţi, condiţie pusă atunci de firma Landini pentru a prelua pachetul majoritar de acţiuni al uzinei.