Active în creştere cu 62% pentru "Millennium Bank"

C.P.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 12 februarie 2010

"Millennium Bank a reuşit să-şi întărească poziţia pe piaţa autohtonă, mărindu-şi cota de piaţă atât pe segmentul creditelor acordate, cât şi pe cel al sumelor atrase de la clienţi", a declarat Jose Toscano, director general Millennium Bank România.

"Millennium Bank a reuşit să-şi întărească poziţia pe piaţa autohtonă, mărindu-şi cota de piaţă atât pe segmentul creditelor acordate, cât şi pe cel al sumelor atrase de la clienţi", a declarat Jose Toscano, director general Millennium Bank România.

Activele totale ale "Millennium Bank" România au ajuns la 2 miliarde de lei (473 de milioane de euro), la finanlul anului trecut, fiind cu 62% mai mari decât cu un an înainte, arată un comunicat al băncii. Ca urmare directă a investiţiilor importante realizate, banca înregistra, la finalul lui decembrie 2009, pierderi de 161 de milioane de lei (38 de milioane de euro), conform standardelor internaţionale de contabilitate.

Venitul operaţional s-a dublat faţă de cel înregistrat la finalul anului 2008, ajungând la 107,7 milioane de lei (25,5 milioane de euro), potrivit reprezentanţilor băncii.

Volumul total de credite acordate de "Millennium Bank" a depăşit un miliard de lei (243 de milioane de euro), împrumuturile acordate persoanelor fizice urcând cu 50% în decursul anului, la 651 de milioane de lei (154 de milioane de euro).

Fondurile atrase de la clienţi au înregistrat o creştere cu 154%, până la 1,1 miliarde de lei (255 de milioane de euro).

"Millennium Bank a reuşit să-şi întărească poziţia pe piaţa autohtonă, mărindu-şi cota de piaţă atât pe segmentul creditelor acordate, cât şi pe cel al sumelor atrase de la clienţi", a declarat Jose Toscano, director general Millennium Bank România, subliniind că, pe fonduri atrase, cota de piaţă a băncii s-a dublat, în 2009.

Domnul Toscano a mai precizat: "În 2009, ne-am schimbat modelul de business prin transformarea unităţilor specializate în consumer finance în sucursale care pun la dis-poziţia clienţilor întreaga ofertă de produse şi servicii retail. A fost o investiţie importantă care reconfirmă angajamentul puternic al grupului Millennium bcp faţă de piaţa din România".

Millennium Bank are în continuare o capitalizare puternică, înregistrând o rată a capitalului de gradul I de 21,4% la finalul anului 2009, mai menţionează reprezentanţii băncii.

Numărul clienţilor activi ai Millennium Bank era de aproximativ 27.000 la sfârşitul anului 2009, iar numărul angajaţilor băncii era de 700.

Millennium Bank face parte din grupul Millennium bcp, şi şi-a început activitatea pe piaţa românească pe data de 11 octombrie 2007, prin deschiderea simultană a 39 de sucursale, în Bucureşti şi în opt oraşe din ţară. În prezent, Millennium Bank are 74 de unităţi pe teritoriul României, care se adresează populaţiei şi companiilor, printr-o gamă largă de produse.

Recent, Millennium bcp a semnat cu Credit Europe Bank un acord prentru vânzarea a 95% din acţiunile diviziei sale din Turcia, Millennium Bank AS, pentru aproximativ 62 milioane euro, potrivit unui comunicat al băncii.

Acordul este un rezultat al strategiei deja anunţate de bancă de a se axa pe pieţele prioritare din Portugalia, Angola şi Polonia, precizează reprezentanţii băncii portugheze.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb