Activitatea la rafinăria din Câmpina este tot oprită, deşi datoria de la ANAF a fost recuperată

F.A.
Companii / 3 august 2009

Activitatea la Rafinăria Steaua Română din Câmpina este oprită în continuare, deşi datoria de 10 milioane de euro de la ANAF a fost recuperată în urmă cu aproximativ zece zile, a declarat luni Gheorghe Sandu, liderul sindicatului din rafinărie, transmite corespondentul NewsIn.

Potrivit liderului sindical, după ce suma de10 milioane de euro datorată de Guvern rafinăriei - reprezentând contravaloarea TVA pentru exportul pe perioada august 2007-octombrie 2008 - a fost virată în cont şi datoriile societăţii au fost plătite, activitatea a rămas oprită deoarece, pentru a furniza din nou ţiţei rafinăriei câmpinene, compania Petrom cere o scrisoare de garanţie de la o bancă. Însă până acum, nicio unitate bancară nu a fost de acord să semneze o astfel de scrisoare.

"În acest moment ne aflăm în nişte discuţii cu mai multe bănci pentru o scrisoare de garanţie în favoarea Petrom, niciuna din băncile cu care suntem în discuţii nu ne-a acordat această scrisoare. Având în vedere situaţia economică de la ora actuală, ei spun că riscurile sunt mari. Cu Petrom, în schimb, lucrurile sunt lămurite, când prezentăm scrisoarea de garanţie bancară, este de acord să reia livrarea de ţiţei", a afirmat liderul sindicatului din Rafinăria Steaua Română, Gheorghe Sandu.

Acesta a explicat ce presupune, practic, această scrisoare de garanţie: "Este vorba de o sumă de bani pentru când noi nu putem plăti la timp ţiţeiul, pentru că sunt diverse motive: ciclul de fabricaţie la noi durează peste 60 de zile din momentul în care am introdus în prelucrare materia primă până când condiţionăm produsele şi până încasăm. În perioada asta, noi trebuie să plătim dintr-o linie de credit pe care s-o acoperim din resursele financiare, în urma vânzării produselor", a precizat Sandu.

Activitatea la Rafinăria Steaua Română din Câmpina este oprită de la începutul anului, din cauza blocajului financiar. Aproximativ 400 de salariaţi se află din luna ianuarie în şomaj tehnic.

Rafinăria "Steaua Română"" a fost înfiinţată în anul 1895, în acest moment fiind în totalitate privatizată. Rafinăria din Câmpina produce solvenţi parafinoşi, carburanţi Diesel de tip EURO, combustibil de uz casnic şi industrial, parafină cu proprietăţi îmbunătăţite.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5955
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3022
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9656
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.8823

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb