Aderarea Bulgariei la zona de liberă circulaţie Schengen ar putea soluţiona provocări esenţiale în sectorul transporturilor, a afirmat directorul executiv al Camerei transportatorilor rutieri din Bulgaria (CBRH), Dimităr Dimitrov, într-un interviu acordat BTA.
Dimitrov a evidenţiat că eliminarea controalelor frontaliere va spori atractivitatea Bulgariei ca exportator, deşi rămân necesare îmbunătăţiri suplimentare. "Calculele noastre, realizate cu colegi, arată că transportatorii rutieri pierd aproximativ 300 de milioane de euro anual în timp ce aşteapă la frontiera română. Aceste costuri sunt în final o povară pentru consumatori prin preţuri de transport mai ridicate'', a explicat el.
Întârzierile la frontiera cu România, care sunt în medie de 10-15 ore anual, se datorează în mare parte aglomerării traficului, controalelor sporite la frontiere şi infrastructurii depăşite, notează BTA. Dimitrov consideră că optimizarea mişcării transfrontaliere de bunuri ar spori nu doar eficienţa, ci şi atractivitatea sectorului de transport pentru angajaţi, în condiţiile în care există o penurie de sute de mii de şoferi pe rutele europene. Mulţi şoferi bulgari refuză să lucreze pe rutele ce implică Bulgaria şi Turcia, din cauza timpilor de aşteptare prelungiţi la punctele de trecere a frontierei, a spus Dimitrov. "Cu Schengen, trecerea în România ar trebui să dureze doar câteva minute, eliminând teoretic cozile. Până acum, suntem optimişti'', a adăugat el.
Dimitrov a evidenţiat oportunitatea strategică pe care apartenenţa la Schengen o prezintă pentru Bulgaria, în special în atragerea investiţiilor străine. "Ca naţiune, exportăm servicii de transport, facilitând comerţul din Turcia către Europa şi în interiorul UE. Conectivitatea consolidată ne-ar putea face mai competitivi şi ar putea atrage investiţii pentru a înfiinţa fabrici şi industrii'', a remarcat el.
Totuşi, Dimitrov a atenţionat că aderarea la Schengen ridică de asemenea întrebări esenţiale despre starea infrastructurii Bulgariei. El a evidenţiat că multe şosele, în special în apropierea punctului de trecere Kapitan Andreevo - vital pentru comerţul cu Orientul Mijlociu şi Orientul Îndepărtat - sunt prost echipate pentru traficul greu, scrie BTA.
''Există două provocări pe care trebuie să le soluţionăm. Prima, Schengen va creşte traficul de tranzit prin Bulgaria, în special de-a lungul coridorului Grecia-Bulgaria-România ce conduce spre Europa. Este probabil ca porturile greceşti să gestioneze mai multe transporturi, sporind presiunea pe infrastructura noastră. Totuşi, actuala noastră reţea rutieră nu este pregătită. Camioanele trebuie acum să facă un ocol de 150-200 km din cauza şoselei închise între Botevgrad şi Mezdra. Starea infrastructurii noastre este sub ceea ce aşteaptă cetăţenii bulgari. Este nevoie urgentă de investiţii de stat substanţiale pentru a repara şi a redeschide aceste rute esenţiale'', a explicat Dimitrov.
De asemenea, el a remarcat avantajul geografic al Bulgariei ca vecin al Turciei, una dintre cele mai mari economii din lume. Un volum semnificativ de transporturi tranzitează Bulgaria pe această rută. "Turcia serveşte ca poartă către Orientul Mijlociu şi Orientul Îndepărtat. Punctele de trecere Kapitan Andreevo şi Lesovo sunt deja congestionate masiv şi se vor confrunta cu o presiune şi mai mare. Timpii de aşteptare pentru a intra în Bulgaria pot ajunge la cinci zile. Aceste puncte de trecere trebuie să fie restructurate şi extinse şi ar trebui luate în considerare noi puncte frontaliere. Sunt în desfăşurare proiecte de extindere pentru Kapitan Andreevo şi sperăm să le vedem implementate în curând'', a conchis Dimitrov.