Actualizare - Tribunalul Bucureşti a decis aseară arestarea pentru 30 de zile a directorului Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti, Paul Petrof, a lui Răzvan Cosmin Stamatescu, şef birou în cadrul Autorităţii Vamale Române, a trei funcţionari şi a încă unei persoane, potrivit deciziei instanţei.
---
Aderarea deplină la spaţiul Schengen a ţării noastre se pare că este sabotată de şefii Vămii, dar şi de personalul din anumite puncte de trecere a frontierei, lucru demonstrat ieri de procurorii Direcţiei Naţionale Anticoprupţie care au dispus reţinerea lui Paul Petrof, şeful Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti, pe care îl acuză de luare de mită.
Potrivit comunicatului de presă emis de DNA, Paul Petrof este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de favorizare a făptuitorului, de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, şi de luare de mită. Alături de el sunt urmăriţi penal şi alţi şase funcţionari vamali pentru fapte de corupţie.
Procurorii DNA arată că subalternii lui Paul Petrof, în contextul efectuării unor controale în cursul anului trecut, ar fi pretins şi primit de la mai mulţi oameni de afaceri care-şi desfăşurau activitatea în mai multe centre comerciale situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov foloase necuvenite constând în sume totale de 60.600 lei, 11.500 dolari, 600 euro, 408 perechi (51 baxuri) de ghete sport şi 1.000 parfumuri contrafăcute. Banii respectivi ar fi fost pretinşi şi primiţi în scopul omisiunii întocmirii unei sesizări penale cu privire la problemele constatate şi implicit al finalizării controalelor într-un mod care să fie favorabil oamenilor de afaceri.
În comunicatul DNA se mai arată: "În cursul zilei de 10 ianuarie 2024, în scopul îngreunării cercetărilor ce se desfăşurau într-un dosar penal, inculpaţii Petrof Paul şi Stamatescu Răzvan-Cosmin i-ar fi prezentat unui om de afaceri conţinutul unei ordonanţe emise de ofiţerii de poliţie din cadrul IGPR- Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, prin care erau solicitate diverse înscrisuri în legătură cu unele societăţi controlate de persoana respectivă. În perioada 2021-2023, inculpatul Stamatescu Răzvan-Cosmin ar fi acceptat de la un alt om de afaceri promisiunea remiterii unei sume de 10.000 de USD şi ar fi primit mai multe foloase necuvenite pentru a-şi trafica presupusa influenţă pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor poliţişti de frontieră şi că-i va determina pe aceştia să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu în legătură cu realizarea unor controale asupra unor transporturi de mărfuri contrafăcute, de care era interesată persoana respectivă. În aceeaşi perioadă, inculpatul Petrof Paul ar fi pretins de la un om de afaceri plata unui avans în sumă de 50.000 euro pentru achiziţia unui apartament şi alte foloase necuvenite, în schimbul «ajutorului» oferit acestuia din urmă în legătură cu obţinerea unor autorizaţii".
Activitatea Autorităţii Vamale Române pe anul trecut l-a nemulţumit şi pe ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, care la 30 decembrie 2023 anunţa că va solicita premierului Marcel Ciolacu demiterea şefului Vămilor. Schimbarea din funcţia de preşedinte a AVR a avut loc în 18 ianuarie 2024, când Ion Cupă a fost înlocuit de Marcel Mutescu. Alexandru Dudu a fost numit vicepreşedinte al Autorităţii Vamale Române, iar Daniel Nache a devenit secretar general.
Mai mult, pentru a verifica cu atenţia destinaţia mărfurilor care intră în ţara noastră din statele terţe Uniunii Europene, Guvernul a decis anul trecut prin Legea 296/2023 introducerea sistemului RO e-Sigiliu, care va permite monitorizarea în trafic a camioanelor aflate în tranzit precum şi a celor care au un punct de destinaţie în ţara noastră. Sistemul ar urma să fie operaţional până la finalul anului 2024, AVR urmând să achiziţioneze în primă etapă 2000 de sigilii electronice. Totodată pentru a monitoriza transportul intracomunitar de bunuri, prin aceeaşi lege Guvernul a decis generalizarea utilizării Ro e-Transport bunurile din Uniunea Europeană care ajung în ţara noastră, spre deosebire de utilizarea Ro e-Transport la nivelul transporturilor interne doar pentru bunurile care prezintă risc fiscal ridicat.
De problemele de la punctele de trecere a frontierei nu se fac vinovaţi doar funcţionarii de la Vamă, ci şi angajaţii Companiei Naţionale Administrare a Infrastructurii Rutiere. Astfel, în urmă cu două zile, Direcţia Generală Anticorupţie din cadrul Ministerului de Interne anunţa că 46 de funcţionari din cei 61 de angajaţi ai Agenţiei de Control şi Încasare Nădlac II sunt suspecţi de luare de mită. Mai precis, funcţionarii ar fi cerut mită de la şoferii de tiruri pentru ale permite să treacă în Ungaria cu o greutate mai mare decât cea admisă de lege, adică peste 40 de tone. Potrivit unor surse judiciare citate de G4Media, mita ajungea la circa 100-150 de euro de funcţionar, pe tură, ceea ce însemna o sumă considerabilă lunar, pentru fiecare funcţionar, pe lângă salariul primit de la bugetul de stat. DGA ar fi demarat ancheta în luna mai a anului trecut, pe baza unui material de presă apărut pe site-ul de investigaţii Recorder, care a dezvăluit reţeaua de corupţie din mai multe vămi unde şoferii de camioane dădeau şpagă angajaţilor din punctele de control şi încasare (ACI) ale CNAIR, iar poliţiştii de frontieră facilitau trecerea transportatorilor fără a mai sta la cozile kilometrice.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.02.2024, 05:28)
Este doar partea vizibilă a aisbergului; prietenii din Schengen știu bine de ce nu ne vor!.
1.1. Adevarul e mult mai sumbru (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.02.2024, 15:00)
Romania este o tara profund corupta unde sefii de vama sunt doar noduri din care se distribuie in sus spagile colectate. Cine a mers in strainatate a vazut ca pe aerian spagile au cam disparut in timp ce pe rutier s-au diminuat. Iata de ce intram cu aeroporturile iar rutierul mai are mult si bine. Daca ar intra vamile pe rutier ar disparea spagi de zeci de milioane de euro pe an si ar plange multi directori din ministerul de finante, din structurile de informatii, din pollitie si din partide. Intrarea in schengen ar lasa multe amante flamande, multi atarnatori orfani. Asa ca nimeni din cei care conteaza nu vrea iar cei care stau cu zilelele in vamile de frontieara nu conteaza.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.02.2024, 09:37)
Constanta.!!!!!!!!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.02.2024, 11:20)
Pentru suma corect, trece si o turma de elefanti prin vamile si porturile Romaniei.
Plina tara de spagari...
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.02.2024, 11:21)
corecta (sorry)
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.02.2024, 12:24)
Ce v-am zis, coruptia din vami e problema nu ca au ceva cu noi nu stiu cine.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.02.2024, 13:45)
Ciolacu pare un ciocoi de tip nou. vad ca-i sunteaza pe o parte din ciocoii vechi. f bine ca n-o sa mergem niciodata inainte cu atatea capuse sugace de bani.
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.02.2024, 13:55)
nu avem justitie , pedepsele sint ridicole si simbolice sau deloc
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.02.2024, 15:30)
Acum câțiva ani au plimbat cu elicopterul vameșii, că se face, se drege și parca numai 2 oameni au fost fost condamnați. Eu zic că se face numai ca sa fie bifat încă un lucru pe hârtie.
8. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.02.2024, 15:35)
asta inseamna ca austriecii au avut dreptate ?
9. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.02.2024, 18:46)
Dar în cazul camioanelor ale căror marfă este confiscată ,cine mai urmărește marfa?Corupția asta este urmărită?