Adevărul despre aurul României

Ca răspuns la acuzele lui Lucian Isar privind rezerva de aur a României menţinută în străinătate de către BNR şi modalitatea în care aceasta este administrată, eu şi colegii mei din structurile de specialitate ale Băncii Centrale am publicat recent mai multe articole [1]. Aparent, acestea nu au fost considerate suficient de explicite. Lucian Isar a continuat să dezinformeze şi să facă afirmaţii tendenţioase, complet nefondate, pe acest subiect. Publicul din România are însă dreptul să fie corect informat. Să ştie adevărul. În consecinţă, am decis să revin în spaţiul public cu răspunsuri punctuale la principalele acuzaţii şi afirmaţii ale contestatarului BNR privind rezerva de aur a României menţinută în străinătate de către banca centrală şi modalitatea în care aceasta este administrată.

1.Referitor la acuzaţiile privind lipsa de transparenţă în ceea ce priveşte cantitatea de aur menţinută de către BNR la Banca Angliei

FALS! BNR a publicat informaţii privind cantitatea de aur menţinută la Banca Angliei (spre exemplu, în raportul anual al băncii centrale pe anul 2005, capitolul Administrarea rezervelor internaţionale).

2.Referitor la afirmaţia conform căreia aurul fizic, odată mutat de către BNR în străinătate, se află la dispoziţia custodelui

FALS! Aurul păstrat de către banca centrală în contul deschis la Banca Angliei (custode solid din punct de vedere financiar şi reputaţional, la care păstrează aur bănci centrale din întreaga lume) este în permanenţă la dispoziţia BNR, neputând fi utilizat - sub nicio formă - de către custode. Banca Angliei realizează operaţiuni prin acest cont numai la instrucţiunile şi în numele BNR.

3.Referitor la afirmaţia conform căreia BNR nu aduce imediat aurul în ţară pentru a-i lăsa pe alţii să realizeze câştiguri de pe urma acestuia

FALS! BNR şi numai BNR poate fructifica aurul propriu menţinut la Banca Angliei. Această acuză, fără niciun fel de probă, poate fi încadrată şi în categoria CALOMNIE.

4. Referitor la afirmaţiile repetate ale lui Lucian Isar conform cărora banca centrală ar fi favorizat în trecut anumite contrapartide private pentru plasamentele de aur

FALS! Nu există contrapartide favorizate în cadrul activităţii de administrare a rezervelor internaţionale ale României. Toate tranzacţiile se realizează în baza principiului celei mai bune execuţii, în conformitate cu prevederile regulamentelor şi procedurilor interne, precum şi cu bunele practici internaţionale în domeniu. În ceea ce priveşte depozitele de aur, acestea se realizează de fiecare dată la contrapartida eligibilă care oferă cea mai mare rată a dobânzii pentru o anumită cantitate şi maturitate. Ex-ante, toate contrapartidele eligibile la un moment dat au şanse egale [2].

5. Referitor la acuzaţia conform căreia Guvernatorul BNR a manipulat opinia publică în 2010 afirmând că Tezaurul de aur se află integral în ţară

FALS! Guvernatorul BNR a afirmat, fără echivoc, în luna iulie 2010 - în cadrul conferinţei de presă invocate - că o parte din rezerva de aur a României este menţinută în străinătate, în concordanţă cu standardele şi practicile internaţionale în domeniul administrării rezervelor oficiale ale statelor.

6. Referitor la afirmaţiile - repetate în mod obsesiv - conform cărora decizia BNR de a nu mai plasa depozite de aur la contrapartide private în ultimii zece ani ar fi avut ca efect nerealizarea unor venituri de 375 milioane USD

FALS! Şi ABSURD! Lucian Isar, chiar nu înţelegi fenomenul? Suma de 375 milioane USD invocată este pur şi simplu fantezistă. Nu numai că veniturile nu ar fi fost mai mari cu 375 milioane dolari SUA în cazul în care BNR ar fi continuat să efectueze plasamente de aur la contrapartide private, ci ar fi putut fi mai mici decât cele obţinute efectiv pe ansamblul rezervelor internaţionale.

Lucian Isar ajunge la acest cost de oportunitate complet nerealist prin două supraestimări grosolane.

În primul rând, este supraestimată rentabilitatea medie anualizată ce ar fi putut fi obţinută prin plasarea de depozite de aur la contrapartide private în acest interval de timp, în conformitate cu parametrii de risc aprobaţi de către Consiliul de administraţie şi Comitetul de administrare a rezervelor internaţionale (CARI). Aceasta s-ar fi situat în realitate mult sub rentabilitatea medie de 1,5 la sută invocată de către Lucian Isar. În foarte multe momente, ratele de dobândă pentru plasamentele de aur au fost negative chiar; aşadar, în perioadele respective, BNR nu ar fi încasat, ci ar fi plătit dobânzi pentru astfel de plasamente. Spre exemplu, rata medie a dobânzii pentru maturitatea de o lună aferentă perioadei 1 iulie 2006 - 30 iunie 2016 a fost negativă, cea pentru maturitatea de trei luni fiind de aproximativ zero la sută. În perioadele în care ratele de dobândă pentru depozitele de aur au fost pozitive, nu ar fi fost eficientă oricum folosirea bugetului de risc de contrapartidă pentru efectuarea de astfel de plasamente la entităţi private eligibile în condiţiile în care, în mod constant, ar fi putut fi plasate la randamente mai mari depozite în valută, în condiţii similare de risc (la punctul 7 sunt oferite informaţii detaliate pe acest subiect).

În al doilea rând, este supraestimată în mod tendenţios cantitatea de aur folosită pentru determinarea costului de oportunitate. Conform cifrelor invocate, Lucian Isar pleacă de la premisa absurdă conform căreia ar fi fost oportună plasarea în ultimii zece ani, în mod constant, a întregii rezerve de aur menţinute la Londra în depozite la contrapartide private. Aşa cum s-a mai explicat şi cu alte ocazii, BNR nu poate plasa în depozite decât o parte din rezerva de aur menţinută la Londra din cel puţin două considerente: 1) menţinerea în permanenţă a expunerii totale la riscul de contrapartidă la un nivel acceptabil (Consiliul de administraţie şi CARI fixează limite de risc în acest sens); 2) menţinerea în permanenţă a unui nivel adecvat de lichiditate pe ansamblul deţinerilor de aur, care să faciliteze obţinerea în timp util şi la un cost rezonabil - în caz de urgenţă - a unui împrumut extern, dimensionat corespunzător [3].

7. Referitor la afirmaţia conform căreia opţiunea BNR de a nu fructifica rezerva de aur a României reprezintă o practică absurdă îndreptată împotriva intereselor financiare ale ţării

FALS! Şi CALOMNIE! Dimpotrivă, deciziile CARI cu privire la plasamentele de aur la contrapartide private au vizat - asemenea tuturor deciziilor adoptate de către acest comitet - interesele financiare ale băncii centrale şi statului român. În concordanţă cu obiectivele şi toleranţa faţă de risc a BNR, precum şi cu bunele practici internaţionale în materie de administrare a rezervelor internaţionale, Consiliul de administraţie fixează un plafon de expunere faţă de entităţi private (altele decât cele emitente de obligaţiuni garantate cu active) în vederea limitării riscului de contrapartidă (conceptul de buget de risc este binecunoscut în industria financiară şi ar trebui să-i fie la îndemână şi lui Lucian Isar). La jumătatea anului 2006, CARI a decis suspendarea depozitelor de aur şi alocarea bugetului de risc de contrapartidă (aferent expunerii totale, prin depozite, faţă de entităţi private) exclusiv pentru depozitele în valută care ofereau rate de dobândă mai mari în condiţii similare de risc. Fireşte, au fost avute în vedere la momentul respectiv şi costurile de oportunitate aferente plasamentelor în valutele de rezervă şi aur. În cele din urmă, decizia a vizat creşterea rentabilităţii aşteptate (ajustate la risc) a rezervelor internaţionale ale României. Spre sfârşitul anului 2008, în urma falimentului băncii de investiţii Lehman Brothers şi a turbulenţelor severe de pe pieţele financiare internaţionale generate de acesta, CARI a suspendat şi plasamentele în valută la entităţi private. Şi în acest caz, au fost protejate interesele financiare ale băncii centrale şi statului român.

8. Referitor la afirmaţiile tendenţioase - repetate în mod obsesiv - conform cărora decizia din 2006 privind suspendarea depozitelor de aur la contrapartide private a fost adoptată în mod discreţionar de către Guvernatorul BNR

FALS! Decizia din 2006 privind suspendarea depozitelor de aur şi alocarea bugetului de risc de contrapartidă exclusiv pentru depozitele în valută - care ofereau rate de dobândă mai mari în condiţii similare de risc - a fost adoptată de către CARI. Ca informaţie suplimentară, CARI nu era condus la momentul respectiv de către Guvernatorul BNR.

9. Referitor la afirmaţiile repetate conform cărora decizia CARI din 2006 privind suspendarea plasamentelor de aur la contrapartide private nu a fost revizuită în ultimii zece ani

FALS! În ultimii zece ani, CARI a analizat în repetate rânduri oportunitatea reluării plasamentelor (inclusiv de aur) la contrapartide private (în rapoartele anuale ale BNR - documente publice prezentate Parlamentului României - sunt făcute menţiuni clare în acest sens), însă concluzia a fost de fiecare dată aceeaşi: veniturile suplimentare potenţiale au fost considerate insuficiente pentru a justifica asumarea riscurilor de credit şi reputaţional asociate expunerilor necolateralizate faţă de entităţi de drept privat într-un climat economico-financiar global precar. Fireşte, în cadrul procesului decizional, CARI nu ţine cont numai de caracteristicile individuale ale opţiunilor investiţionale, ci şi de impactul unui anumit (tip de) plasament asupra profilului rentabilitate-risc al întregii rezerve internaţionale. Reiterez aici faptul că administrarea rezervelor internaţionale ale României se realizează într-o manieră integrată, diversificarea riscurilor pe ansamblul portofoliilor şi al bilanţului propriu reprezentând un obiectiv primordial al băncii centrale.

10. Referitor la acuzele conform cărora Guvernatorul BNR ar fi recunoscut pierderile din 2004 "la joaca cu aurul ţării" abia în anul 2005 după aprobarea articolului 25 din Statutul băncii centrale care ar fi oferit imunitate civilă şi penală angajaţilor instituţiei în situaţia în care se dovedea buna-credinţă (Lucian Isar invocă în acest sens discrepanţa între rezultatele operaţiunilor cu metale preţioase aferente exerciţiului financiar 2004 publicate de către BNR în raportul anual pe 2005 şi rezultatele provenite din aceeaşi sursă şi aferente aceluiaşi exerciţiu financiar dar publicate în raportul pe 2004).

FALS! În primul rând, articolul 25 invocat se referă exclusiv la atribuţiile de supraveghere prudenţială ale BNR şi nu la alte atribuţii ale instituţiei. În al doilea rând, discrepanţele invocate au la bază două surse: 1) schimbarea de către BNR a metodologiei contabile începând cu exerciţiul financiar 2005 (Notele explicative din raportul băncii centrale pe anul 2005 oferă informaţii detaliate pe acest subiect) şi 2) denominarea din 2005 a monedei naţionale - 10.000 lei vechi (ROL) au fost preschimbaţi pentru 1 leu nou (1 RON).Îmi permit să încadrez afirmaţiile de la acest punct ale lui Lucian Isar nu numai în categoria FALS, ci şi în categoria CALOMNIE [4].

11. Referitor la imputarea "greşelii" băncii centrale de a nu fi contractat în anul 2009 un împrumut de la Banca Reglementelor Internaţionale (BRI), colateralizat cu rezerva de aur a României (în opinia lui Lucian Isar, în ultimii zece ani, BNR ar fi putut câştiga 500 milioane USD în plus faţă de cât a realizat efectiv dacă ar fi continuat să plaseze depozite de aur la contrapartide private şi dacă ar fi contractat în 2009, la un cost mai mic, un împrumut colateralizat cu aur de la BRI în locul împrumutului multilateral extern)

ABSURD! Reamintesc faptul că decizia din anul 2009 a autorităţilor române privind contractarea unui împrumut de la FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană a fost asumată politic de către parlament, fiind considerată cea mai bună opţiune de finanţare a statului la momentul respectiv. Această decizie a fost susţinută de rezultatele analizelor realizate de către zeci de specialişti români şi străini. Accesarea unui împrumut de la BRI în 2009, colateralizat cu aur (presupunând că s-ar fi putut realiza un astfel de acord de finanţare cu BRI) nu ar fi fost adecvată deoarece:

1) în ceea ce priveşte partea din împrumut care a fost accesată de către BNR, scopul a fost unul preventiv, fiind vizată consolidarea credibilităţii României în plan extern prin suplimentarea rezervelor internaţionale ale ţării, esenţiale în acel moment pentru depăşirea crizei şi atenuarea efectelor asociate unor eventuale şocuri adverse severe. În situaţia în care aurul ar fi fost folosit drept colateral, dimensiunea rezervelor internaţionale ale ţării ar fi rămas aceeaşi, iar şansele obţinerii ulterior, în timp util şi la un cost acceptabil, a unui împrumut în caz de urgenţă s-ar fi diminuat în mod corespunzător. Concomitent, optarea pentru un astfel de împrumut ar fi putut conduce la erodarea severă a credibilităţii externe a României la momentul respectiv în condiţiile în care, în mod normal, aurul se utilizează ca şi colateral numai în situaţii extreme;

2) în ceea ce priveşte partea din împrumut care a fost accesată pentru acoperirea deficitului bugetar, subliniez faptul că banca centrală, conform legii, nu poate finanţa sub nicio formă în mod direct statul - în aceste condiţii, contractarea de către BNR a unui împrumut colateralizat cu aur de la BRI nu ar fi putut fi direcţionat către buget [5].

12. Referitor la afirmaţia conform căreia dacă nu ar fi fost legal ca BNR să finanţeze bugetul de stat prin contractarea unui împrumut colateralizat cu aur de la BRI atunci nu ar fi fost legală nici finanţarea de către banca centrală a bugetului de stat din împrumutul luat de la FMI

ABSURD! De aici, reiese - fără echivoc - faptul că cel care acuză vehement banca centrală pentru decizia din anul 2009 nici măcar nu a înţeles scopul şi structura împrumutului multilateral extern. Lucian Isar, o parte din împrumutul din 2009 a fost accesată de către BNR şi o parte de către statul român, reprezentat de către Ministerul Finanţelor Publice (a se revedea replica de la punctul anterior). Bugetul de stat a fost finanţat din partea de împrumut care a fost atrasă direct de către statul român.

13. Referitor la invocarea în mod obsesiv a deciziilor băncilor centrale din Bulgaria şi Polonia de a plasa depozite de aur pentru a susţine că decizia BNR de a nu mai efectua astfel de investiţii la contrapartide private a fost greşită

IRELEVANT! Astfel de decizii au la bază o analiză complexă în cadrul căreia se ţine cont inclusiv de particularităţile băncilor centrale din ţările respective, precum: toleranţa faţă de risc a fiecărei bănci centrale (formată din abilitatea şi voinţa de a-şi asuma riscuri - menţionez aici faptul că banca centrală a Poloniei a suspendat o perioadă plasamentele de aur la contrapartide private, decizând reluarea acestora abia în anul 2014), ponderea aurului în totalul rezervelor internaţionale, alternativele investiţionale, climatul economic şi financiar intern etc.. Mici diferenţe pot conduce în anumite situaţii la decizii investiţionale diferite. Este adevărat că băncile centrale din Polonia şi Bulgaria plasează depozite de aur la entităţi private. Alte bănci centrale însă, precum cele din Austria şi Letonia, nu efectuează astfel de investiţii. Personal, apreciez că posibilitatea obţinerii unor venituri suplimentare din depozite de aur precum cele înregistrate de către cele două instituţii menţionate de către Lucian Isar nu ar fi justificat asumarea în ultimii ani de către BNR a riscurilor de credit şi reputaţional asociate acestui tip de plasament.

Prezentarea unor exemple disparate, precum cel legat de opţiunile băncilor centrale din Polonia şi Bulgaria de a efectua depozite de aur fără a menţiona şi cazurile opuse, fac parte din tehnica manipulării. O astfel de abordare, completată şi de repetarea obsesivă a unor afirmaţii şi acuze, urmăreşte de regulă un scop neonorant. Nu ştiu care este acesta, însă consider că este de datoria mea să contribui la informarea corectă a publicului. Am încredere că, în perioada următoare, şi alţi colegi din BNR vor lua atitudine în acest sens.

Doresc să mai fac câteva precizări din care va reieşi sursa motivaţiei de a scrie acest articol.

Este adevărat că într-o lume plină de emoţii şi zgomot este dificil să poţi avea un dialog onest. Mai ales când tema - administrarea rezervei de aur a ţării - este una de interes naţional şi sensibilă prin natura sa. Ea stârneşte nu doar curiozitatea firească faţă de un asemenea subiect important, ci şi apetitul unora pentru a emite afirmaţii complet neîntemeiate, uneori chiar acuze de-a dreptul halucinante.

La primul impuls ai crede că suita de afirmaţii tendenţioase, complet nefondate, cu privire la rezerva de aur a României şi modalitatea în care aceasta este administrată vine de la profani, de la necunoscători. Surpriza apare când descoperi că promotorii ideilor aberante, al simplificării unor noţiuni cheie până la aducerea lor în derizoriu sau dezinformare, pretind că au o pregătire de specialitate solidă, ce face rating în mass media şi priză la publicul avid după senzaţii tari.

Deşi înţeleg dimensiunea subiectului, detractorii ce adesea invocă interese sau cauze nobile doresc pur şi simplu doar să exerseze practici de defăimare alegându-şi drept ţintă banca centrală şi pe decidenţii acesteia. Această manipulare emoţională a publicului provoacă indignare în rândul profesioniştilor printre care mă număr şi eu. Spre deosebire de Lucian Isar, noi - cei care ne ocupăm de managementul rezervelor internaţionale - purtăm pe umeri o responsabilitate uriaşă. În cele din urmă, de modalitatea în care sunt administrate rezervele internaţionale ale ţării (inclusiv stocul de aur) şi rezultatele propriu-zise ale activităţii depind nu numai nişte cifre publicate în situaţiile financiare ale băncii centrale şi în bugetul statului (N.B. deloc neglijabilă importanţa acestora), ci însăşi credibilitatea BNR şi a României.

Eu şi colegii mei din structurile de specialitate avem convingerea că, în contextul dat şi având în vedere experienţa şi rezultatele altor bănci centrale, BNR reprezintă un caz de succes în materie de administrare a rezervelor internaţionale. În ultimii ani, rezervele internaţionale au fost diversificate (universul investiţional a fost extins cu noi valute, emitenţi şi instrumente financiare), iar rezultatele financiare obţinute prin fructificarea acestora au fost foarte bune în contextul dat. În acelaşi timp, menţinerea rezervelor la un nivel relativ ridicat, precum şi administrarea acestora într-o manieră prudentă şi eficace au contribuit la: (i) consolidarea credibilităţii externe a României, cu impact pozitiv asupra costurilor de finanţare ale statului şi companiilor autohtone, respectiv asupra deciziilor de promovare a ratingurilor de ţară din categoria speculativă în cea investiţională, adoptate de către două dintre principalele agenţii de apreciere a riscurilor la nivel global (Fitch în 2011; Standard & Poor's în 2014) şi (ii) evoluţia relativ stabilă a valorii leului în raport cu euro în perioade în care monedele din regiune s-au confruntat cu deprecieri însemnate.

Aceste performanţe sunt prezentate într-un mod transparent, conform legii, în rapoartele anuale ale BNR, documente înaintate Parlamentului României şi publicate pe pagina de internet a băncii centrale.

În încheiere, asigur publicul că Banca Naţională a României gestionează cu responsabilitate şi competenţă rezerva de aur ţării.