Administraţia Biden vrea să încurajeze vaccinarea împotriva COVID-19 cu un credit fiscal pentru companii

G.U.
Internaţional / 22 aprilie 2021

Administraţia Biden vrea să încurajeze vaccinarea împotriva COVID-19 cu un credit fiscal pentru companii

Administraţia preşedintelui Joe Biden, care vrea să îi încurajeze pe americani să se vaccineze împotriva COVID-19, a anunţat ieri că firmele mici şi mijlocii care le acordă un concediu plătit angajaţilor pentru a se vaccina şi pentru a se recupera după eventuale efecte secundare vor beneficia de un credit fiscal, relatează AFP, conform Agerpres.

Companiile cu mai puţin de 500 de angajaţi "pot primi un credit fiscal dacă le oferă concediu angajaţilor care se vaccinează, pe durata necesară de recuperare după vaccin", a precizat Departamentul Trezoreriei într-un comunicat.

"De exemplu, dacă un angajator eligibil le oferă angajaţilor o zi de concediu plătit pentru a se vaccina, poate beneficia de un credit fiscal egal cu salariul acordat angajaţilor pentru ziua respectivă", se detaliază în comunicat.

Măsura va fi finanţată din fonduri deblocate prin planul de relansare de aproape 2.000 de miliarde de dolari al lui Joe Biden, care a fost adoptat la începutul lunii martie de Congres şi care a fost ratificat de preşedintele american, informează Agerpres.

Iniţiativa urmăreşte încurajarea populaţiei să se vaccineze, într-o ţară unde salariaţii sunt departe de a avea cu toţii acces la concediu plătit.

Pentru cei care beneficiază de concediu, durata medie variază, în funcţie de sectorul de activitate şi de vechime, între nouă şi 23 de zile pe an, conform datelor oficiale ale Biroului de statistică privind piaţa muncii (BLS).

În privinţa concediul medical, 73% dintre angajaţii din sectorul privat au beneficiat de el în 2019, acesta având o durată medie de şapte zile pe an, conform aceloraşi date.

Casa Albă a anunţat totodată miercuri că SUA vor atinge în această săptămână obiectivul fixat de Joe Biden de a administra 200 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 în primele 100 de zile ale preşedinţiei sale.

Toţi adulţii americani sunt eligibili pentru vaccinare de la 19 aprilie.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb