ADR CENTRU: Absorbţie a fondurilor europene de peste 60% la nivel regional

Elena Deacu
Fonduri Europene / 20 martie 2015

Gradul de absorbţie a fondurilor europene la nivelul Regiunii Centru a depăşit valoarea de 60%, suma totală plătită tuturor beneficiarilor de proiecte REGIO din Regiunea Centru depăşind valoarea de 288 milioane euro.

Potrivit unui comunicat remis redacţiei, dintre cele 1200 proiecte depuse la nivel regional, a căror valoare totală depăşeşte 1,76 miliarde euro, au fost contractate, până la sfârşitul lunii februarie 2015, un număr de 494 proiecte, a căror valoare totală este de peste 860 milioane euro. Dintre aceste proiecte au fost finalizate 302, beneficiarilor acestora fiindu-le rambursată suma de peste 205 milioane euro.

Stadiul implementării Programului REGIO la nivelul regiunii noastre a fost dezbătut în contextul discuţiilor referitoare la Raportul de activitate al ADR Centru. Pe parcursul lucrărilor s-a subliniat faptul că Regiunea Centru este între primele trei din ţară în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor alocate prin POR 2007-2013, gradul efectiv de absorbţie fiind superior mediei pe ţară, în cadrul acestui program. Ţinând cont de rezultatele programului în regiunea noastră, dar şi de informarea privind corelarea proiectelor finanţate sau finanţabile din surse publice europene în regiune, au fost dezbătute activităţile derulate în vederea pregătirii Regiunii Centru pentru noua perioadă de programare 2014-2020. Din acest punct de vedere, participanţilor le-a fost prezentată versiunea lansată în ianuarie a noului Program Operaţional Regional 2014-2020.

"Participanţii la reuniunea de lucru de la Braşov au apreciat preocuparea noastră privind implementarea cu succes a proiectelor finanţate de Uniunea Europeană şi consumarea transparentă şi eficientă a fondurilor nerambursabile. Întâlnirile noastre de lucru urmăresc urgentarea lucrărilor specificate în cererile de finanţare ale beneficiarilor şi finalizarea cu succes a proiectelor. Ceea este important este faptul că am analizat punctual, atât realizările, cât şi problemele care le avem de depăşit până la finalizarea proiectelor care mai sunt în lucru", a declarat, după încheierea lucrărilor, Simion Creţu, director general ADR Centru. Domnia sa a continuat: "Astfel, membrii CDR Centru au convenit că procesul de implementare a programului trebuie fluidizat la maximum în aceste 9 luni care au mai rămas până la finalul acestui an. Am discutat cu partenerii noştri şi despre potenţialele riscuri pentru proiectele aflate în implementare. Ca atare, s-a propus redactarea unor documente care să fie transmise Guvernului României şi ministerelor de resort, în vederea luării unor măsuri de urgenţă pentru simplificarea prevederilor OUG 34/2006, dar şi pentru simplificarea procedurilor şi reducerea termenelor de judecată în cazurile când anumite contestaţii din domeniul achiziţiilor publice ajung în instanţe".

Potrivit lui Simion Creţu, un alt obiectiv al acestei reuniuni a fost şi acela de a prezenta noul Program Operaţional Regional, pentru a pregăti eficient noile proiecte ce vor beneficia de finanţare în următoarea perioadă de finanţare. "Din acest punct de vedere, considerăm că am făcut un important pas înainte în privinţa pregătirii listelor de proiecte prioritare pentru investiţiile în infrastructura de transport regională, deoarece am dezbătut realist problemele referitoare la finanţarea drumurilor judeţene. Am convenit că Regiunea Centru îşi va putea defini un portofoliu de proiecte solid şi judicios, corelat cu cerinţele europene şi naţionale, din acest punct de vedere. Considerăm că această întâlnire a fost utilă pentru reprezentanţii administraţiei publice locale, pentru că am identificat şi analizat posibilele probleme care pot să apară în absorbţia efectivă a fondurilor europene, în aşa fel încât să le rezolvăm cât mai repede", a transmis reprezentantul ADR Centru.

Reprezentanţii administraţiei publice din Regiunea Centru şi conducerea Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru, au discutat, ieri, la Braşov, despre stadiul implementării proiectelor finanţate în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013. Întâlnirea de lucru, la care au participat peste 50 persoane, s-a desfăşurat în Sala de şedinţe a Prefecturii Braşov.

Întâlnirea de lucru a avut loc în cadrul Şedinţei Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru, organizată de ADR Centru, în primul trimestru al acestui an. Această primă reuniune a forului decizional de la nivelul regiunii formate din judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, a avut ca principale puncte pe Ordinea de zi, aprobarea Raportului de activitate al ADR Centru pentru anul 2014, precum şi aprobarea Raportului privind execuţia bugetară pentru anul 2014, a Agenţiei. Un alt aspect, deosebit de important a constat în rotaţia la conducerea CDR Centru. Astfel, domnii preşedinţi ai Consiliilor judeţene din Alba şi Covasna, respectiv Ion Dumitrel şi Tamás Sándor, şi-au încheiat mandatul de doi ani la conducerea CDR Centru. Cei prezenţi i-au ales, în unanimitate, pe preşedinţii Consiliilor judeţene din Sibiu şi Mureş să conducă Consiliul pentru Dezvoltare Regională, pentru următorii doi ani. Ca atare, începând de ieri, noul Preşedinte al CDR Centru este domnul Ioan Cindrea (Sibiu), vicepreşedinte al acestui for fiind domnul Ciprian Dobre (Mureş). Peste un an, cei doi îşi vor schimba între dânşii atribuţiile de preşedinte şi vicepreşedinte. Toţi cei prezenţi i-au felicitat pe domnii Dumitrel şi Sándor pentru activitatea desfăşurată în ultimii ani, atât de importantă pentru absorbţia fondurilor europene contractate şi au transmis mesajul de succes noilor aleşi, care şi-au asumat, alături de conducerea ADR Centru, misiunea de a încheia cu succes implementarea Programului Operaţional Regional REGIO 2007-2013 la nivelul Regiunii Centru.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb