Adrian Pascu numit Vicepreşedinte Comercial Danone Rusia

Adi Iacob
Companii / 3 martie 2017

Adrian Pascu

Adrian Pascu

Adrian Pascu, în prezent Director General Danone România, Bulgaria şi Ţările Adriatice, este numit, începând cu 6 martie, Vicepreşedinte Comercial Danone Rusia, Divizia Lactate, şi va raporta către Directorul General Danone Rusia, Divizia Lactate, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.

În noul său rol, Adrian Pascu va coordona operaţiunile comerciale ale companiei, cu o cifră de afaceri de peste 1,3 miliarde euro.

Este a doua experienţă pentru Adrian Pascu în Danone Rusia, unde a mai deţinut poziţia de Director de Vânzări pentru Divizia Moscova timp de aproape doi ani, între 2013-2015.

Anterior el a ocupat diverse poziţii de conducere în departamentul de vânzări din cadrul Danone România, contribuind semnificativ la dezvoltarea companiei şi consolidarea poziţiei de lider pe segmentul de iaurt.

Adrian Pascu este absolvent al Facultăţii de Fizică, Universitatea din Iaşi.

Adrian Pascu a afirmat: "Este o oportunitate profesională extraordinară, care mă bucură şi mă obligă în acelaşi timp. Este un motiv de mândrie că mulţi manageri din România sunt apreciaţi şi promovaţi la nivel internaţional de către compania Danone. În acelaşi timp sunt mândru de ceea ce am reuşit să realizăm în ultimii aproape doi ani şi sunt sigur că echipa puternică din Danone România va continua dinamica pozitivă a companiei. Avem un centru regional solid de producţie în România, cu o performanţă recunoscută internaţional în companie, şi suntem în creştere pe segmentele pe care avem diferenţiere puternică, aşa cum este cel de sănătate activă sau cel de produse pentru copii. Din poziţia de lider pe segmentul de iaurt am contribuit atât la dezvoltarea categoriei, cât şi a partenerilor locali, aşa cum sunt furnizorii de lapte pentru fabrica din Bucureşti, iar echipa locală se va concentra în continuare pe aceste direcţii".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb