Producătorul american de vehicule electrice (EV) Tesla, deţinut de miliardarul Elon Musk, a avertizat că războiul comercial al preşedintelui Donald Trump l-ar putea face vulnerabil la măsurile de retorsiune provocate de taxele vamale impuse şi ar putea duce la creşterea costurilor de producţie pentru maşinile fabricate în Statele Unite, informează Agerpres.
Într-o scrisoare adresată lui Jamieson Greer, reprezentant special pentru comerţ (USTR) al preşedintelui american, Tesla şi-a exprimat sprijinul faţă de comerţul liber, însă a avertizat că exportatorii din SUA "sunt expuşi la un impact disproporţionat când alte ţări răspund acţiunilor comerciale ale Statelor Unite".
"De exemplu, acţiunile comerciale din trecut ale Statelor Unite au avut ca rezultat decizii imediate ale ţărilor vizate, inclusiv majorarea taxelor vamale asupra importurilor EV în acele ţări", se arată în scrisoarea din 11 martie.
Taxele vamale suplimentare impuse de administraţia Trump au declanşat deja măsuri de retorsiune din partea Canadei şi a Uniunii Europene, printre altele.
În pofida creşterii producţiei interne, unele materii prime şi componente încă sunt achiziţionate de pe pieţele internaţionale.
"Acţiunile comerciale nu ar trebui (şi nu ar fi necesar să) intre în conflict cu obiectivele de majorare suplimentară a producţiei şi sprijinirea industriei interne", se arată în scrisoare.
Publicaţia Financial Times (FT) a anunţat că scrisoarea a rămas nesemnată, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul susţinând că nimeni din firmă nu a vrut să-şi asume riscul de a fi concediat pentru că a trimis-o.
Tesla operează fabrici în China şi Germania, pe lângă facilităţile din SUA.
Şeful Tesla, Elon Musk, a devenit un aliat de încredere al preşedintelui Donald Trump în timpul campaniei electorale. Trump l-a însărcinat pe Musk să se ocupe de reducerea cheltuielilor guvernamentale şi reducerea numărului de angajaţi la agenţiile federale, o decizie care a atras critici intense. Între timp, capitalizarea bursieră a Tesla s-a redus semnificativ, în urma declinului vânzărilor.
Într-o încercare de sprijin, Trump a participat săptămâna aceasta la un eveniment de vânzări al Tesla la Casa Albă, unde a achiziţionat unul dintre vehiculele companiei.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.03.2025, 11:55)
:)))) unde dai si Tesla/Musk crapa!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.03.2025, 13:51)
Cine i-o fii scris lu Jamieson Greer? Ala micu, X Æ A-12 Musk?