Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu s-a prezentat, joi, la sediul DIICOT, el fiind chemat de procurori în dosarul Romgaz, în care este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare, transmite Agerpres.
Potrivit DIICOT, în perioada decembrie 2006 - decembrie 2008, Varujan Vosganian şi, în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, Adriean Videanu, în calitate de miniştri, au aprobat, semnat şi susţinut în Guvern şase ordine, respectiv trei memorandumuri, în scopul sprijinirii intereselor financiare ale grupului infracţional constituit de către Ioan Niculae şi au utilizat SNGN Romgaz SA (unitate naţională de interes strategic) în interesul privat al SC Interagro SA, acordând discounturi comerciale substanţiale la livrarea de gaze naturale către această companie, peste plafoanele practicate de Romgaz, precum şi gaze naturale exclusiv din producţia internă, cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi în condiţiile în care Interagro înregistra debite istorice la plata gazelor consumate.
DIICOT mai susţine că demersurile miniştrilor Varujan Vosganian şi Adriean Videanu s-au realizat în condiţiile în care Interagro înregistra o datorie reprezentând aproximativ 70% din bugetul anual al societăţii naţionale, fiind grav afectate principalele activităţi ale Romgaz, aceasta fiind transformată practic într-un furnizor al unui "client privat privilegiat" şi fiind pus în pericol sistemul energetic naţional pe segmentul gazelor naturale.
Procurorii mai arată că prin activitatea miniştrilor Vosganian şi Videanu, respectiv prin vânzarea preferenţială către Interagro a unor cantităţi masive de gaze naturale, această societate a fost plasată într-o veritabilă poziţie de monopol pe piaţa gazelor naturale.
Mai mult, Romgaz şi Ministerul Economiei, fiind entităţi ale statului cu atribuţii în domeniul energetic, prin folosirea Romgaz în favoarea Interagro, contrar scopului pentru care Romgaz a fost înfiinţată, s-au creat riscuri semnificative în planul securităţii energetice a României, informează Agerpres.
În referatul procurorilor se mai reţine că Romgaz a livrat în această manieră către Interagro gaze naturale din producţia proprie în valoare de aproximativ 1.500.000.000 lei, respectiv 500 milioane dolari, din care 270 milioane lei (92 milioane dolari) reprezintă valoarea reducerilor comerciale acordate ilegal.
În urma unei expertize, s-a stabilit că prejudiciul în această cauză se ridică la 62 milioane euro, precizează sursa citată.