ADS analizează măsurile necesare pentru proiectele ce ar putea beneficia de finanţare prin Planul REPowerEU

F.D.
Miscellanea / 28 iulie 2023

ADS analizează măsurile necesare pentru proiectele ce ar putea beneficia de finanţare prin Planul REPowerEU

Conducerea Agenţiei Domeniilor Statului şi reprezentanţii Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene au avut o întâlnire în cadrul căreia au analizat stadiul măsurilor necesare continuării derulării proiectelor ce ar putea beneficia de finanţare prin Planul REPowerEU, se arată într-un comunicat de presă remis Redacţiei.

"Agenţia Domeniilor Statului ar putea pune la dispoziţia investitorilor terenuri pe care să fie înfiinţate capacităţi de producere a energiei din surse regenerabile. În prezent, legislaţia nu ne permite ca terenurile din administrarea ADS să fie folosite în acest scop. De aceea, ne concentrăm pe promovarea unui proiect de ordonanţă prin care să amendăm Legea nr. 268/2001, astfel încât să creăm baza legală pentru ca terenuri din clasa a V-a de calitate, improprii pentru agricultură, neproductive, să fie direcţionate către investiţii în energie verde. Avem sprijin din partea Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene pentru derularea unor astfel de proiecte energetice, care nu afectează terenurile bune pentru agricultură, bune pentru producerea hranei", a declarat Florin Nicolae, director general al Agenţiei Domeniilor Statului.

Întâlnirea de lucru a avut loc la sediul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, pe 26 iulie 2023.

Agenţia Domeniilor Statului are în administrare terenuri, proprietate de stat, care nu pot fi destinate producţiei agricole, din cauza calităţii solului. Acestea sunt vizate să fie folosite pentru realizarea investiţiilor în cadrul Planului REPowerEU. În acest context, se preconizează să se dezvolte două proiecte, unul în Oltenia, în zona Piscul Sadova - Dăbuleni, iar celălalt în judeţul Constanţa, la Grindul Chituc.

În Oltenia, este vizată realizarea unui parc fotovoltaic, cu o capacitate instalată de 1.500 MW. Producţia anuală estimată este de aproximativ 2.160 GWh şi o reducere a amprentei de carbon de 650.000 tone/an. Proiectul ar urma să se dezvolte pe o suprafaţă totală de 1.830 ha, din care zona de producere efectivă a energiei electrice din surse fotovoltaice să ocupe 1.790 ha. Proiectul este susţinut de Agenţia Domeniilor Statului în colaborare cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Energiei şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, alături de alţi parteneri, precum Transelectrica şi Hidroelectrica, arată sursa citată.

La Grindul Chituc, judeţul Constanţa, Agenţia Domeniilor Statului a identificat aproximativ 2.300 ha de terenuri degradate, ce nu pot fi folosite în scopuri agricole. În această zonă se are în vedere dezvoltarea unui parc eolian. Şi acest proiect este susţinut de Agenţia Domeniilor Statului în colaborare cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Energiei şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, se mai arată în comunicat.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb