Aegon România, creştere cu 50% a primelor brute subscrise, în primele 9 luni din 2014

E.D.
Companii / 19 noiembrie 2014

Compania de asigurări de viaţă Aegon a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an un volum total de prime brute subscrise în valoare de 34 milioane de lei, în creştere cu 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată un comunicat remis redacţiei, potrivit căruia creşterea a fost susţinută atât de vânzările de poliţe noi, cât şi de preluarea portofoliului Eureko.

Din totalul contractelor noi, asigurările tradiţionale au reprezentat 75%, în timp ce portofoliul companiei în România a depăşit pragul de 40.000 de poliţe.

"Rezultatele înregistrate sunt o dovadă că strategia noastră de vânzări şi optimizarea modelului de business produc deja efecte", a declarat Sînziana Maioreanu, CEO Aegon România. "Mai mult, ne bucurăm de o reputaţie foarte bună, atât în rândul clienţilor cât şi în industrie, onorându-ne promisiunile şi concentrându-ne, la fiecare nivel organizational, pe satisfactia clienţilor", a continuat Maioreanu.

Aegon a înregistrat rezultate pozitive atât pe plan local, cât şi la nivel global. În segmentul asigurărilor de viaţă, în primele nouă luni ale anului, vânzările grupului au crescut cu 34% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungand la 552 milioane euro. Vânzările de asigurări generale, de sănătate şi de accident au crescut cu 40%, până la 257 milioane de euro. Depozitele brute au atins valoarea de 15,2 miliarde de euro, în creştere cu 38% faţă de trimestrul 3, 2013, în timp ce depozitele nete au crescut cu 20%.

Veniturile din investiţii generatoare de profit au ajuns la un nivel de 538 miliarde de euro, iar excesul de capital a atins valoarea de 1,5 miliarde euro, după plata dividendului. În total, grupul a înregistrat în primele 9 luni ale anului un profit brut de 291 milioane de euro.

Cu sediul la Haga, Aegon este o companie internaţională, specializată în asigurări de viaţă, planuri de pensii şi soluţii investiţionale, care activează în peste 20 de ţări din America, Europa şi Asia. Aegon are peste 23.000 de angajaţi şi peste 47 milioane de clienţi din toată lumea.

Activă în România de peste 5 ani, compania de asigurări de viaţă Aegon derulează de la intrarea în piaţa locală un parteneriat de succes cu Banca Transilvania. De asemenea, Aegon a finalizat recent preluarea portofoliului Eureko, devenind unul dintre cei mai importanţi zece jucători din segmentul asigurărilor de viaţă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb