Actualizare 9:00 Talibanii susţin că ei au doborât avionul de transport american C-130 în Afganistan
Talibanii au revendicat, astăzi, prăbuşirea avionului de transport militar american C-130 în estul Afganistanului, în care şi-au pierdut viaţa 11 persoane, în noaptea de joi spre vineri, potrivit armatei SUA, informează France Presse.
"Mujahedinii noştri au doborât aparatul american la Jalalabad", declară pe Twitter purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid.
Misiunea NATO din Afganistan nu a dat până acum nicio explicaţie în legătură cu prăbuşirea C-130.
(A.L.)
----------------
Un avion de transport militar american C-130 s-a prăbuşit pe un aerodrom din Afganistan vineri la scurt timp după miezul nopţii (19.30 GMT joi), ucigând toate cele 11 persoane la bord, a anunţat armata americană, adăugând că nu au existat informaţii asupra unui foc inamic în acel moment, transmite Reuters.
Cauza prăbuşirii la aerodromul din Jalalabad este anchetată, a declarat un purtător de cuvânt, refuzând să excludă posibilitatea că ar putea fi morţi sau răniţi la sol.
Şase membri ai serviciului militar american şi cinci civili antreprenori angajaţi de forţa internaţională în Afganistan condusă de SUA au fost ucişi în accident.
Un comunicat al forţei expediţionare aeriene 455 la Bagram s-a referit la "un accident", fără a oferi detalii.
Accidentul s-a produs la câteva ore după ce trupele afgane au recucerit joi centrul oraşului strategic din nord Kunduz, pe fondul unor lupte grele cu militanţii talibani, la trei zile după ce au pierdut capitala provinciei.
C-130 este un avion de transport militar capabil să decoleze şi să aterizeze pe piste scurte sau sumar amenajate. Aparatul este echipat cu 4 motoare cu elice.