AFP: Congresul SUA a adoptat un ajutor mult aşteptat pentru Ucraina

T.B.
Internaţional / 24 aprilie

AFP: Congresul SUA a adoptat un ajutor mult aşteptat pentru Ucraina

Statele Unite au adoptat marţi un uriaş pachet de asistenţă militară şi economică pentru Ucraina, rezultatul lunilor de negocieri extrem de tensionate şi laborioase din Congres, scrie AFP.

Planul de ajutor de 95 de miliarde de dolari, care include fonduri pentru Israel, Taiwan şi un ultimatum pentru TikTok, a primit un sprijin foarte larg în Senatul american, conform sursei.

"În sfârşit, în sfârşit, în sfârşit. În această seară, după mai bine de şase luni de muncă înverşunată şi multe răsturnări de situaţie, America trimite un mesaj lumii întregi: nu vă vom întoarce spatele", a aplaudat şeful democraţilor din Senat, Chuck Schumer, informează sursa citată.

Preşedintele Biden a promis că va promulga acest text, adoptat cu câteva zile mai devreme în Camera Reprezentanţilor, cealaltă componentă a Congresului american, transmite agenţia de presă menţionată.

Acestea fonduri sunt rezultatul lunilor de negocieri aspre, vizitelor preşedintelui ucrainean la Washington şi presiunilor din partea aliaţilor din întreaga lume, potrivit sursei.

L-au costat chiar postul pe un lider republican, adaugă sursa.

Partea leului revine Kievului, care se confruntă cu o situaţie complicată pe câmpul de luptă în faţa Rusiei: 61 de miliarde de dolari sunt consacrate războiului din Ucraina, precizează AFP.

Asistenţa militară americană, întreruptă de câteva săptămâni, ar urma să se reia aproape imediat - în "zilele următoare", a indicat marţi purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

Adoptarea acestui plan de ajutor este o uşurare pentru armata ucraineană, care se confruntă cu deficitul de noi recruţi şi muniţie, în faţa presiunii constante a trupelor ruse în est, mai informează sursa citată.

Statele Unite sunt principalul susţinător militar al Kievului, dar Congresul nu a mai adoptat un pachet important pentru aliatul său de aproape un an şi jumătate, în principal din cauza certurilor partizane.

Preşedintele american şi Partidul Democrat sunt foarte favorabili noilor ajutoare, prezentate ca o investiţie în securitatea Statelor Unite în faţa, potrivit acestora, obiectivelor agresive ale Rusiei.

Republicanii, conduşi de Donald Trump, sunt din ce în ce mai reticenţi, iar şeful conservator al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, a blocat mult timp textul, menţionează sursa.

Mike Johnson, a ajuns în final să susţină pachetul financiar cu această justificare: "Prefer să trimit muniţii în Ucraina decât să-i trimit pe băieţii noştri la luptă", conform aceleiaşi surse.

Acest plan de asemenea îl autorizează pe preşedintele Biden să confişte şi să vândă active ruseşti cu scopul de a putea fi utilizate pentru finanţarea reconstrucţiei Ucrainei. Idee susţinută de ţările din G7.

O mare parte a pachetului va fi, de altfel, folosită pentru refacerea stocurilor armatei americane şi va reveni fabricilor de armament din Statele Unite, informează sursa.

Printre celelalte părţi ale uriaşului plan: 13 miliarde de dolari asistenţă militară pentru aliatul istoric al Statelor Unite, Israel, în războiul cu Hamas.

Aceste fonduri vor servi în special pentru a întări scutul antirachetă israelian, numit "Iron Dome" ("Domul de Fier"), conform agenţiei de presă menţionate.

Mai mult de nouă miliarde de dolari sunt, de asemenea, prevăzute pentru a "răspunde nevoii urgente de ajutor umanitar" "pentru alte populaţii vulnerabile din întreaga lume", în special în Fâşia Gaza şi Sudan, indică sursa.

Aşa cum a cerut Joe Biden, acest proiect de lege consacră opt miliarde de dolari pentru a face faţă Chinei pe plan militar şi a veni în ajutorul Taiwanului, relatează sursa indicată.

El prevede, de asemenea, interzicerea aplicaţiei TikTok în Statele Unite, cu excepţia cazului în care reţeaua de socializare întrerupe legăturile cu compania-mamă ByteDance şi, în sens mai larg, cu China.

Platforma video este acuzată că permite Beijingului să îi spioneze şi să îi manipuleze pe cei 170 de milioane de utilizatori din Statele Unite, potrivit sursei.

Cu toate acestea, potenţiala interdicţie a acesteia riscă să fie contestată în instanţă, reaminteşte AFP.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. MAGA a pierdut partida .Marele beneficiar este evident Zelenski ce isi primeste armele necesare si expertiza militara a SUA. Marile companii de tehnologie militara iau si ele partea leului .Biden mai bifeaza un punct in demersul sau politic ce il aduce tot mai aproape de cistigarea alegerilor .Mai trebuie doar sa rezolve problema migrantilor si a cistigat .Trump iese , pe zi ce trece , extrem de slabit fiind prezentat ca si „ acuzatul” acolo unde (sala de judecata) Trump ne apare extrem de fragil ca si punere in oglinda cu energia declansata la adunarile politice .„Alta gisca in alta traista ” .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb