Gruparea şiită libaneză Hezbollah a declarat miercuri că a vizat intens ţinte militare în nordul Israelului şi, pentru prima dată, o bază militară de lângă Tiberiada, la aproximativ 30 de kilometri de graniţa cu Libanul, relatează AFP.
Mişcarea pro-iraniană a revendicat aceste atacuri ca răspuns la o lovitură israeliană în care a fost ucis cu o zi înainte un comandant local al grupării libaneze.
Potrivit unui comunicat, Hezbollah a declarat că luptătorii săi "au lansat un atac aerian folosind mai multe drone" asupra unei baze situate la vest de Tiberiada.
Atacurile Hezbollah au fost până atunci limitate la oraşe şi baze israeliene situate la graniţa cu Libanul, conform AFP.
O lovitură israeliană a ucis marţi seară un comandant al Hezbollah în regiunea Tyr din sudul Libanului, a anunţat miercuri armata israeliană.
Atacurile întreprinse în ultimele şapte luni de o parte şi de alta a frontierei libanezo-israeliene s-au soldat cu cel puţin 413 morţi în Liban, majoritatea dintre ei luptători ai Hezbollah, dar şi 79 de civili, potrivit unui bilanţ AFP.
De partea israeliană a murit cel puţin 14 soldaţi şi 10 civili. Din cauza violenţelor, zeci de mii de civili au fost strămutaţi de cele două părţi ale frontierei.