AFP: Irlanda se pregăteşte să recunoască un stat palestinian

A.F.
Internaţional / 10 aprilie

Ministrul de Externe al Irlandei Michael Martin

Ministrul de Externe al Irlandei Michael Martin

Ministrul de Externe Michael Martin a declarat marţi, la Dublin, că Irlanda se pregăteşte să recunoască un stat palestinian în următoarele săptămâni, transmite AFP.

Martin şi-a anunţat intenţia de a prezenta guvernului o propunere oficială privind recunoaşterea unui stat palestinian atunci se vor finaliza "discuţii internaţionale mai ample".

"Să nu vă îndoiţi că recunoaşterea unui stat palestinian va avea loc", a spus el într-un discurs în parlamentul irlandez. Întârzierea recunoaşterii "nu mai este nici credibilă, nici sustenabilă", potrivit acestuia.

Michael Martin a declarat ulterior pentru site-ului de ştiri irlandez The Journal că propunerea oficială va fi făcută "în săptămânile următoare". El a spus că a discutat despre recunoaştere cu alte ţări implicate în iniţiative de pace în ultimele şase luni.

În luna martie, liderii Spaniei, Irlandei, Slovaciei şi Maltei au susţinut, într-o declaraţie comună, că sunt gata să recunoască existenţa unui stat palestinian.

Irlanda a indicat de mult timp că nu are nicio obiecţie, în principiu, în privinţa recunoaşterii oficiale a statului palestinian dacă aceasta ar putea contribui la procesul de pace din Orientul Mijlociu. Războiul din Fâşia Gaza a repus însă pe tapet această chestiune.

"Nu există nicio îndoială că au fost comise crime de război şi condamn categoric bombardarea continuă a populaţiei din Gaza", a mai declarat Martin.

Recunoaşterea unui stat "ar putea servi drept catalizator pentru a ajuta populaţia din Gaza şi Cisiordania şi pentru a promova o iniţiativă de pace condusă de arabi", a adăugat şeful diplomaţiei irlandeze.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb