Alegeri "istorice" în PSD: Liviu Dragnea, unic candidat

Politică / 11 octombrie 2015

Alegeri "istorice" în PSD: Liviu Dragnea, unic candidat

Actualizare ora 21.50 > 81,23% din membrii partidului au participat la scrutinul intern

Preşedintele Comisiei Electorale Centrale a PSD, Florin Iordache, a anunţat că la scrutinul intern de duminică au participat 435.172 de membri de partid din totalul de 535.699, adică 81,23%.

"S-au evidenţiat judeţele Olt, Teleorman, Maramureş, Ialomiţa, Gorj, Galaţi, Dolj, iar judeţele în care a fost o prezenţă mai slabă au fost Bacău, Cluj, Vâlcea. În această seară vom centraliza din aceste voturi câte s-au exprimat cu 'da' câte cu 'nu' şi câte au fost nule, iar dimineaţă vom avea probabil rezultatele finale. La Bucureşti am avut o prezenţă foarte bună, aproximativ de 85%, iar din Diaspora şi Republica Moldova au votat 1.600 de colegi, adică 70 %", a spus Iordache, citat de Agerpres.

Actualizare 18:30 Prezenţa la scrutinul PSD a fost, la ora 16:00, de 64,85%

Prezenţa la alegerile interne din PSD a fost, la ora 16.00, de 64,85%, a anunţat preşedintele Comisiei Electorale Centrale a partidului, Florin Iordache, care a precizat că cea mai mare prezenţă se înregistrează în Olt, Dolj şi Maramureş, în timp ce prezenţa cea mai slabă s-a înregistrat la Cluj, transmit surse din presă.

Astfel, până la ora 16.00, au votat 348.620 de membri PSD, însemnând o prezenţă de 64,85%.

În judeţe precum Olt, Dolj, Maramureş şi Neamţ, prezenţa a fost de peste 80%, în timp ce în judeţul Cluj s-a înregistrat cea mai slabă prezenţă, de 21%.

În Capitală, au votat peste 51% dintre membri, Sectorul 1 având cea mai ridicată prezenţă, în timp ce Sectorul 4 pe cea mai slabă.

Social-democraţii vor prezenta, la ora 20.00, datele finale cu privire la prezenţa la scrutinul intern, urmând ca, în jurul orei 22.00, Liviu Dragnea să susţină o conferinţă de presă, după centralizarea rezutatelor finale.

(S.A.)

----------

Actualizare 17:48 Băsescu: "Trăim o zi crucială pentru viitorul patriei, să luăm urnele cu asalt"

Fostul preşedinte Traian Băsescu, recent înscris în PMP, comentează, pa pagina sa de Facebook, în termeni ironici alegerile PSD, spunând că Liviu Dragnea este singurul candidat la şefia partidului care poate duce PSD "pe culmile ridicolului" şi el trebuie votat de toţi românii, nu doar de către cei "domiciliaţi în cimitire".

"Apel către ţară, apel către români! Români, trăim o zi crucială pentru viitorul patriei noastre: alegerea cu o concurenţă fără precedent a preşedintelui PSD. Dintre toţi concurenţii, singurul care poate duce acest partid pe culmile ridicolului este domnul Liviu Dragnea", scrie Traian Băsescu pe site-ul de socializare.

Băsescu spune că acum, "când mai sunt câteva ore până la închiderea urnelor", românii trebuie să meargă cu toţii la vot "pentru a-l susţine pe prea iubitul Dragnea Liviu, fala PSD şi a României".

"Acum ori niciodată. Dacă Dragnea pierde alegerile în PSD, suntem pierduţi şi noi. Avem obligaţia să nu lăsăm greul alegerii marelui conducător al PSD numai pe seama celor domiciliaţi în cimitire sau celor plecaţi în străinătate. Să luăm urnele cu asalt", îşi încheie Băsescu postarea ironică la adresa competiţiei din PSD, în care singurul candidat este Liviu Dragnea.

(S.A.)

---------

Actualizare 15:15 Teodorovici: "Este nevoie ca în PSD să fie unitate"

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici susţine că votul pentru desemnarea preşedintelui PSD are o semnificaţie deosebită şi "este momentul" în care partidul poate începe un drum nou, un nou plan de viitor, informează surse din presă.

"Urmează o perioadă dificilă cu două campanii electorale foarte importante. Este nevoie ca în PSD să fie unitate, să fie linişte, şi, mai ales, să avem dorinţa şi ambiţia să ne pregătim pentru ceea ce urmează. Guvernul Ponta a făcut foarte multe lucruri bune în ultimii ani şi poate (...) chiar să continue guvernarea după 2017. Un guvern care a făcut atâtea lucruri bune nu are cum să nu reziste", a declarat ministrul Finanţelor.

În context, el a făcut referire la Codul fiscal şi la alte proiecte aflate în atenţia Executivului. "Urmează proiecte foarte mari şi importante până la final de an - legea salarizării, legea achiziţiilor publice şi multe acte normative care cu siguranţă vor face din 2016 un an extrem de important pentru România în noul său parcurs european", a mai spus Teodorovici.

--------

Actualizare 15:15 "Este nevoie ca în PSD să fie unitate"

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici susţine că votul pentru desemnarea preşedintelui PSD are o semnificaţie deosebită şi ''este momentul'' în care partidul poate începe un drum nou, un nou plan de viitor, informează surse din presă.

Actualizare 14:29 Iordache: "36% prezenţa la alegerile din PSD, până la ora 12:00"

Prezenţa la alegerile interne din PSD a fost, până la ora 12.00, de 36%, a anunţat preşedintele Comisiei Electorale Centrale a partidului, deputatul Florin Iordache, care a precizat că judeţele Neamţ şi Teleorman sunt fruntaşe, cu aproximativ 51%, în timp ce Sectoarele 4 şi 5 au prezenţe de 18%, potrivit unor surse din presă.

Astfel, până la ora 12.00, dintre cei aproape 532.000 de membri PSD, s-au prezentat la urne 195.130, reprezentând 36% din numărul de votanţi.

Florin Iordache a menţionat că judeţele cu cea mai bună prezenţă sunt Neamţ şi Teleorman (judeţul condus de Liviu Dragnea), cu 51%, precum şi Olt, Dolj, Brăila şi Sectorul 1. La coada clasamentului se situează judeţele Harghita şi Covasna, precum şi Sectorul 4 şi Sectorul 5, cu prezenţe de aproximativ 18%. Sectorul 4 a rămas de curând fără lider, după demisia lui Nicolae Bănicioiu din fruntea filialei, în timp ce în Sectorul 5, coordonat de Marian Vanghelie până la excluderea sa din partid, noul lider este deputatul Cristian Rizea, care îşi pregăteşte o candidatură la primăria Sectorului.

În Gorj, judeţul reprezentat de Victor Ponta, prezenţa este de aproximativ 47%.

Pe de altă parte, Florin Iordache a menţionat că au fost prezentate date şi din Republica Moldova, acolo unde au votat 125 de membri din cei 420 înregistraţi.

La sediul central al PSD, unde este organizată o secţie specială de vot, pentru liderii partidului care se află în Bucureşti, dar sunt înscrişi pe liste din teritoriu, au votat 35 de social-democraţi.

Mai mult, în unele zone au fost închise secţiile de vot, după ce s-au prezentat la urne toţi membrii înscrişi care se aflau în localitate.

Florin Iordache a adăugat că până la această oră nu au fost semnalate incidente, însă în unele localităţi a fost nevoie de urna mobilă, fie din cauza condiţiilor meteo, fie din cauza stării de sănătate a unor membri care doreau să voteze.

(A.L.)

-------

Actualizare 13:50 Iliescu, despre situaţia juridică a lui Dragnea: "E aberant.Ce să judece la un om care-şi făcea datoria"

Preşedintele de onoare al PSD Ion Iliescu a declarat, astăzi, după votul la alegerile interne PSD, că este aberantă problematica dosarului lui Liviu Dragnea în privinţa referendumului, spunând: "Ce să judece la un om care îşi făcea datoria şi organiza prezenţa la referendum a membrilor de partid?", transmit surse din presă.

Iliescu a făcut această afirmaţie după ce a votat, la filiala Sector 1, la alegerile interne ale PSD pentru preşedinţia partidului, la care participă doar Liviu Dragnea.

Întrebat dacă este un risc pentru PSD să aibă un preşedinte care are un termen într-un dosar, Iliescu a spus: "Este problematică această chestiune, inclusiv această decizie a DNA. Ce să analizeze, ce să judece la un om care îşi făcea datoria şi organiza prezenţa la referendum a membrilor de partid?".

"Este aberantă însăşi ridicarea acestei probleme. Este împotriva spiritului democratic în care partidele au un rol şi exponenţii partidului trebuie să-şi desfăşoare o activitate concretă. Asta a făcut Dragnea. Era aberantă inclusiv ridicarea acestei probleme", a subliniat Iliescu.

(A.L.)

-----

Actualizare 13:25 Valer Marian: "PSD ajunge un partid al repetenţilor şi impostorilor"

Senatorul Independent Valer Marian a făcut o declaraţie politică despre unicul candidat la şefia PSD, Liviu Dragnea, caracterizându-l pe acesta ca fiind "repetent" şi "semidoct".

Valer Marian a spus: "În premieră în perioada postdecembristă, de-a lungul căreia a fost acuzat de origini şi de practici comuniste, Partidul Social Democrat, actualmente principalul partid de guvernământ şi cel mai mare partid din România, reia modelul candidatului unic de tristă amintire din epoca Ceauşescu, prin înregistrarea doar a candidaturii lui Liviu Dragnea pentru cea mai înaltă funcţie în partid. Înaintea alegerilor formale de duminică, o să încerc o cât mai succintă şi concludentă prezentare a celui mai iubit fiu actual al poporului pesedist".

Valer Marian susţine că Liviu Dragnea este "repetent": "Liviu Dragnea a rămas repetent un an în perioada în care a urmat cursurile Facultăţii de Transporturi din cadrul Politehnicii Bucureşti, iar ulterior a obţinut o diplomă de licenţă în management şi administraţie publică la contestata Universitate Ecologică din Bucureşti, cunoscută drept o fabrică de diplome. Liviu Dragnea şi soţia sa Bombonica au urmat şi cursurile a două universităţi neacreditate din Alexandria ("Europa Ecor" şi "Alexandru Ghica"), împotriva cărora a fost declanşată anii trecuţi o anchetă privind fabricarea a 15.000 de diplome de licenţă false. Coincidenţa face ca şi omul pe care Dragnea l-a ales să-i fie secund în PSD, Valeriu Zgonea, propus pentru funcţia de preşedinte executiv, a strălucit în materie de repetenţie. Acesta a rămas repetent trei ani la Facultatea de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri din cadrul Institutului Naţional de Construcţii Bucureşti, din CV-ul său rezultând că a urmat cursurile acestei facultăţi în perioada 1985-1993, respectiv că a terminat în 8 ani cursurile de 5 ani".

Acesta a mai spus despre candidatul Liviu Dragnea că este "semidoct": "Timp de cinci ani, cât am fost parlamentar PSD şi jumătate din perioadă preşedinte al Organizaţiei judeţene Satu Mare şi membru al Comitetului Executiv Naţional al PSD, nu l-am auzit pe Liviu Dragnea să vorbească despre vreun scriitor sau despre vreo carte, nici măcar din domeniul politicii. Foştii preşedinţi ai PSD Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Mircea Geoană au fost lideri cu un bagaj intelectual de necontestat şi chiar Victor Ponta are un nivel intelectual rezonabil. Liviu Dragnea are un vocabular destul de limitat, iar speech-urile şi intervenţiile sale mediatice sunt pregătite de o echipă de consilieri şi le învaţă în prealabil pe de rost. Dragnea este în esenţă un semidoct şi un antiintelectual, deşi mai nou se încearcă să i se fabrice o imagine de politician manierat, constructiv şi înţelept".

De asemenea, Valer Marian spune despre viitorul şef PSD că este "fără nici un crez ideologic": "Liviu Dragnea nu numai că nu are un crez social democrat, dar nu are nici un alt crez ideologic. Singurul lui crez este câştigarea a cât mai mulţi bani şi a cât mai multă putere pentru a-şi realiza acest scop. Nu am auzit niciodată ca Liviu Dragnea să fi ajutat dezinteresat, în funcţiile pe care le-a deţinut, oameni nevoiaşi, bolnavi sau cu dizabilităţi. Nu l-a sprijinit la nevoie nici măcar pe cunoscutul cântăreţ de muzică populară Liviu Vasilică, care a fost şi este o emblemă a judeţului Teleorman. Sub aspect ideologic se mai cuvine menţionat că partidul originar al lui Liviu Dragnea a fost Partidul Democrat, din care a dezertat spre PSD în 2001, în timpul guvernării Adrian Năstase, când a fost iniţiată o amplă operaţiune de racolare de primari şi de preşedinţi de consilii judeţene de alte culori politice sub patronajul lui Octav Cozmâncă. Prin Dragnea, PSD va avea pentru prima oară un preşedinte cu alte origini politice, respectiv un lider care şi-a făcut ucenicia politică în PD".

Senatorul independent îl acuză pe Dragnea că ar fi "oportunist şi trădător": "Liviu Dragnea a venit şi a rămas în PSD doar din oportunism politic, dar a menţinut tot timpul canale de comunicare cu fostul preşedinte al PD şi al României, Traian Băsescu. În cadrul PSD i-a trădat pe Ion Iliescu şi Adrian Năstase în 2005, motiv pentru care a fost promovat de Mircea Geoană în funcţia de secretar general al partidului. La Congresul PSD din 2010 l-a trădat însă şi pe Mircea Geoană în favoarea lui Victor Ponta, care l-a menţinut în funcţia de secretar general şi apoi l-a promovat preşedinte executiv al partidului. Nu i-a fost deosebit de loial nici lui Victor Ponta, căutând permanent să-şi consolideze propria influenţă şi autoritate în partid. Potrivit unor surse din serviciul secret al Ministerului Afacerilor Interne, în cursul anului 2011, când era încolţit de procurori şi de ANAF în mai multe dosare penale, Liviu Dragnea i-a transmis preşedintelui ANAF, Sorin Blejnar, prin fratele său, care era colonel în DGIPI, o notă privind sponsorizarea nelegală a lui Victor Ponta cu un autoturism de curse de către firma fostului ministru de interne Ioan Rus".

Acesta a mai spus despre unicul candidat la şefia PSD că este un "administrator fără performanţe": "Liviu Dragnea şi-a creat şi cultivat mitul unui bun administrator public, dar, deşi a deţinut un mandat funcţia de prefect şi trei mandate funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, nu a reuşit nicio schimbare în bine a judeţului pe care l-a condus aproape două decenii. Teleormanul a fost şi a rămas unul din cele mai sărace şi mai cenuşii judeţe ale României, inclusiv sub aspectul drumurilor judeţene, deşi Dragnea a deţinut monopolul asfaltărilor prin firma TelDrum, pe care a controlat-o şi o controlează prin interpuşi. Liviu Dragnea şi-a dat examenul ca administrator public cu ocazia vizitei efectuate de primul ministru Victor Ponta în judeţul Teleorman, după inundaţiile de anul trecut, când şeful Guvernului, vicepremierul Dragnea şi ministrul Apelor şi Pădurilor, "fă" Doina Pană, s-au trezit în situaţia penibilă de a fi traşi cu barca de pompieri, deşi apa le era până la glezne.

Un ministru eşuat. În perioada în care a deţinut funcţia de vicepremier şi de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea a înregistrat un eşec usturător cu proiectul său de descentralizare administrativă şi nu a reuşit să finalizeze mult trâmbiţatul proiect de regionalizare a României. Pecetea eşecului său a constituit-o decizia Curţii Constituţionale prin care proiectul său de descentralizare administrativă a fost declarat neconstituţional, fiind pur şi simplu decimat de înalta instanţă constituţională, care a reţinut peste 40 de motive de neconstituţionalitate. Cum au fost date decentralizarea şi regionalizarea României pe mâna unui căpitan de judeţ, care nu avea o viziune naţională darmite una europeană în acest sens?".

Dragnea este "un strateg şi un manager electoral veşnic perdant", susţine Valer Marian. Acesta spune: "În jurul lui Liviu Dragnea s-a creat şi mitul că ar fi un bun strateg electoral şi un bun organizator de campanii electorale, însă realitatea contrazice evident acest mit. Cu excepţia alegerilor locale şi parlamentare din 2012, la care succesul răsunător are o altă explicaţie, legată de impactul formulei politice care a fost Uniunea Social Liberală, Liviu Dragnea a pierdut toate competiţiile electorale pe care le-a condus, coordonat sau supervizat în calitate de secretar general sau de preşedinte executiv al PSD, care îi confereau poziţia a doua în partid. Astfel, au fost pierdute alegerile prezidenţiale din 2009, când candidatul PSD a fost Mircea Geoană, şi din 2014, când candidatul PSD a fost Victor Ponta şi a fost înregistrat cel mai usturător eşec al principalului partid de guvernământ, eşec care impunea demisia lui Dragnea din toate funcţiile de partid. La fel, au fost pierdute cele două referendumuri organizate pentru demiterea fostului preşedinte Traian Băsescu, în 2007 respectiv în 2012. Au fost pierdute şi alegerile parlamentare din 2008, când PSD a fost cotat pe primul loc în sondaje, dar PDL a câştigat la mustaţă, obţinând trei mandate în plus".

De asemenea, senatorul independent aminteşte că Liviu Dragnea este "condamnat penal": "Pentru prima oară în România şi în Europa, un politician devine preşedinte de partid, în speţă a celui mare mare partid autohton, după ce a fost condamnat penal. Liviu Dragnea a fost condamnat, în prima instanţă, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru infracţiuni asimilate faptelor de corupţie, legate de implicarea sa în organizarea referendumului pentru demiterea fostului preşedinte Traian Băsescu din iulie 2012. Achitarea lui Liviu Dragnea în recurs este puţin probabilă în condiţile în care Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat condamnarea sa la închisoare cu executare. Dragnea şi corul său de bocitoare clamează că este nevinovat şi că dosarul său este un dosar politic, invocând că s-a implicat doar în calitate de lider de partid, în coordonarea campaniei electorale pentru a atrage cât mai mulţi alegători la urne, dar realitatea este cu totul alta. Foşti apropiaţi ai săi din judeţul Teleorman au început să vorbească în ultimele săptămâni despre fraudele electorale la care a instigat Liviu Dragnea, fiind identificat principalul mort a lui Dragnea care a votat le referendum. Personal, în data de 16 iulie 2013, am adresat Direcţiei Naţionale Anticorupţie un denunţ penal în care am arătat manoperele dolosive la care a instigat Liviu Dragnea în calitate de coordonator al campaniei electorale pentru referendumul din 29 iulie 2012. Concret, am arătat că în data de 22 iulie 2012, respectiv cu o săptămână înaintea referendumului, după ce a fost prezent la întâlniri similare la Sibiu şi la Cluj Napoca, Liviu Dragnea ne-a convocat la Oradea pe liderii PSD din vestul Transilvaniei (preşedinţii de organizaţii judeţene, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene, primarii oraşelor reşedinţă de judeţ), unde ne-a solicitat să facem toate demersurile posibile, inclusiv financiare dacă este cazul, pentru ca preşedinţii secţiilor de votare să raporteze, la orele stabilite în acest sens, prezenţa a 25 de alegători în plus faţă de cei care au votat efectiv, pentru a asigura astfel cvorumul de prezenţă la referendum. Conştientizând că am intra sub incidenţa legii penale, eu şi majoritatea liderilor sătmăreni ai PSD am hotărât să nu punem în aplicare această directivă, dar unii lideri locali mai apropiaţi de Dragnea au pus-o în practică, dovada în acest sens fiind înregistrarea unor dosare pentru vot multiplu pe numele unor preşedinţi de secţii de votare. Denunţul meu a fost înregistrat în dosarul Direcţiei Naţionale Anticorupţie nr. 221/P/2013, în care am fost audiat de către procurorul Gheorghe Bocşan în data de 23 iulie 2013, ocazie cu care am oferit detalii şi indicii de probaţiune. Ulterior am aflat că procurorul Bocşan a luat în derâdere denunţul şi declaraţia mea, cu ocazia audierii primarului PSD al municipiului Satu Mare, Dorel Coica, şi a preşedintelui PNL Satu Mare, Ovidiu Silaghi, în perioada respectivă ministru al Transporturilor în Guvernul Ponta. La începutul lunii decembrie 2013 a fost emisă soluţie de neîncepere a urmăririi penale în cauză, iar ulterior procurorul Gheorghe Bocşan a plecat din Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind se pare şantajat cu dezvăluiri legate de orientarea sa sexuală. Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost însă infirmată în aceeaşi lună de către procurorul şef al Secţiei de combatere a faptelor de corupţie, care a dispus redeschiderea cauzei şi reluarea cercetărilor, dar acestea nu au fost finalizate până astăzi. Mai arăt că, cu ocazia audierii la Direcţia Naţională Anticorupţie, mi s-a solicitat un angajament scris că mă voi prezenta ca martor al acuzării la instanţa de judecată, angajament cu care am fost de acord, dar ulterior nu am fost propus şi citat ca martor în dosarul în care Liviu Dragnea a fost inculpat şi condamnat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În dosarul DNA nr. 221/P/2013, Dragnea este cercetat şi pentru afaceri derulate sub patronajul său în judeţele Satu Mare, Maramureş, Neamţ şi Botoşani".

Valer Marian susţine că viitorul şef al PSD "a venalizat şi penalizat partidul după chipul şi asemănarea sa": "În ultimii ani Liviu Dragnea s-a remarcat în funcţia numărul doi din PSD prin promovarea cu obstinaţie a unor lideri locali care aveau antecedente penale, erau apropiaţi de lumea interlopă şi nu aveau studii superioare certe, fiind suspectaţi că şi-ar fi cumpărat diplomele de licenţă. Astfel, Liviu Dragnea l-a promovat în funcţia de preşedinte al PSD Mehedinţi pe Adrian Duicu, fost muncitor la pompa de benzină, care a obţinut ulterior nu mai puţin de cinci licenţe de studii superioare şi a devenit cunoscut după ce a fost arestat şi trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupţie. În funcţia de preşedinte al PSD Neamţ l-a promovat pe deputatul Ionel Arseni, fost valutist în piaţa centrală din Piatra Neamţ, care are studii superioare incerte (consemnând în CV că are "licenţă de inginer economist" obţinută la "UUMV Bucureşti") şi este cercetat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru relaţii sexuale cu o minoră (fiind filmat în timp ce înteţinea relaţii intime cu eleva într-o cameră de hotel). În funcţia de preşedinte al PSD Satu Mare l-a promovat pe Mircea Govor, fost bucătar la o cantină de IAS, care şi-a cumpărat ulterior o diplomă de licenţă în inginerie alimentară de la o facultate fantomă şi care a fost urmărit penal pentru evaziune fiscală cu alcool (în valoare de 341 miliarde de lei vechi) şi pentru deturnare de credite bancare şi alte fonduri (în valoare de circa 30 de miliarde de lei vechi), iar actualmente este cercetat de strucura centrală a DNA în mai multe dosare penale (202/P/2013, 221/P/2013 şi 265/P/2013) pentru fapte de corupţie (licitaţii trucate, deturnări de fonduri, angajări preferenţiale, decontări fictive) comise în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare. Tot Dragnea l-a promovat în funcţia de preşedinte al PSD Giurgiu pe celebrul senator ficăţel Nicolae Bădălău, anchetat de DNA pentru fapte de corupţie, care este de profesie inginer agronom şi are antecedente penale dinainte de 1989. Cam aceasta este tipologia sau fauna de leadership politic pe care a promovat-o Dragnea în PSD".

(I.D.)

------------

Actualizare 13:24 Dragnea: "Am votat cu speranţa că ziua de azi poate fi un început pentru un drum nou pentru PSD"

Liviu Dragnea, unicul candidat la şefia PSD, a votat astăzi la Turnu Măgurele, afirmând că aceste alegeri interne sunt prima probă serioasă pe care o dă PSD "ca dorinţă de a se implica într-un minim exerciţiu de democraţie", informează surse din presă.

"Este prima probă serioasă pe care o dă acest partid ca şi existenţă, ca şi prezenţă, ca şi activitate şi ca şi dorinţă de a se implica într-un minim exerciţiu de democraţie", a declarat Liviu Dragnea, după ce a votat.

Liviu Dragnea a spus că a votat cu speranţa că alegerile la care participă pot fi un nou început pentru PSD, adăugând că PSD are, astfel, "şansa să fie primul partid care înţelege că cetăţenii români îşi doresc din ce în ce mai mult să participe la decizie şi să se ţină cont de părerile lor".

"Am votat cu speranţa că ziua de astăzi poate să fie un început pentru un drum nou pentru PSD. Este vorba despre încheierea unui ciclu politic, avem în faţă multe provocări şi prin execiţiul de astăzi şi prin acţiunile pe care le vom întreprinde în zilele următoare, PSD are şansa să fie primul partid care înţelege că cetăţenii români îşi doresc din ce în ce mai mult să participe la decizie, să fie consultaţi, să se ţină cont de părerile şi propunerile lor şi de modul cum doresc să arate ţara, societatea", a afirmat Dragnea.

Social-democratul înscris în cursa pentru şefia partidului a mai declarat că PSD are, de asemenea, şansa să îşi asume principiile fundamentale ale stângii. "PSD are şansa să devină într-adevăr un partid de stânga, o stângă modernă, care să sprijine şi să îşi asume principiile fundamentale ale stângii, solidaritate, justiţie socială, egalitate de şanse. Dar, în aceea şi măsură sau poate în mai mare măsură, ceea ce PSD a arătat în aceşti ani de guvernare, că poate fi partidul progresului social, economic, cultural", a continuat el.

Dragnea a mai afirmat că aceste alegeri interne sunt importante pentru a vedea "cât de activ este acest partid, cât de bine organizat este şi cât de importantă este această acţiune pentru fiecare membru de partid".

Acesta a spus că a vorbit cu mai mulţi membri PSD care l-au asigurat că alegerile interne sunt tratate "cu seriozitate".

Liviu Dragnea a mai menţionat că alegerile interne ale PSD au atras atenţia şi unor asociaţii care au trimis solicitări de acreditare. Este vorba despre Asociaţia Bloggerilor, Asociaţia pentru Dialog Social şi Asociaţia Drumul Taberei, două dintre ele au cerut acreditate numai pentru municipiul Bucureşti şi una dintre acestea a solicitat acreditare pentru a trimite observatori în secţiile de votare din întrega ţară.

"Vreau să spun, de asemenea, că am văzut câteva procupări ale unor cetăţeni, în sensul că, vineri, au fost primite la partid trei solicitări de acreditare, din partea unor asociaţii. Noi le-am acordat acreditări pentru a trimite observatori, sper să fi avut capacitatea să trimită în cât mai multe secţii de votare", a spus Liviu Dragnea, adăugând că social-democraţii au tratat cu seriozitate solicitările de acreditare, în ciuda faptului că adresele care au fost transmise "îi certau puţin".

"Noi am luat în serios aceste solicitări, chiar dacă erau adrese în care ne certau puţin. Am transmis tuturor colegilor din ţară să le primească. Am transmis acreditarea prin mail şi prin fax ca să o poată folosi peste tot. Sper să ajungă în cât mail multe locuri", a subliniat Dragnea.

Întrebat de ce nu a votat în Bucureşti, Liviu Dragnea a declarat că a venit să voteze la Turnu Măgurele pentru că a vrut să fie alături de preşedintele organizaţiei din care face parte şi pentru a transmite că şi ţara, nu doar Bucureştiul, este importantă.

"Am venit, în primul rând, pentru că am vrut să fiu alături de preşedintele meu de organizaţie, primarul municipiului Turnu Măgurele şi, în al doilea rând, pentru a mai transmite ceva. Probabil că la sfârşitul zilei voi fi ales preşedintele PSD, sper, şi s-ar putea să fiu singurul preşedinte al PSD care a plecat dintr-o organizaţie mică şi care a parcurs toate trepetele în partid. Şi am vrut să spun că mult mai importantă decât Bucureştiul, care este important este ţara", a mai precizat Dragnea.

(A.L.)

-------

Actualizare 13:15 Iliescu a votat la alegerile PSD: "Dragnea are toate datele pentru a asigura o conducere calificată"

Preşedintele de onoare a PSD, Ion Iliescu, a votat astăzi la alegerile interne ale PSD, arătând că acest proces este prevăzut din 2010 în Statutul partidului şi că Dragnea "are toate datele necesare pentru a asigura o cu conducere calificată", transmit surse din presă.

Iliescu şi-a exercitat dreptul de vot la filiala PSD Sector 1.

Întrebat în legătură cu faptul că, iniţial, a criticat acest proces al alegerilor interne şi, apoi, şi-a schimbat opinia, Iliescu a precizat: "Este o prevedere foarte clară. Încă din 2010 în Statutul partidului este prevăzută această alegere a preşedintelui. Este aplicarea prevederilor statutare".

Iliescu a mai spus că Liviu Dragnea nu este un om nou în partid, fiind în echipă cu mai mulţi preşedinţi şi continuă un stil de conducere de ani de zile.

"Dragnea nu este un om nou nou în partid. A fost în echipă cu mai mulţi preşedinţi şi este un om care continuă o activitate şi un stil de conducere de ani de zile. Are şi experienţă în teritoriu, are toate datele necesare pentru a asigura o conducere calificată", a spus Iliescu.

În legătură cu faptul că Dragnea nu are contracandidaţi la şefia partidului, fostul şef de stat a spus că toţi contracandidaţii s-au retras şi că aceasta a fost alegerea partidului.

"E alegerea partidului. Cred că au fost nişte contracandidaţi care s-au retras. Unde vedeţi tulburări (în partid, n.r.)? Au fost şi alţi candidaţi care s-au retras, nu au fost alţi contracandidaţi, a fost alegerea oamenilor respectivi", a adăugat Ion Iliescu.

Social-democraţii votează, duminică, într-un scrutin intern, pentru alegerea preşedintele partidului, singurul candidat fiind Liviu Dragnea, actualul preşedinte interimar al partidului.

Procesul de votare a început la ora 8.00 şi se va încheia cel târziu la ora 20.00.

(S.A.)

----------

Actualizare 13:10 Ponta: "După aproape şase ani la vârful PSD, este timpul pentru un nou început şi în partid"

Premierul Victor Ponta afirmă că va vota la alegerile din Partidul Social Democrat pentru echipă şi pentru continuarea creşterii, punctând că ''după aproape şase ani la vârful PSD, este timpul pentru un nou început şi în partid''.

Premierul a scris duminică pe pagina sa de Facebook: "După aproape şase ani la vârful PSD, este timpul pentru un nou început şi în partid. Votez pentru echipa şi pentru continuarea creşterii. Am făcut echipă bună cu Liviu şi sunt convins că va continua proiectele bune pe care le-am început împreună - modernizarea partidului, deschiderea sa spre urban în paralel cu menţinerea unei legături speciale cu zona rurală, atragerea de cât mai mulţi tineri, conectarea la problemele reale ale românilor. Sunt convins că, la anul, PSD va putea obţine o performanţă cel puţin la fel de bună ca cea din alegerile locale, parlamentare sau europene. Rămân în continuare 100% conectat şi preocupat de actul de guvernare, unde mai avem încă proiecte bune de pus în aplicare pentru binele celor mulţi - pentru creştere economică, creşterea veniturilor tuturor, independenţa energetică, scăderea preţurilor, reducerea sărăciei şi oferirea de servicii de sănătate şi educaţie mai bune", a scris premierul, duminică, pe pagina sa de Facebook.

(I.D.)

---------

Actualizare 11:15 Fifor: "Îmi doresc ca noul preşedinte al PSD să ducă mai departe partidul către o idee de modernizare"

Liderul senatorilor social-democraţi, Mihai Fifor, a declarat, astăzi, că îşi doreşte ca viitorul preşedinte al partidului "să ducă mai departe PSD către o idee de modernizare", informează surse din presă.

"Sper ca la finalul zilei, atunci când vom închide acest tur de scrutin, să arătăm că toate lucrurile s-au desfăşurat cum trebuie, adică aşa cum prevede Regulamentul, că toţi membri de partid care au dorit să meargă să-şi exprime votul au putut să facă lucrul ăsta. Cred că vom arăta că suntem o forţă politică ce nu poate fi vreodată contestată. Îmi doresc ca noul preşedinte al PSD, dl. Dragnea, să ducă mai departe acest partid către o idee de modernizare în continuare, către un proiect politic pe care îl aşteptăm cu toţii, nu numai noi ca membri de partid, dar şi populaţia ţării, pentru că era momentul ca partidul să se aşeze şi să treacă în etapa următoare într-un an care ştim că este deosebit de greu, cu două tururi de scrutin foarte importante pentru PSD", a afirmat Fifor.

El a precizat că nu vede "nimic ciudat" în faptul că Liviu Dragnea este singurul candidat înscris pentru şefia PSD.

"În cursă s-a putut înscrie oricine a dorit să facă acest lucru, fără niciun fel de probleme. Au existat condiţii pe care cel care dorea să se înscrie în competiţie trebuia să le îndeplinească. În ultimă instanţă, singurul care a rămas în competiţie pentru că a îndeplinit toate condiţiile solicitate de Regulament a fost preşedintele Dragnea. Nu văd nimic ciudat în această chestiune", a continuat social-democratul.

Fifor a mai spus că nu are emoţii în ceea ce priveşte prezenţa la urne la scrutinul de duminică, alegerea liderului social-democraţilor prin vot direct demonstrând că PSD este un partid "care înţelege să dea greutatea cuvenită fiecărui membru de partid în parte".

"Este o zi importantă în viaţa partidului nostru, o zi în care fiecare membru de partid participă la alegerea preşedintelui. Este prima dată când PSD organizează un astfel de tur de scrutin şi cred că este un exerciţiu democratic, care demonstrează că PSD este cel mai deschis partid, un partid care s-a modernizat foarte mult şi care înţelege să dea greutatea cuvenită fiecărui membru de partid în parte, indiferent de organizaţia din care face parte. (...) Este un partid care se mobilizează foarte bine şi nu cred că vom avea emoţii din acest punct de vedere (al prezenţei social-democraţilor la urne - n.r.). Cred că azi este o bucurie pentru fiecare membru de partid să participe la acest tur de scrutin", a conchis el, după ce şi-a exprimat votul în secţia specială organizată în sediul central al PSD.

F.Iordache, despre alegerea directă a liderului PSD: "Cred că exemplul social-democraţilor ar trebui preluat şi de alte partide"

Deputatul social-democrat Florin Iordache este de părere că şi celelalte partide politice ar trebui să urmeze exemplul PSD care, astăzi, îşi alege preşedintele prin vot direct.

"PSD este primul partid care şi-a asumat un astfel de vot. (...) Cred că exemplul PSD ar trebui preluat şi de alte partide. Membrii îşi pot alege, în aceste condiţii, preşedintele prin vot direct şi nu prin delegaţii care până acum erau trimişi la Congres. (...) Considerăm că prin acest exerciţiu democratic, prin foarte multă transparenţă dăm dovada că pe noi ne interesează modul de organizare, viitorul preşedinte şi ne interesează un alt fel de mod de a face politică", a declarat Iordache după ce şi-a exprimat votul în secţia specială organizată în sediul central al PSD.

Zgonea: "Am votat un om în care cred; Dragnea trebuie să aducă PSD la al doilea mandat de guvernare"

La rândul său. vicepreşedintele PSD, Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat, că a votat un om în care crede şi a susţinut că Liviu Dragnea trebuie să aducă partidul la cel de-al doilea mandat de guvernare.

'Am votat un om în care cred şi în care toată lumea social-democrată are speranţa că va aduce ceea ce noi considerăm o chestie corectă: solidaritatea între membri, acelaşi procent, aceeaşi muncă, aceeaşi responsabilitate faţă de electorat şi faţă de România, continuând un mandat foarte bun al lui Victor Ponta la preşedinţia PSD. Liviu Dragnea este omul care trebuie să aducă pentru prima dată în istoria partidului cel de-al doilea mandat de guvernare al PSD, împreună cu echipa sa", a afirmat Zgonea, după ce şi-a exprimat votul pentru şefia partidului, la secţia de votare organizată la sediul PSD Dolj.

El a mai spus că social-democraţii doresc ca echipa lui Liviu Dragnea să fie ''o echipă nouă'', cu oameni care să genereze încredere electoratului şi să aducă acelaşi scor pe care PSD le-a avut în 2012 în cadrul USL.

"Sunt câţiva colegi pe care eu îi respect şi îi apreciez (...) ministrul Grindeanu, ministrul Tudose, Lia Olguţa Vasilescu, liderul grupului parlamentar de la Cameră şi cel de la Senat, oameni cu care am făcut echipă în ultimii ani de zile şi cu care am construit o echipă guvernamentală serioasă şi responsabilă. Mă bazez şi pe experienţa unor oameni vechi care vor candida şi care sigur vor fi şi în echipa de conducere, cum este doamna Ecaterina Andronescu, care este un om de echipă şi pe care te poţi baza atunci când ai nevoie, alături de doamna Viorica Dăncilă, un om discret, dar foarte serios (...). Încercăm să mergem pe meritocraţie mai mult decât pe mediacraţie", a adăugat Valeriu Zgonea.

(A.L.)

--------

Actualizare 10:40 Dolineaschi: "Am votat pentru un preşedinte care să conducă partidul într-un an complicat electoral"

Secretarul general al PSD, Andrei Dolineaschi, afirmă că social-democraţii ar putea menţine şi pe viitor procedura votului direct pentru desemnarea preşedintelui, adăugând că a votat, duminică, pentru un lider care să conducă partidul "într-un an complicat din punct de vedere electoral", transmit surse din presă.

Potrivit acestuia, este pentru prima dată când preşedintele PSD nu este votat în cadrul unui Congres.

"Este prima dată când facem o astfel de acţiune şi, din câte am înţeles de la Comisia de modificare a Statutului, vom păstra această regulă de alegere a preşedintelui. (...) Am votat pentru preşedintele partidului. Am votat pentru un preşedinte care să ne conducă într-un an complicat din punct de vedere electoral - anul viitor avem alegeri locale, alegeri parlamentare", a afirmat el, după exprimarea votului, în secţia specială de vot organizată în sediul central al PSD.

Dolineaschi a adăugat că 533.000 social-democraţi sunt aşteptaţi să îşi voteze preşedintele, prezenţa fiind importantă "pentru a dovedi în primul rând că membrii de partid sunt serioşi şi că se implică în activităţile de partid".

"Aşteptăm 533.000 de membri de partid la vot. Sunt secţii în aproape toate localităţile din ţară. În unele localităţi, având în vedere că numărul de membri este mai mare, s-au înfiinţat mai multe secţii de votare. Eu cred că la sfârşitul zilei vom spune că preşedintele partidului a fost ales de majoritatea membrilor de partid. Primele rezultate (le vom afla - n.r.) probabil pe la ora 20,00. (...) Acolo unde sunt puţini membri de partid, avem organizaţii unde sunt 20-40 de membri de partid, procesul electoral se va desfăşura într-un interval orar mai scurt. Vom face o primă raportare a prezenţei la ora 12,00, apoi la ora 16,00 şi ultima la ora 20,00", a mai declarat secretarul general al PSD.

(A.L.)

-------

Alegerile de astăzi din PSD, primul scrutin la care sunt chemaţi să voteze toţi membrii, îl vor face pe Liviu Dragnea al şaselea preşedinte al PSD, momentul marcând şi o altă premieră - PSD schimbă un lider inculpat cu un altul care este condamnat în primă instanţă, potrivit Mediafax.

Liviu Dragnea va fi ales astăzi preşedinte al PSD, într-un scrutin organizat în premieră în partid, prin care liderul formaţiunii este votat de către toţi membrii PSD. Modificarea a fost adusă Statutului partidului în 2013.

Alegerile, considerate un moment "istoric" de către liderii PSD, nu vor aduce nicio surpriză, Liviu Dragnea neavând niciun contracandidat.

Este pentru prima dată când şefia partidului este preluată prin retragerea şefului de partid (Victor Ponta) la distanţă de aproape un an de la înfrângerea sa în alegeri. Este pentru prima dată când PSD schimbă un lider inculpat cu un altul care este condamnat, în primă instanţă. Este pentru prima dată în ultimii zece ani când alegerile interne din PSD se fac într-o astfel de atmosferă, fără celebrele scandaluri, retrageri de ultim moment, acuzaţii de trădare şi epurări post-alegeri care au marcat evenimentele asemănătoare de după Congresul prin care Mircea Geoană a preluat, în 2005, şefia PSD.

La Comitetul Executiv din 22 iulie Liviu Dragnea s-a lansat în cursa pentru şefia interimară a PSD, împotriva Rovanei Plumb, lăsată preşedinte al partidului de către Ponta, după retragerea acestuia.

Rovana Plumb, preşedinte al Consiliului Naţional al PSD, se pregătea să fie confirmată în funcţie şi de către conducerea lărgită a partidului, însă Dragnea şi-a anunţat intenţia de a candida.

Votul din 22 iulie a fost singurul cu emoţii pentru Dragnea, în cursa acestuia către şefia deplină a partidului. A reuşit totuşi să-i convingă pe colegii săi să îl susţină în defavoarea Rovanei Plumb, văzută de tot mai mulţi social-democraţi ca om impus de Ponta pentru a păstra, prin interpuşi, frâiele în PSD.

Cu toate acestea, rezultatul votului arăta că o parte din ce în ce mai mare a PSD mergea pe mâna lui Dragnea - 65 de voturi pentru fostul preşedinte executiv al PSD şi doar 18 pentru Rovana Plumb. Din acel moment, a început drumul sigur, fără emoţii, pentru Liviu Drangea către şefia deplină a PSD.

Victor Ponta anunţase că nu va mai candida până în momentul în care nu-şi va fi rezolva problemele în justiţie, ceea ce însemna că Dragnea nu va avea un competitor real la conducerea partidului, mai ales din cauza regulamentului stabilit de liderii PSD.

Astfel, aceştia ar fi cerut, potrivit lui Dragnea, criterii mai dure pentru ca un membru PSD să intre în cursa internă: susţinerea filialei proprii, precum şi a altor patru organizaţii. Dragnea a declarat în mai multe rânduri că el, împreună cu Victor Ponta, s-au opus acestor criterii, în dorinţa de a avea contracandidaţi la şefia PSD, însă liderii locali şi-au impus, prin vot, punctul de vedere.

Aşa s-a ajuns în situaţia în care doar alţi 2 lideri PSD au mai încercat să intre în cursă: Şerban Nicolae şi Daniel Savu. Şerban Nicolae mai încercase să candideze şi în 2005, însă a obţinut un număr nesemnificativ de voturi. La aceste alegeri, nu a putut participa, primind susţinere doar din partea unei filiale orăşeneşti a PSD - cea din Gura Văii.

Senatorul Daniel Savu a obţinut susţinerea PSD Prahova, însă, în ciuda unor telefoane, mailuri şi scrisori trimise către toţi şefii judeţeni ai partidului, nu a mai fost sprijinit de nicio altă organizaţie. Liviu Dragnea a glumit apoi pe seama colegului său, explicând că acesta a candidat doar pentru a-şi creşte notorietatea în vederea adevăratei funcţii pe care Savu o vizează: primăria Ploieştiului.

Un alt lider PSD care şi-a anunţat intenţia de a candida a fost primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, care a intrat în cursă, declarativ, împotriva lui Liviu Dragnea, doar pentru a-şi retrage, 24 de ore mai târziu, "intenţia". Şi-a declarat din nou sprijinul pentru Dragnea, cel care îl făcuse şef al PSD Bucureşti.

În cele din urmă, Dragnea a ajuns unicul candidat, fapt care nu i-a deranjat pe liderii PSD, care au spus că, oricum, niciun alt social-democrat n-ar fi avut şansa de a câştiga în faţa acestuia. Astfel, doar numele lui Liviu Dragnea va apărea pe buletinul de vot de duminică, atunci când 531.000 de membri PSD sunt aşteptaţi la urne. Situaţia este luată în glumă chiar de către Dragnea.

Cu două zile înainte de alegeri, liderul interimar al partidului a declarat: "O să mă gândesc foarte mult (cu cine va vota duminică - n.r.). Este o decizie importantă şi foarte grea".

Dacă obţinerea funcţiei de preşedinte al PSD va fi fără emoţii şi fără efort pentru Liviu Dragnea, mulţi social-democraţi şi-au exprimat, pe canale neoficiale, îngrijorarea că acesta ar putea să nu ocupe mult timp această funcţie, din cauza dosarului "Referendumul".

Dragnea a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, în 15 mai, iar acum apelul este în desfăşurare, următorul termen fiind în 23 noiembrie, după o amânare de două luni.

Alegerile din PSD vor avea loc duminică, între orele 8.00 şi 20.00, fiind aşteptaţi 531.000 de social-democraţi. Rezultatele vor fi anunţate la câteva ore după închiderea secţiilor de vot. Şi la acest capitol Liviu Dragnea a răspuns în glumă: a precizat că nu vrea ca procesul să se întindă foarte mult şi că va apărea repede într-o conferinţă de presă, pentru că românii vor prefera duminică să se uite la meciul de fotbal România - Insulele Feroe.

După ce va câştiga aceste alegeri, Liviu Dragnea va deveni al şaselea preşedinte al PSD, după Ion Iliescu (1990 - 1992, în era FSN, şi 1997 - 2000), Oliviu Gherman (1992 - 1996), Adrian Năstase (2000 - 2005), Mircea Geoană (2005 - 2010) şi Victor Ponta (2010 - 2015).

Liderul interimar al partidului a declarat, cu două zile înainte de alegeri: "O să mă gândesc foarte mult (cu cine va vota astăzi - n.r.). Este o decizie importantă şi foarte grea".

Dacă obţinerea funcţiei de preşedinte al PSD va fi fără emoţii şi fără efort pentru Liviu Dragnea, mulţi social-democraţi şi-au exprimat, pe canale neoficiale, îngrijorarea că acesta ar putea să nu ocupe mult timp această funcţie, din cauza dosarului "Referendumul".

Dragnea a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, în 15 mai, iar acum apelul este în desfăşurare, următorul termen fiind în 23 noiembrie, după o amânare de două luni.

Alegerile din PSD vor avea loc astăzi, între orele 8.00 şi 20.00, fiind aşteptaţi 531.000 de social-democraţi. Rezultatele vor fi anunţate la câteva ore după închiderea secţiilor de vot. Şi la acest capitol Liviu Dragnea a răspuns în glumă, precizând că nu vrea ca procesul să se întindă foarte mult şi că va apărea repede într-o conferinţă de presă, pentru că românii vor prefera astăzi să se uite la meciul de fotbal România - Insulele Feroe.

După ce va câştiga aceste alegeri, Liviu Dragnea va deveni al şaselea preşedinte al PSD, după Ion Iliescu (1990 - 1992, în era FSN, şi 1997 - 2000), Oliviu Gherman (1992 - 1996), Adrian Năstase (2000 - 2005), Mircea Geoană (2005 - 2010) şi Victor Ponta (2010 - 2015).

Pe fondul legerilor din PSD, Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă remis redacţiei: "PSD reia operaţiunea Duminica Orbului. Votul pentru preşedinţia PSD este o maimuţăreală bolşevică în condiţiile în care Dragnea blochează votul Diasporei, la fel ca în 2014".

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a precizat că votul intern din PSD pentru alegerea preşedintelui de partid, funcţie pentru care singurul candidat este Liviu Dragnea, aminteşte de ziua primelor alegeri libere din România - Duminica Orbului şi că organizarea impecabilă pentru aceste alegeri reprezintă o sfidare pentru românii din Diaspora, având în vedere că votul prin corespondenţă este blocat de PSD.

Deputatul PNl a completat: "Vedem, în ultima perioadă, un adevărat cult al personalităţii dezvoltat în jurul lui Liviu Dragnea. Aş puncta aici doar trei acţiuni recente: candidatura unică pentru şefia PSD, proiectul de lege privind defăimarea socială, dar şi intenţia de a aplica câteva milioane de chestionare la nivel naţional, prin care înţeleg că se urmăreşte validarea politică a lui Liviu Dragnea, în speţă. Dincolo de situaţia ridicolă în care sunt puşi membrii PSD, de a vota pentru un singur candidat, observ o mobilizare fără precedent în cazul acestor alegeri. Păcat că românii nu au simţit acelaşi lucru şi la alegerile prezidenţiale din 2014, când în Diaspora au fost mai mulţi votanţi decât buletine de vot. În schimb, domnul Dragnea tergiversează adoptarea votului prin corespondenţă, în timp ce investeşte toate resursele în organizarea unor alegeri în care este singurul candidat. Asistăm la o reeditare a Dominicii Orbului din mai 1990, când alegerile au fost câştigate de Ion Iliescu, şi consecinţele sunt la fel de sinistre, de această dată pentru PSD şi pentru românii care au, mai degrabă, simpatii de stânga. Acest vot este o maimutăreală bolşevică, având in vedere că Liviu Dragnea blochează, alături de UDMR, votul prin corespondenţă pentru românii din Diaspora".

Liviu Dragnea, alături de PSD, demonstrează încă o dată că "maşinăria partidului poate funcţiona impecabil atunci când vine vorba de interesele proprii", a mai adăugat Raeţchi.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Oare nu le este rusine?!?

    Ce fel de "alegeri" sunt astea? Intre cine si cine se alege cineva? 

    Daca, pana azi, cineva avea vreo indoiala, acum a devenit foarte clara ideea de democratie in capul pesedistilor! 

    Nenorocirea este ca, din pacate, PSD-ul, cu toate astea, ramane cu destui de multi romani care ii voteaza.

    1. pe la DNA (Vanghelie) sau excluși (Geoană) - oricum, nicio pierdere fără ei. Iar posibila opoziție din partid a fost neutralizată înainte de alegeri (R. Negoiță, R. Plumb, Bănicioiu).

       

      Nu este unicat. În dec 2012, la congresul CDU, A. Merkel a fost aleasă cu 98% de delegații prezenți, adică de 903. 19 au fost împotrivă. 

       

      Iată ce se spunea despre acea alegere. 

       

      Another important objective of the Congress was to conduct an election to the party’s management bodies. As expected, A. Merkel was once again chosen to be the chairperson of the party (she has been the leader continually since 2000), but the result she  

      achieved was truly amazing: her candidacy was supported by 903 out of 922 of the voting  

      delegates (19 were against, 3 abstained), which is 97.94%. This is the best result a CDU  

      chairperson has achieved since the reunification of Germany in 1990 (in 2010 A. Merkel got  

      90.5% of the delegates’ votes). Horst Seehofer, the chairperson of the twin CSU, jokingly  

      described it as a “Cuban result” (kubanisches Wahlergebnis). There are several factors that  

      contributed to the excellent result of A. Merkel: 

       

      1) the position of A. Merkel within the party is  

      undisputed, 

       

      2) currently, there is no other politician in CDU popular enough to compete with her, 

       

      3) the potential party opposition focused in the right wing was “mollified” by previous arrangement (Betreuungsgeld and the unofficially established negative position of the party towards the equalization of taxes for homosexual partnerships and married couples); 

       

      4) on the eve of the Bundestag election campaign, the delegates wanted to show the unity of the party and strong support for its leader.

      totusi ar trebui sa te gandesti si la faptul ca doamna cancelar are un asemenea avans in fata celorlalti candidati incat chiar insusi SPD s-a gandit ca poate nici nu mai are sens a pune un candidat pentru viitoarele alegeri daca domnia sa va candida din nou. Cat despre domnul Dragnea iti amintesc o singura declaratie a domniei sale precum faptul ca dumnealui si domnul Ponta au aceeasi chimie. Probabil ca Oltchim este elementul cel mai concludent pentru asemenea realizari epocale

      Bună chestia cu chimia. Am râs cu poftă.

      il caut imediat si ti-l dau. Daca vrei sa vezi si care a fost parcursul decizional pentru realizarea raportului asupra cauzelor insolventei pot sa fac o scurta sinteza. Intai iti trimit fraza cu alchimia "Funcţia de prim-ministru este o funcţie importantă. Cel mai important lucru este ca cel care va fi prim-ministru să aibă o relaţie bună cu Victor Ponta şi să existe într-adevăr o chimie între cei doi, pentru că e important să terminăm cu aceşti zece ani de dezbinare şi cele două instituţii importante - Guvern, Preşedinţie - să funcţioneze împreună pentru interesul acestei ţări", a spus Dragnea, la România Tv." preluare mediafax 29 mai 2014

    Sa intelegem ca domnul Teodorovici (precum alti cativa) a realizat brusc importanta pe care o are pentru PSD (si....nu numai) adeziunea la politica noului lider al partidului ?! Felicitari si multe succese !

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb