ALEGERILE SUA Recâştigarea Americii

La momentul la care citiţi acest articol, eu şi confraţii mei americani ne vom fi ales următorul preşedinte, cu care restul lumii va trebui să trăiască cel puţin patru ani. Majoritatea străinilor speră în preşedinţia lui Obama. Asta, deoarece, în State, Obama este simpatizat de intelectuali, de elită înstărită, în timp ce McCain este preferat, în principal, de săracii fără educaţie din mediul urban şi rural; iar în lumea de astăzi, elitele au devenit globale, în timp ce săracii rămân, cu preponderenţă, locali. Toată lumea îl înţelege pe Obama: are carismă de star de cinema, vorbeşte bine, iar discursurile sale despre pacea mondială, cooperare şi apropiere ar fi putut fi scrise de orice oficial de la Uniunea Europenă sau de la ONU; McCain încă vorbeşte despre puterea şi mândria americană şi, deşi acestea reprezintă forţe importante, cred că majoritatea consideră America, mai degrabă, prea puternică, decât "nu destul de puternică". În Europa, discursurile despre mândria naţională sunt în general lăsate pentru extrema dreaptă: restul lumii vorbeşte despre a fi în Uniune, o fracţiune din ceva mult mai mare. McCain trebuie să treacă, în ochii multor europeni, drept un extremist.

De fapt, oricine ar câştiga aceste alegeri va avea probleme inimaginabile, care, în urmă cu numai şase ani, ar fi părut la fel de improbabile ca alegerea în Statele Unite a unui preşedinte pe nume "Hussein": un sistem bancar efectiv socializat, implicare în două războaie brutale, nepopulare şi o economie în colaps. Mai mult, Statele Unite, de la cea mai admirată democraţie în multe zone de pe Glob, este acum una dintre cele mai dispreţuite ţări de pe planetă, văzută de mulţi ca puterea hiper-arogantă ce trebuie moderată.

În Europa de Est, aşteptările de la Statele Unite erau, desigur, între cele mai ridicate şi, în multe colţuri, poate că dezamăgirea este cea mai mare: în vreme ce Statele Unite nu sunt, evident, o nouă Uniune Sovietică, nu reprezintă nici un ideal al democraţiei, lăsând la o parte popriile interese în folosul săracilor.

Cetăţenii americani cer politicienilor un standard ridicat de viaţă şi închid ochii la durerea provocată altor state pentru obţinerea lui; SUA intră în războaie ciudate, pe care pare, ciudat, fericită să le piardă: ca un elefant care deranjează un stup de albine, se lasă înţepat şi îşi continuă drumul. Pare să o intereseze prea puţin ceea ce cred alte ţări despre ea, deşi îşi manifestă puterea peste tot şi nimeni, în orice colţ al lumii, nu poate trăi complet deconectat de influenţa Statelor Unite. Idealurile sale sunt nobile: libertate, democraţie, mobilitate socială, un stadard de viaţă ridicat pentru toată lumea, oriunde în lume; şi, totuşi, uneori, pare să cadă la fel de departe de aceste idealuri, precum Uniunea Sovietică de idealurile comunismului.

Sub Bush, a ignorat părerile întregii lumi; iar lumea a răspuns prin lipsă de încredere şi dispreţ. Lumea speră că Obama va rezolva aceste probleme şi se tem că McCain le va exacerba.

Acestea sunt lucrurile negative despre America şi, în ultima vreme, par să fie principala preocupare a întregii lumi. Dar cum noi, americanii, ne alegem uhn nou preşedinte, să ne amintim şi lucrurile bune despre America: oamenii săi, departe de a fi nebuni, cred cu tărie în bunătatea umană - cu asemenea îndârijire ce uimeşte deseori Europa, unde oamenii sunt mai cinici - şi au remediat întotdeauna excesele naţiunii lor. Nixon a ajuns în scandalul Watergate, de Bush nu ne vom aminti ca de un mare luptător, ci ca de un eşec total, iar speranţa noastră şi încrederea în noi înşine vin din alte surse decât din puterea militară. Vin dintr-o credinţă de neclintit că fiecare merită o şansă în această viaţă; că nimeni nu ar trebui persecutat pentru credinţele sale, nici chiar cei pe care îi considerăm respingători; că cel mai important principiu al vieţii publice este corectitudinea; şi că cei din familii sărace şi lipsite de putere sunt la fel de imporanţi ca cei bogaţi.

Încălcăm aceste idealuri? În fiecare zi, în multe feluri. Suntem o ţară puternică, iar puternicii i-au călcat deseori pe cei slabi fără măcar să observe. Dar sunt acestea cu adevărat idealurile noastre sau suntem o naţiune de ipocriţi? Sunt idealurile noastre şi acesta este motivul pentru care biografia lui Obama a devenit atât de importantă în aceste alegeri: sunt sigur că, dacă va câştiga, cel puţin un mic sătuc din Kenia va fi mai puţin cinic faţă de vechiul clişeu local că oricine poate deveni preşedintele SUA când se face mare. America este puternică, iar puterea corupe: niciun om sau naţiune nu face excepţie; în ultimii opt ani, am văzut corupţia la lucru. Dar Statele Unite rămân ţara care a luptat dur cu propriile legi rasiste şi a câştigat; asta a urat şi urează "Bun venit" milioanelor de imigranţi săraci (tata a fost unul), cărora, după numai câteva săptămâni, li se spune să se simtă ca acasă, că aceasta este o naţiune care le aparţine. Este aceeaşi ţară care a condus un boom tehnologic şi a făcut lumea mai bună, nu numai pentru bogaţi, ci şi pentru cei săraci; şi dacă o ameninţare serioasă apare în lume, similară Fascismului sau terorii staliniste, America este prima ţară chemată să apere ideile de libertate.

În ultimii opt ani, ca american, mi-a fost ruşine de ţara mea, de care am fost mereu mândru; privind pozele cu Abu Ghraib, citind despre Guantanamo Bay, aproape că am uitat de virtuţile noastre, virtuţii de care mi-au amintit din nou aceste alegeri. La momentul la care citiţi, ori McCain ori Obama va fi fost ales preşedinte, şi, conform declaraţiilor lor, vor fi luat următoarele decizii: Guantanamo şi mentalitatea sa, cu voia Domnului, vor fi rase de pe faţa pământului. Ca evreu, spun o rugăciune în aceste ocazii şi, poate, cititorii noştri credincioşi mi se vor alătura: Fie ca Domnul să-i dea înţelepciunea să conducă bine ţara! Speranţa mea pentru ţară este ca lucrurile în care credem, libertatea, mobilitatea, onestitatea, să le întreacă pe cele periculoase, şi, folosindu-ne puterea pentru a ajuta lumea şi a nu-i face rău, să recăpătăm respectul tuturor.