Actualizare 15:37 Ion-Aurel Stanciu a demisionat de la conducerea ROMATSA
Ion-Aurel Stanciu şi-a dat demisia din funcţia de director general al ROMATSA, motiv pentru care ministrul Transporturilor, Iulian Matache, solicită sindicatului şi conducerii regiei continuarea negocierilor, semnarea contractului colectiv de muncă şi renunţarea la grevă, transmite un comunicat al ministerului.
Ion-Aurel Stanciu şi-a dat demisia din funcţia de director general al ROMATSA, motiv pentru care ministrul Transporturilor, Iulian Matache, solicită sindicatului şi conducerii regiei continuarea negocierilor, semnarea contractului colectiv de muncă şi renunţarea la grevă, transmite un comunicat al ministerului.
"În urma demisiei din funcţia de director general, prezentate astăzi de domnul Ion-Aurel Stanciu, în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie - ROMATSA, solicit atât sindicatului cât şi conducerii regiei continuarea negocierilor pentru încheierea şi semnarea Contractului Colectiv de Muncă şi mai ales renunţarea la greva generală. Consider că în condiţiile actuale este inutil acest protest care afectează activitatea din domeniul aerian şi confortul cetăţeanului", a declarat Iulian Matache.
(S.A.)
------------
Actualizare 13:30 Tudorache: "Suntem dispuşi la negocieri până la 1 septembrie"
"Sindicaliştii de la Romatsa nu îşi doresc să ajungă la grevă şi sunt dispuşi să negocieze în continuare", a declarat astăzi Gabriel Tudorache, preşedintele Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România, transmit surse din presă.
"Evident că greva generală rămâne valabilă pentru data de 1 septembrie, în condiţiile în care Tribunalul Bucureşti a respins solicitarea Regiei Autonome Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA de constatare a nelegalităţii grevei angajaţilor. Noi nu ne dorim însă să ajungem la această măsură şi suntem dispuşi să negociem în continuare, şi sâmbătă şi duminică. Singura soluţie pentru închiderea conflictului o reprezintă încheierea unui contract colectiv de muncă, înregistrat ulterior la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM)", a mai spus Gabriel Tudorache.
(S.A.)
-----------
Tribunalul Bucureşti a respins astăzi solicitarea Regiei Autonome Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA de constatare a nelegalităţii grevei angajaţilor
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Sindicaliştii de la ROMATSA au anunţat luni că vor declanşa grevă generală pe 1 septembrie dacă autorităţile nu vor rezolva până atunci problemele cu care se confruntă salariaţii.
După pronunţarea deciziei, sindicaliştii ROMATSA adunaţi în faţa tribunalului, purtând toţi tricouri albe personalizate, au aplaudat când avocatul lor a ieşit din sediul instanţei, transmit surse din presă.
Controlorii de trafic aerian ROMATSA au anunţat luni că vor intra în grevă generală din 1 septembrie, dacă cele 14 revendicări pe care le au nu vor fi soluţionate, ei susţinând că problemele lor sunt "de viaţă şi de moarte" şi privesc siguranţa călătorilor.