Agenţia chineză de evaluare financiară Dagong a anunţat ieri că se va alia cu agenţia americană Egan-Jones Ratings Co (EJR) şi cu agenţia rusă RusRating JSC pentru a forma o agenţie "independentă" care să pună capăt dominaţiei exercitate de cele trei mari agenţii de rating Standard & Poor's, Moody's şi Fitch, transmite AFP.
Noua entitate va fi purta numele Universal Credit Rating Group şi va efectua evaluări în calitate de "furnizor de servicii de rating complet independent".
"Actualul sistem internaţional al agenţiilor de rating şi-a dovedit incapacitatea de a produce ratinguri responsabile şi credibile", a anunţat Dagong într-un comunicat, adăugând că este nevoie de o nouă agenţie care să reducă riscul economic în dezvoltarea civilizaţiei umane.
Cei trei parteneri afirmă că nu reprezintă interesele niciunei ţări sau grup şi promit că Universal Credit Rating Group va furniza informaţii imparţiale în domeniul ratingurilor, potrivit Agerpres.
Principalele agenţii de rating, Standard & Poor's, Moody's şi Fitch, au început să fie supuse unor presiuni crescute după 2008 pentru presupusa lor contribuţie la criza economică globală. O serie de critici susţin că cele trei agenţii sunt parţial vinovate pentru criza financiară globală deoarece au acordat ratinguri de top pentru instrumentele riscante de pe piaţa imobiliară americană.
Politicienii europeni au criticat şi ei marile agenţii americane pentru agravarea tensiunilor pe pieţe prin retrogradarea repetată a ţărilor şi instituţiilor financiare. Proiectul primei agenţii europene de rating începe să prindă formă după ce a găsit 13 finanţatori dispuşi să o finanţeze, primele ratinguri putând fi publicate în 2013.