Allianz-Ţiriac Pensii Private şi-a majorat capitalul social cu 320 milioane lei, până la 350 milioane lei, după ce arbitrul pensiilor a autorizat această operaţiune într-o şedinţă din 19 februarie, potrivit buletinului lunar publicat luni de CSSPP.
Înainte de majorare, Allianz-Ţiriac Pensii Private avea un capital social de 30 milioane lei.
Majorarea de capital se va face prin emiterea unui număr de 3,2 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 100 lei, potrivit buletinului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).
Allianz-Ţiriac Pensii Private gestiona fondul de pensii obligatorii (pilon II) AZT Viitorul Tău cu o cotă de piaţă de 23,36% şi active nete de 251,5 milioane lei la sfârşitul lui februarie.
Pe piaţa pensiilor facultative (pilon III), Allianz-Ţiriac Pensii Private este prezent cu două fonduri AZT Moderato şi AZT Vivace care aveau împreună, la sfârşitul lui februarie, o cotă de piaţă de 23,83% şi active nete de 23,88 milioane lei.
AZT Moderato avea cotă de piaţă de 15,45% şi active nete de 15,48 milioane lei, iar AZT Vivace avea 8,38% din piaţă şi active de 8,4 milioane lei.