Alphaville lansează un concurs de arhitectură pentru dezvoltarea proiectului de la Bunloc

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii / 24 noiembrie 2016

Grupul Alphaville doreşte să reactiveze proiectul Bunloc abandonat de Bermo Grup în 2011. Noul proprietar a demarat un Puz pe suprafaţa de 9160 mp obţinând un nou certificatul de urbanism de la Consiliul Local Sacele.Alphaville 5 va fi un concept dinamic care se va încadra perfect în tabloul zonei, mai multe corpuri cu regim de înălţime p+2+M.

În aceste condiţii, Alphaville organizează un concurs de arhitectură pentru modelarea viitorului cartier rezidenţial. Potrivit anunţului, arhitecţii vor trebui să prezinte două idei - ansamblului rezidenţial de locuinţe colective urmând să li se alăture, în proiect, fie o serie de spaţii comerciale, fie o pensiune.

Înscrierea la concurs se poate face până la finele acestui an pe site-ul dezvoltatorului, urmând ca predarea lucrărilor să se facă până la sfârşitul lunii ianuarie 2017. Comunicarea rezultatelor va avea loc pe data de 9 februarie , după ce un juriu format din arhitecţi membri ai Ordinului Arhitectilor, ingineri şi reprezentanţi ai beneficiarului vor analiza lucrările depuse. Scopul acestui concurs este de a cunoaşte arhitecţi noi cu idei noi, dar şi de a integra rapid şi în mod direct pe tinerii debutanţi ai acestei profesii.

Primele trei locuri vor fi premiate cu 5.000, 3.000 şi, respectiv, 1.500 de lei. Pe lângă aceste premii, arhitecţii câştigători au posibilitatea de a participa direct la licitaţia pentru întreg Proiectul Tehnic şi Detaliile de execuţie, dar şi parţial (randări , detalii suplimentare , design interior şi exterior etc).

Grupul Alphaville, condus de Dragoş Selagea, a mai dezvoltat în Braşov deosebitul complexul de locuinţe , trendul faţadelor alb/gri , proiect situat în Răcădau, pe Strada Carpaţilor. nr 44 langa Lidl .In decembrie 2015, Alphaville a demarat proiectul de pe strada Vasile Alecsandri nr. 1, denumit Alphaville3, Corpul 1 se va livra în 2016 , iar Corpul 2 în 2017. Conducerea grupului ne-a comunicat că este în plină ascensiune şi în alte zone ale Braşovului, iar Alphaville4 se va naşte până la finalul anului 2016 odată cu finalizarea PUZ-ului aflat azi în ultima etapa de avizare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb