• UPDATE 13:25: AIPC: Comunicatul BVB, "o manipulare grosolană a faptelor"
Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC) dezaprobă afirmaţiile făcute de Bursa de Valori Bucureşti (BVB) în comunicatul remis astăzi, considerându-le "o manipulare grosolană a faptelor".
BVB răspunsese, de dimineaţă, acuzaţiilor Asociaţiei Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC), precizând că propunerea cu privire la încadrarea pieţei Rasdaq ca sistem alternativ de tranzacţionare s-a facut în contextul consultărilor publice iniţiate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) şi al discuţiilor care au urmat acestei iniţiative.
Reprezentanţii AIPC susţin că BVB nu a comunicat regulile noului sistem alternativ de tranzacţionare, contractul standard dintre emitenţi şi BVB ca operator de sistem, respectiv tarifele şi comisioanele avute în vedere pentru noul sistem alternativ de tranzacţionare.
"Nici unul dintre aceste acte şi elemente nu a fost pus anterior în dezbatere publică. Această conduită a conducerii BVB denotă nu numai lipsă de transparenţă, dar şi o desconsiderare totală a investitorilor, a drepturilor şi intereselor acestora", se precizează în comunicat.
AIPC solicită BVB să facă publică Hotărârea numărul 120 a Consiliului BVB din 28.12.2012 şi anexele acesteia prin care solicită explicit Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) calificarea/autorizarea Pieţei RASDAQ ca sistem alternativ de tranzacţionare.
Reprezentanţii AIPC susţin privitor la acest aspect că: "Aceeaşi Hotărâre numărul 120 a Consiliului BVB aprobă şi documentele aferente noului sistem alternativ de tranzacţionare, inclusiv contractul standard între emitenţi şi BVB, care urma a fi impus emitenţilor fără nici un fel de consultare prealabilă".
Asociaţia consideră drept ofensatoare afirmaţiile BVB prin care susţin protejarea intereselor acţionarilor, emitenţilor şi investitorilor:
"Faţă de actele oculte ale BVB, afirmaţia BVB că < a avut în vedere protejarea intereselor acţionarilor, emitenţilor şi investitorilor > este ofensatoare pentru toţi investitorii care deţin acţiuni ale emitenţilor listaţi pe Piaţa RASDAQ. AIPC reafirmă că numai investitorii vizaţi sunt cei în măsură să aprecieze dacă actele, încă oculte, ale BVB sunt sau nu în interesul lor, neputâdun-li-se cere acestora să creadă BVB doar pe cuvânt".
AIPC solicită public CNVM să confirme dacă a avut, anterior înregistrării propunerii BVB de calificare/autorizare a Pieţei RASDAQ ca sistem alternativ de tranzacţionare, respectiv dacă a susţinut consultări cu BVB pe marginea demersului iniţiat de BVB.
De asemenea, AIPC mai solicită ca BVB să clarifice, prin argumente şi acte concrete, afirmaţia recentă după care România s-ar afla în pericol să intre în procedura de "infringement" din cauza neclarităţilor cu privire la statutul RASDAQ.
Asociaţia mai aduce în vedere că a primit tardiv o invitaţie generică, prin fax, în data de 25 ianuarie 2013, ora 16:13 de la BVB pentru a iniţia o discuţie pe tema pieţei RASDAQ şi pune drept condiţie clarificarea statutului Pieţei RASDAQ faţă de investitori:
"Faţă de ultimele precizări ale BVB, AIPC consideră că o discuţie pe tema RASDAQ cu conducerea actuală a BVB nu poate avea loc până când nu vor fi aduse la cunoştinţa investitorilor toate actele aferente propunerii BVB de modificare a statutului Pieţei RASDAQ".
---
• UPDATE 10:45: BVB răspunde AIPC: "Acuzaţiile sunt nefondate"
Bursa de Valori Bucureşti a răspuns astăzi, acuzaţiilor Asociaţiei Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC), precizând că propunerea cu privire la încadrarea pieţei Rasdaq ca sistem alternativ de tranzacţionare s-a facut în contextul consultărilor publice iniţiate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) şi al discuţiilor care au urmat acestei iniţiative.
În comunicatul BVB se arată: "Modificarea statutului Rasdaq nu este în sfera atribuţiilor BVB. Potrivit legii, încadrarea pieţei Rasdaq într-una din tipologiile prevăzute de Legea 297/2004 este de competenţa autorităţii de reglementare sau a legiuitorului, nicidecum a operatorului de piaţă. Această măsură este cu atât mai necesară cu cât România se află în pericol să intre în procedura de infringement din cauza neclarităţilor cu privire la statutul Rasdaq.
Prin propunerea mai sus menţionată, BVB a solicitat CNVM menţinerea tuturor regulilor de transparenţă şi tranzacţionare incidente companiilor listate pe piaţa Rasdaq, inclusiv menţinerea obligaţiilor de raportare şi a regimului curent de de listare, precum şi a altor prevederi care vizează protejarea acţionarilor minoritari".
Reprezentanţii BVB aduc în vedere că au acţionat în limitele prevăzute de reglementările proprii şi legislaţia aplicabilă în demersul legat de piaţa Rasdaq, dar că nu au obligaţii de raportare în legătură cu consultările publice la care participă:
"Referitor la acuzaţiile de netransparenţă lansate de preşedintele AIPC, subliniem că BVB nu are obligaţii de raportare în legătură cu consultările publice la care participă. În demersul său legat de piaţa Rasdaq, BVB a acţionat în limitele prevăzute de reglementările proprii şi legislaţia aplicabilă atât în calitate de operator de piaţa, cât şi de societate listată".
BVB mai consideră acuzaţiile AIPC nefondate în contextul în care preşedintele asociaţiei a fost invitat la o discuţie ce urmează a avea loc astăzi pe tema situaţiei Rasdaq:
Afirmaţiile AIPC la adresa BVB sunt surprinzătoare în condiţiile în care preşedintele AIPC a confirmat participarea la o discuţie organizată la iniţiativa Consiliului Bursei, invitaţie lansată încă de săptamâna trecută de membrii Consiliului, tocmai pe tema situaţiei Rasdaq; această întâlnire este programată pentru astăzi 29 ianuarie 2013. Mai mult, acuzaţiile formulate la adresa membrilor Consiliului Bursei sunt nefondate, iar anumite exprimări din comunicatul AIPC nu onorează afilierea acesteia la organizaţiile europene invocate".
---
• Motivul: Iniţiativa de transformare a Rasdaq în ATS
• Explicaţiile preşedintelui BVB Lucian Anghel nu i-au mulţumit pe investitori
• CNVM va trebui să arbitreze conflictul
Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC) a cerut demisia conducerii Bursei de Valori Bucureşti, trecând la un alt nivel conflictul privind statutul pieţei Rasdaq.
După schimbul de replici dintre cele două instituţii din ultimele două săptămâni, duritatea criticilor a escaladat în comunicatul de ieri al AIPC, iniţiativa BVB de transformare a Ras-daq în sistem alternativ de tranzacţionare fiind catalogată drept "ocultă şi nelegală".
Laviniu Beze, preşedintele AIPC, arată că "Asociaţia solicită demisia tuturor membrilor Consiliului Bursei de Valori Bucureşti ("BVB") pentru iniţiativa ocultă şi nelegală a BVB de a transforma Piaţa Rasdaq în sistem alternativ de tranzacţionare propriu".
AIPC avertizează că "iniţiativa ocultă şi nelegală a BVB de transformare a Pieţei Rasdaq în sistem alternativ de tranzacţionare subminează grav încrederea investitorilor în piaţa de capital din România prin ignorarea principiului transparenţei ridicate a pieţei de capital şi prin încălcarea flagrantă a reglementărilor în vigoare".
Săptămâna trecută, Lucian Anghel, preşedintele BVB, declarase că, tocmai pentru a întări încrederea investitorilor, este nevoie de restructurarea Rasdaq.
Bursa de Valori Bucureşti consideră că problema clarificării statutului pieţei Rasdaq afectează imaginea pieţei de capital, iar rezolvarea sa nu mai suportă amânare, potrivit declaraţiilor preşedintelui BVB, Lucian Anghel. Domnia sa a ţinut să dea asigurări inves-titorilor că BVB nu intenţionează să schimbe obligaţiile pentru emitenţi.
"Adversarii" par că vorbesc limbi extrem de diferite, deşi înainte de week-end lăsaseră loc pentru o cale de mijloc. Potrivit unor surse din piaţă, cele două instituţii agreaseră, săptămâ-na trecută, că se vor întâlni săptămâna aceasta să discute "problema". Rămâne de văzut ce efecte va avea ultimatumul dat de AIPC.
• AIPC acuză BVB de conflict de interese
AIPC apreciază că iniţiativa BVB de a acapara emitenţii listaţi pe Piaţa Ras-daq într-un sistem alternativ de tranzacţionare propriu, impunând contracte, tarife şi comisioane proprii, este realizată dintr-o vădită poziţie de conflict de interese prin acte care încalcă inclusiv normele concurenţiale: "Este, totodată, contrar normelor aplicabile pieţei de capital ca persoane din cadrul BVB să adopte netransparent acte care au drept consecinţă schimbarea statutului Pieţei Rasdaq şi să nu furnizeze imediat această informaţie tuturor investitorilor care deţin acţiuni ale emitenţilor lis-taţi în cadrul acestei pieţe.
Subliniem că emitenţilor listaţi actualmente pe Piaţa Rasdaq nu li se poate dicta, printr-un act administrativ nelegal, înscrierea într-un sistem de tranzacţionare pentru care aceştia nu au optat în mod liber, aşa cum nu li se pot dicta reguli, contracte, tarife şi comisioane nediscutate în prealabil. În conformitate cu prevederile Legii nr. 297/2004, BVB nu poate modifica statutul unei pieţe preexistente, ci poate doar constitui un sistem alternativ de tranzacţionare la care pot adera liber diferiţi emitenţi, după cunoaşterea regulilor de funcţionare ale respectivului sistem".
• Investitorii cer CNVM să "nu devină complice la actul BVB"
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare este solicitată public de către AIPC să arbitreze conflictul, însă rămâ-ne de văzut ce poziţie va adopta.
Prin vocea preşedintelui Carmen Negoiţă, în luna noiembrie, Comisia a exprimat opinia că "problema" Rasdaq trebuie rezolvată urgent.
Tot atunci, CNVM a lansat în dezbatere şi un proiect de modificare a statutului Rasdaq, însă până acum nu a adoptat vreun act normativ.
Între timp, Guvernul a decis să des-fiinţeze CNVM şi să înfiinţeze o autoritate, care să supravegheze la comun piaţa de capital, pe cea a asigurărilor şi pe cea a pensiilor. Noul arbitru ar trebui să îşi înceapă activitatea în luna martie, astfel că CNVM este posibil să aibă cu totul alte preocupări decât piaţa Ras-daq, mai ales că înclinarea balanţei într-un sens sau altul ar putea să îi atragă critici.
AIPC arată: "Solicităm public Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare ("CNVM") să nu devină complice la actul BVB de a acapara emitenţii listaţi pe Piaţa Rasdaq prin calificarea Pieţei Rasdaq drept sistem alternativ de tranzacţionare propriu al BVB, administrat de aceasta.
Faţă de recentele acţiuni de modificare forţată şi netransparentă a statutului Pieţei Rasdaq, AIPC atrage atenţia că piaţa de capital din România include şi Piaţa Rasdaq şi că aceasta aparţine tuturor investitorilor şi nu doar unor grupuri de interese".
AIPC avertizează că va sesiza în acest caz autorităţile pentru sancţionarea tentativelor de destabilizare a Pieţei Rasdaq, precum şi toate organismele europene cu atribuţii de protecţie a investitorilor şi de consolidare a funcţionării adecvate a pieţelor financiare.
Iniţial, AIPC a acuzat BVB de netransparenţă întrucât Bursa nu a dat curs solicitării investitorilor să informeze privind planurile referitoare la piaţa Rasdaq.
Bursa răspunsese într-un comunicat evaziv că încadrarea Rasdaq într-unul din tipurile de piaţă prevăzute în legislaţia autohtonă şi de directivele europene reprezintă o prioritate atât pentru Bursa de la Bucureşti, cât şi pentru CNVM.
Potrivit directorului general al BVB, Victor Cionga, România ar putea primi un avertisment de la Comisia Europeană dacă statutul Rasdaq nu va fi clarificat în sensul că este o piaţă reglementată conform directivelor europene sau un sistem alternativ de tranzacţionare.
Statutul pieţei Rasdaq a ridicat numeroase controverse, de-a lungul timpului, întrucât CNVM a aplicat pentru Rasdaq reguli similare unei pieţe reglementate, însă segmentul nu se încadrează la această categorie potrivit normelor europene.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.01.2013, 02:10)
Opinia mea este "ca au dreptate". Sa plece CA BVB. Si sa ia cu ei si pe Domnul Beze. sa isi faca ATS-ul lor.
P.S. Nu uitati sa luati si APIC-ul cu voi. Si pe Chetreanu. Sa faceti de o petrecere.
2. fără titlu
(mesaj trimis de adi în data de 29.01.2013, 08:21)
eu unul as aborda problema altfel. As inchide RASDRAQ :-) intr-o luna.Cine doreste sa intre pe BVB bine cine nu, la revedere.Sa se descurce legal.As trece administratia RASDAQ pe alta societate ( o spliatre) care va fi declarata falimentara!PA si PUSY.
3. mi-e
(mesaj trimis de je în data de 29.01.2013, 09:50)
mi-e rusine ca v-am citit, ca activati cumva in piata de capital
4. domnul Beze e un finutz,
(mesaj trimis de Virgil Bestea în data de 29.01.2013, 10:55)
caci daca ar fi vrut chiar sa le arate obrazul cu degetul ar fi pus problema raportarilor financiare la care unii membri de vaza ai sistemului reglementat de pe piata bursiera de la Bucuresti inca erau scutiti, cel putin anii trecuti pentru a face acest exercitiu de "imaginatie" in format IFRS. Si ca sa facem si un spirit de gluma ghiciti ce mi-a spus o firma care mi-a atras atentia prin giumbixurile(vorba lui Mircica Caratistul :-) care reieseau prin punerea in valoare a unor prescrieri nonfarmaceutice: ca nu stiu sa traduca textul din limba unui mare ganditor ale carei lupte intre moral si darwinism l-a pus pe soclul literaturii universale :-) Cand ma gandesc ca domnul Treichl acu cateva perioade de timp a avut inca o viziune strategica si anume aceea a unirii burselor CEE sub un singur sceptru avand sediul la Varsovia, Bratislava, sau Viena ma intreb oare nu am putea sa propunem Bucurestiul ca doar avem Casa Poporului si am putea pentru fiecare actiune sa le acordam cate o camera pentru ca analistii sa nu mai fie asa stresati atunci cand vorbesc de Romania, sa le respire un pic creierasul, ca altfel nu ii mai ia nimeni in serios cand ii asculti atent.O sa revenim cu amanunte pentru locatia pe niveluri a fiecarei actiuni...