Amadeus a achiziţionat Navitaire de la Accenture pentru 830 milioane de dolari

Andrei Stan
Companii / 31 august 2015

Amadeus a achiziţionat Navitaire, companie care oferă soluţii tehnologice şi de afaceri pentru industria de transport aerian, deţinută în totalitate de către Accenture, pentru suma de 830 de millioane de dolari, informează un comunicat trimis redacţiei.

Navitaire, care se axează pe segmentele low-cost şi hibrid ale industriei de transport aerian, are mai mult de 50 de clienţi la nivel mondial şi asigură soluţii de management în domenii precum rezervări, servicii auxiliare, loialitate, managementul şi contabilitatea veniturilor, dar şi business intelligence.

Adăugarea portofoliului Navitaire de produse şi soluţii pentru segmentul low-cost va completa suita Amadeus Altéa adresată transportatorilor full-service, oferind companiei posibilitatea de a servi un grup mai larg de companii aeriene.

"Amadeus intenţionează să promoveze şi să vândă separat cele două portofolii de produse şi va continua să investească în ambele platforme, oferind servicii şi funcţionalităţi mai multor tipuri de transportatori. Amadeus consideră astfel că va putea oferi o conectivitate mai mare între diferiţi operatori de transport, parte a aceleiaşi companii aeriene sau alianţe", se arată în comunicat.

Luis Maroto, preşedinte şi CEO al Amadeus, a declarat: "Integrând experienţa, know-how-ul deţinut, baza de clienţi şi vastul portofoliu de produse al Navitaire vom realiza un pas important pentru Amadeus în zona transportatorilor low-cost şi hibrizi. Companiile aeriene de toate tipurile şi mărimile se confruntă cu o concurenţă de piaţă din ce în ce mai puternică, luptând pentru a servi călători din ce în ce mai exigenţi. Această tranzacţie ne va oferi capacitatea de a asigura tuturor companiilor aeriene tehnologia care să le permită să obţină noi venituri şi să ţină costurile sub control."

În comunicat se mai precizează că "Navitaire are o bună istorie în ceea ce priveşte veniturile obţinute, profitabilitatea şi cash-flow-ul generat. Ca parte a achiziţiei, aproximativ 550 de angajaţi, inclusiv echipa de management a Navitaire, vor fi transferaţi la Amadeus. Amadeus şi Accenture se aşteaptă să finalizeze tranzacţia de achiziţionare a Navitaire în al patrulea trimestru al anului calendaristic 2015, în urma primirii aprobărilor necesare din partea organismelor de reglementare. Amadeus se aşteaptă ca achiziţia să aibă un impact minim asupra performanţei sale financiare, în 2015.

Printr-un acord separat, Accenture şi Amadeus vor forma o alianţă ce ar urma să sprijine companii aeriene de top în procesul de transformare digitală ce are loc în industrie, ajutându-le să îşi îmbunătăţească eficienţa operaţiunilor la nivel global. Alianţa va combina soluţiile şi experienţa Amadeus şi Navitaire cu expertiza Accenture în domeniul aviatic şi capacităţile sale globale în domenii precum tehnologie, analytics, cloud, mobilitate şi operaţiuni."

În cadrul acestui acord, Accenture va fi desemnat drept "partener strategic" al Amadeus în domeniul serviciilor IT dedicate companiilor aeriene, pentru consultanţă de management, consultanţă de tehnologie, integrare de sisteme, business process outsourcing (BPO) şi servicii digitale, completând serviciile de consultanţă şi digitale oferite de Amadeus.

Accenture şi Amadeus au fost de acord, de asemenea, să încheie un al treilea acord, prin care Accenture va oferi Amadeus servicii de outsourcing în domeniul infrastructurii, aplicaţii şi servicii de cercetare-dezvoltare.

Eric Schaeffer, senior managing director, Accenture a declarat: "Industria de turism este o piaţă strategică pentru Accenture, şi vom continua să îmbunătăţim practicile noastre în acest domeniu. Combinaţia de produse şi soluţii de la Accenture, Amadeus şi Navitaire va crea o ofertă unică pe piaţă, pe care niciun alt furnizor nu o oferă în prezent. Suntem, de asemenea, încântaţi să folosim experienţa noastră în industria aeriană şi expertiza noastră în tehnologie pentru a oferi către Amadeus servicii de externalizare şi cercetare-dezvoltare (R&D)."

David P. Evans, CEO Navitaire, a afirmat: "Anunţul de astăzi marchează un nou capitol pentru Navitaire, ce ne va permite să accelerăm şi să aprofundăm ofertele noastre către industrie. Clienţii noştri vor beneficia de un acces mai mare la soluţiile Amadeus pentru a-şi susţine creşterea economică. În acelaşi timp, aceştia vor continua să beneficieze de experienţa şi capacităţile Accenture, ca urmare a alianţei Accenture-Amadeus."

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb