AMÂNAREA ACHITĂRII CERTIFICATELOR VERZI INTRĂ LA APROBARE ÎN GUVERN Niţă vrea să evite vârful de plăţi

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 28 mai 2013

Niţă vrea să evite vârful de plăţi

Puţine şanse ca marii consumatori să fie scutiţi de plata certificatelor

Autorităţile par să se fi hotărât să adopte soluţia amânării la plată a unei părţi a certificatelor verzi ca să uşureze facturile consumatorilor. Sunt şanse mari ca Guvernul să analizeze chiar în şedinţa de mâine proiectul de modificare a legii privind stimularea investiţiilor în producţia de energie curată, elaborat de ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, susţin surse apropiate situaţiei.

Sursele noastre afirmă: "Proiectul rămâne în forma supusă dezbaterii publice, cu câteva modificări. Amânarea acordării unor certificate verzi se aplică de la 1 iulie 2013 pentru toţi producătorii de energie regenerabilă existenţi, dar şi pentru cei care obţin licenţe de producţie şi sunt acreditaţi ca unităţi care primesc certificate verzi până la 1 ianuarie 2014. Unităţile de producţie care intră în funcţiune de la 1 ianuarie 2014 nu se supun prevederilor acestei ordonanţe. De la 1 ianuarie 2014 va intra în vigoare raportul de monitorizare al ANRE privind supracompensarea, iar centralele eoliene, cele fotovoltaice şi microhidrocentralele vor primi mai puţine certificate pentru un MWh. Aici intervine o modificare importantă: legea actuală prevede micşorarea numărului de certificate pentru parcurile eoliene de la 1 ianuarie 2015, dar măsura va fi luată de la 1 ianuarie 2014. Astfel, de anul viitor, centralele eoliene vor primi 1,5 certificate verzi/MWh, iar centralele fotovoltaice - 3 certificate verzi/MWh. În prezent, eolienele primesc 2 certificate/MWh, iar fotovoltaicele 6 certificate/MWh".

Amânarea la plată a certificatelor verzi (câte unul pe fiecare MWh livrat de centralele eoliene şi microhidrocentrale şi câte 2 certificate/MWh livrate de parcurile fotovoltaice) poate fi aplicată de autorităţile noastre de la 1 iulie 2013 până la 1 ianuarie 2017. Sursele citate ne-au explicat: "Avizul Comisiei Europene va fi luat ulterior. Cum este o diminuare a schemei de sprijin, nu există riscul unui aviz negativ al Comisiei pentru că nu se dă un avantaj suplimentar producătorilor de energie curată".

În ceea ce priveşte scutirea de la plata certificatelor verzi a consumatorilor mari de energie (indus-tria), autorităţile vor trebui mai întâi să notifice Comisia Europeană şi să aştepte un răspuns înainte să aplice aceas-tă măsură stipulată în proiectul de Ordonanţă de Urgenţă (OUG), care modifică actuala schemă de sprijin. Sursele menţionate ne-au spus că există slabe şanse să primim aviz pozitiv de la Comisie în condiţiile recentei investigaţii deschise în cazul Germaniei, care a luat măsuri similare.

"Rostogolirea" certificatelor este privită de autorităţi ca o măsură care aplatizează efortul financiar al consumatorilor de energie (populaţie şi companii). Cu actuala schemă de sprijin, vârful de plată pentru certificatele verzi ar fi fost suportat în perioada 2013-2015.

După 2015, era preconizată o scădere accelerată a preţului certificatelor, pe fondul depăşirii cererii de către ofertă. Aplatizarea curbei de plată distribuie efortul financiar al consumatorior până după 2017-2018.

Chiar dacă Guvernul va aproba ordonanţa promovată de ministrul Niţă, aventura producătorilor de energie regenerabilă nu se încheie aici. Autorităţile au intenţia să aducă modificări la sistemul de funcţionare a pieţei de echilibrare, astfel încât să fie penalizate dezechilibrele provocate de centralele eoliene.

Producătorii de energie din surse regenerabile au luptat cu toate armele în această perioadă de dezbatere a proiectului de OUG, dar, se pare, fără succes. Investitorii din industria eoliană au propus "rostogolirea" a numai 0,25 de certificate/MWh în schimbul participării producătorilor de energie verde la "coşul" de consum pentru piaţa reglementată (populaţie, instituţii, micii agenţi economici). Ei spun că pot livra energia la preţuri foarte mici, care să conducă la scăderea costurilor acestui "coş" de consum şi să compenseze, astfel, costurile consumatorilor cu plata certificatelor verzi (facturate separat de furnizori).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb